Cineva îți cere să pictezi esența Provence-ului într-o vedere. Ce culori folosești? Ești într-un lan de lavandă parfumată, privești un oraș cocoțat pe stânci sau încerci să prinzi, printr-un colț de fereastră, ce e dincolo de zidurile unui Château cu obloane bleu care ți s-a lipit de suflet?
Greu, știu.
Eu aș schița cum se răsfață la soare roțile mari de brânză, aliniate în standuri de lemn în dimineața unui “jour de marche“. Cum cade lumina de apus pe dealurile verzi ale Luberonului. Sau culoarea vinului băut în liniște, cu privirea la asfințit. Poate ce-am simțit într-o mică biserică decorată cu buchețele de trandafiri roz la fiecare rând de scaune, în care cânta Halleluiah, varianta aia bună a lui Jeff Buckley. Culorile pământului. Ocru, galben, maro, nuanțe infininite de roz și roșu, în contrast cu verdele pinilor și albastrul cerului. O masă ascunsă într-un colț de stradă pietruită. Aș picta lumina. Lumina care i-a inspirat pe Rénoir, Picasso sau Van Gogh.
Aș picta o fată care și-a găsit, în sfârșit, locul.
