travel

7 Posts Back Home

Provence

Cineva îți cere să pictezi esența Provence-ului într-o vedere. Ce culori folosești? Ești într-un lan de lavandă parfumată, privești un oraș cocoțat pe stânci sau încerci să prinzi, printr-un colț de fereastră, ce e dincolo de zidurile unui Château cu obloane bleu care ți s-a lipit de suflet? Greu, știu. Eu aș schița cum se răsfață la soare roțile mari de brânză, aliniate în standuri de lemn în dimineața unui “jour de marche”. Cum cade lumina de apus pe dealurile verzi ale Luberonului. Sau culoarea vinului băut în liniște, cu privirea la asfințit. Poate ce-am simțit într-o mică biserică decorată cu buchețele de trandafiri roz la fiecare rând de scaune, în care cânta Halleluiah, varianta aia bună a lui Jeff Buckley. Culorile pământului. Ocru, galben, maro, nuanțe infininite de roz și roșu, în contrast cu verdele pinilor și albastrul cerului. O masă ascunsă într-un colț de stradă pietruită. Aș picta lumina.…

Veneția

Două trenuri mai târziu între Como – Milano – Veneția și iată-ne ajunși în Serenissima, într-un vaporetto care ne trece lent prin tot centrul orașului, via Canal Grande. Tragem după noi bagajele prin Piața San Marco, cu ochii pe harta plină de firicele albastre întortocheate, în timp ce ne zboară porumbeii pe la urechi și ne aterizează în palme, deși n-avem nimic să le dăm. Ne pierdem în agitația orașului, uitându-ne, confuzi, în jur. Cum ne facem loc printre atâția oameni? Când vii din liniște, e de așteptat să te amețească ritmul Veneției. Totuși, e o agitație pe care ajungi rapid să o iubești. Cam de la prima dimineață când deschizi larg ferestrele să auzi glasurile gondolierilor care-și pregătesc bărcile pentru o nouă zi, zgomotul metalic al storurilor și pașii amețiti ai turiștilor în căutare de cafea. Apoi, treptat, după prima zi în care străbați Veneția în lung și-n lat, înveți unde…

Sintra

Undeva între înfulectat pasteis de nata și comunicat prin semne cu șoferi de autobuze care îți explică traseul într-o portugheză lentă, am descoperit Sintra, acest oraș al palatelor scose din cărțile de povești și al grădinilor în care te-ai putea pierde și două zile. Pe scurt. Pena Palace pare rupt din imaginația unui artist romantic, care s-a jucat cu forme și culori până și-a materializat un vis. E smuls din copilăria mea și așezat aici să mă bucure cu turnurile lui cu formă de bezea și culoare de înghețată. Moserrate Palace e înconjurat de un sanctuar numit, modest, parc. Grădinile lui sunt porți către toate continentele lumii, mergi prin ele zeci de minute peste alte zeci de minute și tot nu reușești să cuprinzi toate speciile de plante existente acolo. Povestea de aici e construită cu multă dantelărie în piatră și coridoare lungi, cu accente din “O mie și una de nopți”…

Lisabona

Am patul meu așezat la geam, cu vedere la florile mov de Jacaranda lipite de casa de vis-a-vis. Am picioare obosite de la atâta piatră cubică, 3 hărți rupte la colțuri, post-it-uri cu locuri de văzut și o bucată din Pão de Deus mușcată pe drum de la atâta poftă. Bine am venit în Lisabona! Prima zi e de umblat pe străzile din Baixa și Bairro Alto fără planuri, de făcut cunoștință cu Pasteis de Nata și de răcorit picioarele în Tajo. A doua zi ajungem în Belem, Graça și Alfama, apoi ne mai pierdem puțin prin castele, catedrale și tramvaie vechi. A treia zi o luăm la pas lejer prin muzee, le testăm înghețata și ne luăm brevet în sesizat diferențele dintre patiserii. A, și luăm cu noi cât Azulejos ne încape în bagaj și în memoria telefoanelor. Sper că multe! ***

Florenţa

Un tavolo per due, per favore! Vrem cam tot glutenul din Univers sub formă de tot ce aveți prin vitrine, cât stăm noi să ne revenim după atâta frumusețe. E copleșitor de multă artă și de oameni uitându-se la ea, într-un oraș care poate fi trecut ca explicație la picture-perfect. Ne-au obosit picioarele și gândurile, dar cum să stai când la fiecare colț te așteaptă zeci de clădiri care își flutură perdelele, descoperind câte un candelabru maiestos ori o pictură din cine știe ce secol. E agitație, pe alocuri te sufocă entuziasmul oamenilor și tropăiala continuă, care pare un soundtrack repetitiv pentru centrul Florenței. După două zile de vizite și forfotă, o baie de soare pe treptele bisericii San Lorenzo, cu tălpile eliberate și ochii după oameni, aduce chef de mai mult mers. Doar că spre liniște, la pas ușor de pe Ponte Vecchio pe via Romana, apoi pe șerpuirile viale…

Cinque Terre – Manarola, Corniglia, Monterosso al Mare

“Privirea sus, ai văzut casa asta?” Mă împiedic de-o lămâie căzută dintr-un pom prea plin și galben tot. Bine-am venit în Manarola. Abia începe! Cerul parcă pică pe noi, eu mă plâng că nu-i strop de soare și marea prinde nuanțe cenușii. Două zile în Cinque Terre, una de trecut lejer prin ce are fiecare mai bun, alta de umblat-urcat pe traseele care le unește. Nu ploua deloc, norii sunt doar puși pe făcut spectacol în fața unui public numeros. Cern raze de soare, arată câte un petic de cer albastru, apoi trag plapuma peste. Oamenii mișună printre terasele cu viță de vie, cu privirea mereu în căutare și cu degetele răscolind prin mirodenii și borcane cu pesto. E un zumzet plăcut, e o stare de mirare continuă întipărită pe multe chipuri, de parcă ne-am trezit toți aruncați într-o poveste. Trepte umbrite de leandri, case pastel cu flori viu colorate, turnuri văzute în depărtare,…

Navigate