Carmen

10 Posts Back Home

53 de gânduri de pe Camino de Santiago (partea II)

Continuare: “Life moves pretty fast. If you don’t stop to look around once in a while, you could miss it.” Dacă vrei să mergi pe Camino, setează o dată în calendar și go for it. Nu mai aștepta să nu-ți mai fie frică. Just go for it! Atunci când crezi că știi ce te așteapă, nu ai nici cea mai mică idee. Drumul te obligă să încetinești. Îți oferă spațiu să observi în tihnă frumusețea naturii, sunetul vântului sau al bețelor care scrijelesc ritmic asfaltul, forma pietrelor pe care calci, culorile unui apus, cum peisajul se schimbă pe măsură ce traversezi un colț de țară. Unele zile sunt ca o șendință lungă de meditație. Bucuria e și mai intens trăită când e împărtășită. Învață să trăiești momente, să le simți, apoi să le lași să se încheie. De fiecare dată când mă îndrăgosteam de un loc sau de o conversație,…

53 de gânduri de pe Camino de Santiago (partea I)

În fiecare zi, alegeam un loc în bătaia blândă a soarelui la apus și scriam, dintr-un suflu, tot ce simt, trăiesc și învăț pe traseu. Până apuc să așez toate gândurile pe foaie și să le dau forma pe care o merită, în cele mai frumoase detalii, las mai jos 53 de gânduri despre Camino, un fel de “notes to self and everybody else”: Ia-ți cu tine strictul necesar, apoi mai elimină ceva. “The Camino provides.” Când bretelele rucsacului încep să-ți sape în claviculă prin cele două straturi subțiri de haine și abia ai pornit la drum, două șosete așezate în dreptul vânătăilor pot face minuni. Întoarce-te în albuergue până în ora 10:00 PM sau vei fi încuiat pe afară, cum se mai întâmplă uneori când privești apusul în O Cebreiro, discutând despre viață cu un prieten de drum pe care nu l-ai mai întâlnit de niște zile. Dopurile de…

În 2019

Am mers. La asta am ajuns, după jumătate de zi în care am luat anul ăsta și l-am așezat sub lupă, l-am subliniat din prima lună până-n ultima, ca pe o carte din care vreau să rețin cât mai mult. Eu în 2019 AM MERS. Înainte, indiferent de poticneli, cu mult curaj, agățată de prezent ca niciodată, cu hotărâri ferme, în direcțiile alese de mine. Am mers pe jos 1700 de km. 300 de km au fost pe Camino de Santiago, urmând o săgeată galbenă și un simbol al scoicii către Santiago de Compostela. Am cunoscut un nivel de conexiune cu mine cum n-am crezut că există și m-am întors îndrăgostită de viață, de natură, de un nou sens. Am mers prin micile orașe ale Spaniei și-am iubit tot ce am privit de-a lungul unei călătorii care a fost despre recunoștință și prezență. Am mers prin Austria și m-am simțit…

Crăciun de poveste

O lună de “It’s the most wonderful time of the year”, cântată când de Michael Buble, când de Frank Sinatra. Dimineți cu Magic Fm și seri cu ceai cald, biscuiți cu ciocolată și filme de sezon. Întâlniri în care am vorbit despre recunoștință, am râs cu poftă și am oferit. Multe discuții despre anul care stă să se încheie, cu ale sale lupte, amânări dar și cu ce înseamnă să-ți trăiești visul. Apoi, șapte zile de călătorit între casele în care am copilărit, două cărți citite și multă joacă de-a înfrumusețat momente. Cam la asta se rezumă până acum Crăciunul meu, care e de poveste prin simplu fapt că e scrisă de mine, în fiecare clipă în care am ales cum să privesc și să trăiesc poate cea mai frumoasă și egal de grea lună din an.

Felicitări de Crăciun

Sunt un om care se inspiră puternic din vizual. Zi de zi, de aici îmi extrag multă fericire. Îmi place să privesc, în cel mai mic detaliu, texturi, culori și forme. Să mă pierd în peisaje. Să creionez lucruri din natură care îmi aduc bucurie. Să construiesc povești vizuale care să transmită emoție. Să îmi imaginez, constant, moduri noi de a folosi o stare, un obiect de decor sau o simplă bucată de hârtie. Așa au ajuns multe dintre lucrurile ignorate de cei din jur să devină micile mele comori. Indiferent că sunt ambalaje rupte cu bucurie de cei ce-și primesc cadourile sau bucăți de materiale rămase după un proiect sau un obiect de decor, îmi place să le gândesc un alt sens și să le dau o nouă viață. După mai bine de o lună de meșterit printre picături la felicitările de Crăciun, iată că sunt gata. Am îmbinat…

Acum doi ani

Era o zi de toamnă la fel de frumoasă ca asta. Caldă, fără pic de vânt, cu soare blând de dimineață, jucăuș printre frunze de culoarea gutuii. Simțeam că e ultima încercare, așa că m-am așezat pe o bancă în Cotroceni, mi-am decojit o banană și am început să o mănânc mecanic. Am privit câteva minute bune frunzele, întrebându-mă dacă voi mai simți vreodată bucurie. De-mi va mai permite mintea să privesc cu sens o bucată de viață, așa cum se desfășura în fața mea, atunci. Stiam că e o zi frumoasă. Doar știam. Aș vrea să mă întorc în timp și să o îmbrățișez pe Carmen de atunci. Să-i spun că va mai fi o zi în care razele vor avea aceeași poftă de joacă printre frunzele galbene. Și că, atunci, nu o să mai doară fiecare firicel de aer inspirat. Din contră, se va uita la dansul frunzelor…

Cote d’Azur

Am coborât drumurile șerpuite ale Luberonului, după o despărțire grea de liniștea orașului Rousillon. Ne-am urcat în mașina vorbitoare de franceză și, după niște ore de a droite și a gauche, iată-ne în mijlocul traficului, pe străzile înguste din Cannes. Good-bye, liniște!  Hello, forfotă frumoasă, briză lină și miros de mare! Planul e simplu, avem patru zile și câteva locuri de văzut: Cannes – Grasse – Eze – Nisa – Saint Jean Cap Ferrat – Monte Carlo. Pe Promenade de la Croisette mișună turiști întorși de la plajă, înveliți în prosoape colorate, doamne elegante pe tocuri subțiri și domni în pantaloni de in, întorși de la Festivalul de Yachturi, amestecați printre localnicii care își văd liniștiți de program. Mă îndrăgostesc de oraș abia seara, sub culorile apusului. Realizez că poți face o baie de mulțime în zona veche a orașului, să visezi cu ochii deschiși într-o plimbare printre yacht-uri, dar poți, doar la…

Provence

Cineva îți cere să pictezi esența Provence-ului într-o vedere. Ce culori folosești? Ești într-un lan de lavandă parfumată, privești un oraș cocoțat pe stânci sau încerci să prinzi, printr-un colț de fereastră, ce e dincolo de zidurile unui Château cu obloane bleu care ți s-a lipit de suflet? Greu, știu. Eu aș schița cum se răsfață la soare roțile mari de brânză, aliniate în standuri de lemn în dimineața unui “jour de marche”. Cum cade lumina de apus pe dealurile verzi ale Luberonului. Sau culoarea vinului băut în liniște, cu privirea la asfințit. Poate ce-am simțit într-o mică biserică decorată cu buchețele de trandafiri roz la fiecare rând de scaune, în care cânta Halleluiah, varianta aia bună a lui Jeff Buckley. Culorile pământului. Ocru, galben, maro, nuanțe infininite de roz și roșu, în contrast cu verdele pinilor și albastrul cerului. O masă ascunsă într-un colț de stradă pietruită. Aș picta lumina.…

Como

Prin 1960, Gianfranco Miglio s-a hotărât să-și construiască o superbă vilă în vârful unui deal, deasupra zonei de sud a orașului Como, influențat de stilul fermelor din Lombardia. A vrut o casă care să-i adăpostească iubirea pentru soție, cele câteva mii de cărți unicat colecționate și vinurile produse în podgoriile din Nord. Aproape 60 de ani mai târziu, o fată care a visat la albastrul lacului înconjurat de Alpii italieni rezervă o cameră cu tapet verde în casa urcată pe deal și începe să se simtă tot mai acasă în astfel de mici descoperiri, pe meleaguri străine, în poveștile de viață construite armonios. Am poposit în orașul Como cât să-i cunosc vilele luxuriante și să-l privesc de la distanța oferită de Balconul Alpilor, așa cum e cunoscut Brunate. Drumul mai lung s-a purtat în liniște, cât mai departe de forfotă și cât mai cu tălpile în apa rece, prin orașele înșirate…

Veneția

Două trenuri mai târziu între Como – Milano – Veneția și iată-ne ajunși în Serenissima, într-un vaporetto care ne trece lent prin tot centrul orașului, via Canal Grande. Tragem după noi bagajele prin Piața San Marco, cu ochii pe harta plină de firicele albastre întortocheate, în timp ce ne zboară porumbeii pe la urechi și ne aterizează în palme, deși n-avem nimic să le dăm. Ne pierdem în agitația orașului, uitându-ne, confuzi, în jur. Cum ne facem loc printre atâția oameni? Când vii din liniște, e de așteptat să te amețească ritmul Veneției. Totuși, e o agitație pe care ajungi rapid să o iubești. Cam de la prima dimineață când deschizi larg ferestrele să auzi glasurile gondolierilor care-și pregătesc bărcile pentru o nouă zi, zgomotul metalic al storurilor și pașii amețiti ai turiștilor în căutare de cafea. Apoi, treptat, după prima zi în care străbați Veneția în lung și-n lat, înveți unde…

Navigate