Am așteptat mult să ajung aici. Atât de mult, încât am transformat o fotografie de la Villa Casola în reper pentru bucurie. Ori de câte ori credeam că e la 4 luni prea departe, când mintea îmi spunea că a doua amânare nu mai încape anul acesta, mă uitam la infinitatea asta de albastru. Mă vedeam pe terasă, învârtindu-mă într-o rochie de culoarea cerului, privind și tot privind până-mi obosesc ochii de la atâta frumos. Și câtă nevoie de frumos și de bine aveam!
Când ajungi în Positano, simți că tot ce ai văzut în poze sau ai citit despre sau ți-ai imaginat e acolo. Totul și puțin mai mult. Case în tonuri de pastel, înățimea la care sunt urcate te amețește, sclipirile Mării Tireniene te îndeamnă la plajă, coasta Amlfi se arată în toată splendoarea. Când începi să urci, să tot urci, apoi să mai urci puțin până ai senzația că atingi norii cu degetele, ai ajuns în Nocelle. Bine ai venit de-a lungul celebrului traseu panoramic Sentiero degli Dei! Bine ai ajuns la Villa Casola!
În Nocelle ne întâmpină cu un zâmbet Giuseppe (gazda noastră), prima granita cu lămâie și prima întâlnire cu terasa asta de vis. Care e toată a noastră. Toată toată! Puține sunt locurile sau lucrurile care mă mai fac să simt bucuria aia în stare pură, fără opreliști, fără filtre, cu sărituri, învărtiri, cu wow-uri la fiecare pas. Dar și când dau de ele, arată cam așa!
Villa Casola este la 8 km de Positano, parte din orașul Nocelle, punct de plecare pe traseul de hiking Sentiero degi Dei (The Path of the Gods). Orașul este departe de agitația turistică, extrem de darnic în view-uri spectaculoase și oferă 8 km de hiking către Bomerano, plus o provocare interesantă: 1500 de trepte până în satul Arienzo. Bineînțeles, cine nu se trezește zilnic la 6, fără stare, poate oricând să ia loc pe șezlong și să stea cu ochii la răsărit / apus, lângă o farfurie cu smochine abia culese. Eu am făcut câte puțin din fiecare, zero regrete!
Micul dejun e servit în fiecare dimineață pe terasă și vine la pachet cu poveștile lui Giuseppe, o încântare de om care își propune să te surprindă cu ceva în fiecare zi. Camera este spațioasă, dar fără pretenții. Răcoroasă, fix cum trebuie într-o zi de vară, cu gresie albastră pe jos și un geam mare cu boltă. Însă poziționarea, terasa și serviciile oferite îi aduc pe bună dreptate evaluarea de excelent, cu 10 pe linie.
E un loc cât o vacanță, atât de ofertant și atât de spectaculos. Ador să descopăr orașele mici, unde viața e mai lentă și mai aproape de ritmul normal al unui oraș care nu este invadat de agitație și zumzet. Iar Nocelle e mix-ul potrivit: destul de aproape de Positano, la doar 20 de minute cu autobuzul, dar îndeajuns de departe de ritmul nebun, mereu pregătit să-ți dea o doză de normalitate: capre în căutare de mâncare dis-de-dimineață, localnici care nu te depășesc fără un “Buona Giornata”, smochini neîngădiți de garduri și struguri care se răsfață în razele soarelui. Totul într-o liniște vindecătoare!
1 Comment
Consider ca experienta noastra de aici e exact de ce ai nevoie pentru a te alinia la ritmul vietii de aici. Este un sentiment nepretuit pentru ca atat de putini reusim sa ramanem conectati la lucrurile cu adevarat importante chiar si in vacante – oamenii, locurile si emotiile sunt pe primul plan. La Villa Casola asta inseamna focuri de artificii interioare. Bun venit pe traseul lui Sentiero degli Dei!