Două trenuri mai târziu între Como – Milano – Veneția și iată-ne ajunși în Serenissima, într-un vaporetto care ne trece lent prin tot centrul orașului, via Canal Grande. Tragem după noi bagajele prin Piața San Marco, cu ochii pe harta plină de firicele albastre întortocheate, în timp ce ne zboară porumbeii pe la urechi și ne aterizează în palme, deși n-avem nimic să le dăm. Ne pierdem în agitația orașului, uitându-ne, confuzi, în jur. Cum ne facem loc printre atâția oameni? Când vii din liniște, e de așteptat să te amețească ritmul Veneției. Totuși, e o agitație pe care ajungi rapid să o iubești. Cam de la prima dimineață când deschizi larg ferestrele să auzi glasurile gondolierilor care-și pregătesc bărcile pentru o nouă zi, zgomotul metalic al storurilor și pașii amețiti ai turiștilor în căutare de cafea. Apoi, treptat, după prima zi în care străbați Veneția în lung și-n lat, înveți unde…
