Am cusut un singur goblen. L-am început la 11 ani, cu ajutorul tatălui meu care ne-a construit mie și surorii mele niște cadre din lemn prinse în niște cuie subțiri, pe care le-a numerotat pe pătrățele. Apoi am fixat pânza în piuneze și cu ochii la model și culori de ațe am început, timid, să cos. L-am redescoperit în sertarele din casa părintească și l-am terminat la 30 de ani. Însă, cu broderia este o poveste diferită. Întotdeauna mi s-a parut ca o pictură cu ața prea grea pentru timpul pe care îl aveam de dedicat. Nu înțelegeam diversitatea de puncte care pot contura același element în zeci de variante diferite. Așa că am început, treptat și consistent, să admir și să cumpăr mici bucăți de broderii de la alți artiști care se mișcau cu naturalețe cu acul pe orice bucată de material. Până acum niște săptămâni, când mi-a ajuns…
