Am zeci de pagini scrise, în care mi-am analizat stările parcurse în perioada de doliu, fragmente notate în telefon și un in memoriam, scris în mașină, înainte de înmormântare, printre suspine și în nedumerirea că cineva mi-a cerut să cuprind, în doar câteva propoziții, o cascadă de gânduri. Peste toate, la un an distanță, s-a așezat nevoia tot mai mare de a povesti și a da sens primului an fără tata. De a-mi aminti de mine în prezența lui și de a mă cunoaște pe mine în absența lui. Am căutat, cu fiecare reîntoarcere acasă, să-l reconstitui din urmele lăsate despre viața lui în poeziile scrise, în paginile subliniate apăsat, în iubirea lui pentru natură. L-am găsit, uneori, în liniștea câmpului, în mirosul de lemn ars în sobă, în ticăitul apăsat al ceasului, la biroul lui, înconjurată de cărțile pe care le-a citit ultima dată. Alteori, a fost doar singurătate, durere…
Eram singurii pe plajă, cu nori cenușii deasupra. Am verificat temperatura apei, apoi am luat-o…
Undeva între înfulectat pasteis de nata și comunicat prin semne cu șoferi de autobuze care…
E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia…
“Privirea sus, ai văzut casa asta?” Mă împiedic de-o lămâie căzută dintr-un pom prea plin…
Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în…
Mi-am făcut loc de joacă într-un colț de casă. Construiesc cadre care-mi oferă o stare…