Am iubit Viena înainte să o cunosc. Prin Billy Joel care-mi cânta în căști cu orele în adolescență, prin Romy Schneider care mi-a spus povestea împărătesei Sisi, prin pașii de waltz învățați într-o sală de dans. Prin inspirația adusă de muzica lui Mozart și prin arta lui Gustav Klimt. Am iubit și mai mult Viena când am cunoscut-o. M-a cucerit cu atmosfera imperială trăită la fiecare pas, cu palatele sale impunătoare și perfect întreținute, cu sunetul de muzică clasică amestecată în tropăitul cailor pe pavajele de piatră. Cu poveștile incredibile ale monarhiei Habsburg, cu bulevardele vii și armonioase. Cu veselia oamenilor care ciocnesc pahare mari cu bere și cântă în cor. Cu bogăția culturală și grădinile cu palmieri. Cu bucătăria vieneză plină de snițele imense și felii de tort cu ciocolată Sacher. Cu atmosfera din Cafe Central pictată în culori de auriu și roșu purpuriu, unde obișnuiau să-și dea întâlnire intelectualii…
