La pas, pe străzile înguste. În alergare, pe poteci de trekking. În viteza mașinii, cu opriri multe. Cu ochii după plaje ascunse sau în căutarea vilelor văzute în depărtare, cocoțate pe stânci abrupte. Pe toate le-am făcut și fiecare mi-a descoperit bucăți diferite din Coasta Amalfi. Positano e orașul-vedetă al coastei. Toți vor să îl vadă, să îl fotografieze și să se piardă pe străzile lui. Îi înțeleg, m-am simțit instant atrasă să-i văd fiecare colț, să descopăr fiecare priveliște, fiecare magazin cu ceramică și fiecare restaurant cu pizza. Nici măcar agitația turiștilor care mișună constant pe străzile înguste nu mi-au luat din bucuria de a descoperi orașul. Nocelle e cel mai darnic în view-uri spectaculoase – te ridică până aproape de nori și-ți arată golful Positano și Marea Tireniană de la înalțime. Îți face cunoștință cu muntele, cu strugurii, cu smochinele coapte, cu trăitul într-un ritm mai lent. Ravello…
“Iernile sufletului”
Am citit “Iernile sufletului” (Katherine May) înainte să înceapă iarna mea. Am simțit cartea mai mult decât am plăcut-o. Nu mi-a arătat lucruri noi, s-a poticnit pe alocuri în descrieri lungi, contemplative. Dar am simțit frigul din ea, care transformă totul în liniște, am recunoscut binele care vine din a lăsa timpul să curgă încet. M-a pregătit pentru o lună de tihnă și de refugiu emoțional. M-a acomodat cu așteptarea, m-a îndemnat la cuibărit, la înfofolire, la pături moi și șosete groase, la mese gătite în casă și timp cu mine, ca într-un cuib de hibernare. Și asta am făcut, m-am retras și m-am odihnit. Am trăit în ritmul iernii, după lumina ei. Am locuit, când cu teamă, când cu bucurie, în acest spațiu de trecere, până am decis să deschid ușa și să fiu pregătită, mai pregătită, pentru dezmorțire. Life meanders like a path through the woods. We have…
În 2019
Am mers. La asta am ajuns, după jumătate de zi în care am luat anul ăsta și l-am așezat sub lupă, l-am subliniat din prima lună până-n ultima, ca pe o carte din care vreau să rețin cât mai mult. Eu în 2019 AM MERS. Înainte, indiferent de poticneli, cu mult curaj, agățată de prezent ca niciodată, cu hotărâri ferme, în direcțiile alese de mine. Am mers pe jos 1700 de km. 300 de km au fost pe Camino de Santiago, urmând o săgeată galbenă și un simbol al scoicii către Santiago de Compostela. Am cunoscut un nivel de conexiune cu mine cum n-am crezut că există și m-am întors îndrăgostită de viață, de natură, de un nou sens. Am mers prin micile orașe ale Spaniei și-am iubit tot ce am privit de-a lungul unei călătorii care a fost despre recunoștință și prezență. Am mers prin Austria și m-am simțit…
Provence
Cineva îți cere să pictezi esența Provence-ului într-o vedere. Ce culori folosești? Ești într-un lan de lavandă parfumată, privești un oraș cocoțat pe stânci sau încerci să prinzi, printr-un colț de fereastră, ce e dincolo de zidurile unui Château cu obloane bleu care ți s-a lipit de suflet? Greu, știu. Eu aș schița cum se răsfață la soare roțile mari de brânză, aliniate în standuri de lemn în dimineața unui “jour de marche”. Cum cade lumina de apus pe dealurile verzi ale Luberonului. Sau culoarea vinului băut în liniște, cu privirea la asfințit. Poate ce-am simțit într-o mică biserică decorată cu buchețele de trandafiri roz la fiecare rând de scaune, în care cânta Halleluiah, varianta aia bună a lui Jeff Buckley. Culorile pământului. Ocru, galben, maro, nuanțe infininite de roz și roșu, în contrast cu verdele pinilor și albastrul cerului. O masă ascunsă într-un colț de stradă pietruită. Aș picta lumina.…
Cinque Terre – Vernazza
E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia soarelui, așa, îmbrăcată toată în culori pastel. Ne împrietenește repede cu înghețata de piersică și busuioc, ne primește pe străzile ei înguste, ne îmbie cu fructe de mare și ne lasă să îi fotografiem bărcile ce se odihnesc la mal. Pare răsfățata gupului. Casele i se văd de pe mare ca un șirag frumos de mărgele. Piațeta e vie de la atâta zumzet de turiști cu mâini ținute în aer, în căutarea chelnerilor care plimbă de la o masă la alta farfurii cu paste verzui. Noi ne vedem de drum, după o întâlnire la pas, azi urcăm dealurile din jur s-o privim de la distanță!
Cinque Terre – Riomaggiore
Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în lateral marea. O imensitate de nuanțe de albastru care se joacă după cheful soarelui. E 1 la amiază și tot ce vreau e să ajung mai repede la conul ăla cu fructe de mare, peste care să arunc puțină zeama de lămâie, să-mi găsesc un loc ferit și să privesc până simt că mă dor ochii de la atâta culoare. E un vis, până la urmă. Parcă am intrat într-o vedere cu timbru vechi și scris îngroșat deasupra – Salutări din Riomaggiore! Orice colț e pictat în zeci de nuanțe, străzile-s de fapt scări înalte, întortocheate, iar casa în care stăm e o mică bijuterie cu zeci de sertare, cufere și obiecte care așteaptă să fie răscolite de ochi curioși. Îmi schimbă ritmul. Nu mai vreau să mă grăbesc. Am văzut atâta pictură în Florența și-acum ajung să o…
Spring moodboard
Mi-am făcut loc de joacă într-un colț de casă. Construiesc cadre care-mi oferă o stare de bine, sunt bucăți din micul meu Univers de “nimicuri” frumoase. Am reînceput joaca asta cu un scop destul de simplu – să mă întorc la perioadele bune în care mă pierdeam în tras și ales cadre, editat și învățat puțin mai mult despre fotografie.
Reîntoarcere în culori
Sunt ceva ani de când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat foto. Din joacă, din curiozitate, din multe motive care au legătură cu verbele astea – a-mi aminti, a păstra, a povesti. Am fotografiat prost, de cele mai multe ori, pentru ca un simplu cadru avut în minte sau în priviri să iasă cum trebuie. Dar acel cadru mă recompensa enorm cât să o iau de la capăt. N-am studiat cum trebuie fotografia, mi-e vis peste care s-a tot așezat praful de ceva ani, dar am continuat stângace să exersez. În continuare văd viața în cadre și mă mai întorc la cuvintele de acolo. Păstrez cu mine experiențe care m-au adus în rolul de fotograf, cu încredere și, zic eu, puțină inconștiență din partea unor oameni mișto, care mi-au pus pe tavă bucătăria lor, preparatele și chef-ul de 5 stele, totul pentru ca aparatul meu să surprindă noile apariții…