my mind my playground

Budapesta

Ce oraș-surpriză! Aproape distanța unui maraton mers în peste 2 zile de ignorat frigul, cu wow la fiecare colț, cu bucurie la fiecare târg de Crăciun, brad împodobit, clădire cu arhitectură deosebită, butic cu obiecte artizanale, piețe ordonate și pregătite de sărbătoare. Cu amintiri făcute la tot pasul. Budapesta mi s-a dezvăluit pe straturi, prin ceața deasă instalată în aproape toate diminețile, dar m-a încălzit cu luminile ei, cu eleganța străzilor și cu forfota deloc copleșitoare a oamenilor care o vizitează în decembrie. A fost friguroasă, strălucitoare, grațioasă. M-a îmbiat la mers domol pe străzi cu aer medieval sau de-a lungul Dunării, din Buda până în Pesta și iar înapoi. M-a răsfățat cu castane coapte, suc de mere cald și globuri de ceramică în târgurile de Crăciun. M-a făcut să-mi ridic privirea către toate palatele, muzeele și magazinele instalate în clădiri elegante. Mi-a amintit de Viena, mi-a amintit, uneori, de Paris.…

Ce mai fac

Mi-am luat 3 zile libere de la tot. Job, oameni, contexte. Am plecat din nou în Brașov, orașul care pe mine mă liniștește, să revin la o rutină sănătoasă pentru mintea mea. În cele mai multe zile, asta a însemnat trezit în jur de ora 7 AM, ieșit la alergat sub Tâmpa, mult citit afară, vizitat librării și magazine de hobby, mers foarte mult pe jos, cât de mult în natură, stat pe bancă sub bătaia soarelui, prezență în ceea ce trăiesc, somn nu mai târziu de 10:30 PM. Analiză spre 0, trăit cu prezență spre 100. 3 zile de reset, pentru continuări cu mai mult echilibru.  Vin după două luni de stres intens, cu oameni dragi trecuți prin boală, frică atașată la tot, timp petrecut cu ochii în ecrane, într-un volum tot mai mare de muncă, cu puțină mișcare fizică. Rețeta simplă de ajuns cu pași siguri la un…

Momentul

Începe să se așeze anul acesta. Ca un covor de frunze galbene, peste care calc ușor și cu sunet. Se împarte timpul între tonuri strălucitoare de auriu-arămiu și griuri mohorâte, între aș mai pune ceva pe lista asta nesfârșită de lucruri și vreau să mă așez cu mine, într-un colț de cameră, cu ochii la geam. Să stau, să gândesc sau să nu. Să îmi cos toate gândurile pe un gherghef, să îmi cânte în urechi Etta James, să fie cald și să trasez cu acul o hartă a tot ce s-a mai petrecut într-un an de viață. Toamna mă întoarce, de 4 ani, la o pierdere, dar îmi rămâne aproape și în recunoștință și conectare. Ambele trăite adesea în același moment, într-un consens minunat, care mă face să mă întreb constant ce îmi doresc și ce îmi face bine. Îmi face bine să-mi amintesc că totul este în mișcare.…

Recunoștință

I am truly blessed. Pentru că există locuri în lumea asta care-ți mângâie privirile, îți bucură fiecare colț de imaginație și-ți descoperă, la fiecare pas, bucăți construite cu atâta creativitate. Iar eu pot să le văd. Mă pot duce la ele, mă pot lăsa învățată de ele, mă pot întoarce mai bogată în experiențe. Pentru că am oameni cu care pot împărtăși toate cele văzute și învățate. Că îmi pot întâlni prietenele într-un colț din țara mea preferată, să sărbătorim un fragment de viață. Că ne pot vedea împreună, la peste 10 ani distanță, cât de frumos am crescut. Cât de bine ne stă fiecăreia pe drumul său.

Cazări inedite – 33 la Zabola Estate, Transilvania

Era 12 fără 10 minute. O răcoare plăcută se instalase în toată camera. Era final de mai, aveam geamurile larg deschise și priveam la un șemineu în care mai pâlpâia firav o flacără. Țin minte liniștea. Ce citeam. Cât de plăcut se simțea halatul pe piele. Mirosul de fum. Bucuria. Neliniștea. Apoi, din nou, liniștea. Am închis ochii și am făcut rapid un exercițiu de recunoștință. Era 12 fără 5 minute și așteptam să împlinesc 33 de ani într-o cameră cu miros de lemn, departe de tot ce numesc eu acasă. Într-o cameră mare, aproape grandioasă, decorată în stilul conacelor transilvănene, așa cum doar îmi imaginam că există în lume la vârsta la care citeam povești. Iată-mă și pe mine într-una, o poveste trăită simplu, unde o fată care a învățat să-și ia pauze chiar și-n mijlocul furtunilor așteaptă să împlinească 33 de ani într-un loc de basme. Fără artificii, dar…

Timp pentru mine

În luna mai, mi-am rezervat o cameră într-un hotel din centrul Brașovului, mi-am împachetat câteva lucruri și am plecat să fiu cu mine. Singură. M-am trezit în fiecare dimineață la ora 7, să prind micul dejun cu ochii la primele mișcări ale orașului. Am alergat sub Tâmpa, am mers în medie 15 km pe zi, am citit o carte rezemată de o clădire în Piața Sfatului. Am stat cu orele în librării, mi-am ales în fiecare seară o masă cu vedere la munți și am stat în liniște. Șapte zile în care m-am ascultat și m-am prins din urmă. Îmi place solitudinea, mă ajută de când mă știu să păstrez o relație sănătoasă cu mine. Să mă întâlnesc, să acord timp gândurilor, să iau distanță față de contexte. O practic programat, de cele mai multe ori. Îmi setez în calendar sau pe o foaie “alone time” cât de des pot…

Cea mai grea zi pe Camino

Era 7 seara și mergeam de 11 ore. Mai exact, 35 de kilometri parcurși pe marginea unei autostrăzi, sub un soare care îmi lipea tălpile de asfaltul moale, alți 8 pe drum de munte. Șosetele aveau culoarea pământului, corpul meu era sigilat în 3 straturi de cremă cu protecție solară și spray împotriva insectelor. În ultimii 5 km călcam direct pe o întindere în zona tălpii care îmi provoca grimase de durere la fiecare piatră pe care o nimeream. Ultimii 7 km au fost doar în urcare. Am trecut de la arșița de beton, de la platul plictisitor și vuietul mașinilor care treceau în viteză la pietrele alunecoase și hârtoapele de pe muntele Alto de las Herrerias. “Mă opresc în următorul” îmi zumzăia în minte de mai bine de 3 ore, doar că “încă 4 km, încă 2 km, încă 3” era gândul care făcea distanțele să se topească și…

2020

Ca mulți alții, am pierdut oameni dragi. Pe unii dintre ei nici nu am putut să îi conduc pe ultimul drum. Am mers la biserici, dar anul acesta n-a purtat nimeni rochii de gală și costume festive, ci aveau toți lacrimi în ochi, fețele acoperite de măști și se uneau într-o mare de negru. Mi-am spus cuvintele de despărțire în gânduri, am înfruntat locuri pline de amintiri, unde oamenii existau în urmă cu doar câteva luni, în care încă există căni de cafea, plante, papuci lăsați la margine de birou și tone de amintiri. De parcă ieri se râdea cu putere și azi e doar o liniște care-și așteaptă oamenii înapoi. Ca mulți alții, am simțit anxietate. M-am zbătut să-mi țin echilibru pe contexte subțiri cât un fir de păr. De multe ori, sensul părea că se subțiază cu fiecare dimineață care semăna cu cea de ieri, de alaltăieri, de…

Un Craciun fericit

Păstrez de mică o felicitare de Crăciun, cu un brad bogat în globuri roșii și stele aurii. Stă în spatele unui geam acoperit cu o perdea diafană, într-o casă care, la vârsta aceea, mi se părea cea mai frumoasă din lume. I s-au mai șters culorile la cât a fost privită în fiecare iarnă, dar a rămas la fel de vie în amintiri. Obișnuiam să împodobesc cu sora mea bradul, pe holul din apropierea bucătăriei, sub privirile părinților prinși în pregătirile de sărbători. Tata venea să ne ajute să punem instalația cu lumini care musai știa să cânte 3 melodii, luată de la rușii din bazar. Mama venea în viteză să mai ia ceva din frigider, cât timp toca legumele pentru salata beouf, iar în cuptor creștea blatul pentru o prajitură. Era ajunul, iar noua ne înghețau mereu mâinile pe globuri și primeam cu forța un ilic aspru pe umeri.…

Dor de România | Brașov

De niște ani buni, locul meu de refugiu și liniștire este Brașov, la casa unor buni prieteni. Înconjurată de flori sălbatice, aproape de pădure și cu doi căței simpatici care mă însoșesc mereu în plimbările mele, mi-a oferit mereu schimbarea de ritm de care am nevoie. M-am atașat de zonă, de oameni, de vorba lor și de ritmul în care își trăiesc zilele. Așa că am vrut să le cunosc și mai bine împrejurumile, ce comori ascunde zona asta verde, ce locuri am privit mereu doar de la distanță și ce povești poartă. Traseul a fost stabilit din mers, mai după dorințe vechi de vizită, mai cu ajutorul câtorva articole ale unor oameni faini care au fost darnici în detalii. Am stat ore bune să admir dealurile din Poiana Mărului, care mi-au adus aminte de peisajele din jurul Salzburgului. Am descoperit cu ajutorul blogului LipaLipa.ro viaductul Ilii, de peste 100…

Navigate