33

Era 12 fără 10 minute. O răcoare plăcută se instalase în toată camera. Era final de mai, aveam geamurile larg deschise și priveam la un șemineu în care mai pâlpâia firav o flacără. Țin minte liniștea. Ce citeam. Cât de plăcut se simțea halatul pe piele. Mirosul de fum. Bucuria. Neliniștea. Apoi, din nou, liniștea.

Am închis ochii și am făcut rapid un exercițiu de recunoștință. Era 12 fără 5 minute și așteptam să împlinesc 33 de ani într-o cameră cu miros de lemn, departe de tot ce numesc eu acasă. Într-o cameră mare, aproape grandioasă, decorată în stilul conacelor transilvănene, așa cum doar îmi imaginam că există în lume la vârsta la care citeam povești.

Iată-mă și pe mine într-una, o poveste trăită simplu, unde o fată care a învățat să-și ia pauze chiar și-n mijlocul furtunilor așteaptă să împlinească 33 de ani într-un loc de basme. Fără artificii, dar cu momente de bine, fără liste de dorințe, dar cu mult trăit în prezent. Pe un drum al său, care e atât de frumos și, pe alocuri, atât de fragil. Un drum care se simte bine, se construiește continuu.

Un drum pe care îl trăiesc din plin. Înconjurată de bucurie și tristețe, cu loc pentru ambele, cu înțelegere pentru ambele. Cu spațiu să fiu mai mult decât mi-am închipuit vreodată că pot fi.Zabola

ZabolaZabolaZabolaZabolaZabolaZabolaZabolaZabola

Leave A Reply

Navigate