Începe să se așeze anul acesta. Ca un covor de frunze galbene, peste care calc ușor și cu sunet. Se împarte timpul între tonuri strălucitoare de auriu-arămiu și griuri mohorâte, între aș mai pune ceva pe lista asta nesfârșită de lucruri și vreau să mă așez cu mine, într-un colț de cameră, cu ochii la geam. Să stau, să gândesc sau să nu. Să îmi cos toate gândurile pe un gherghef, să îmi cânte în urechi Etta James, să fie cald și să trasez cu acul o hartă a tot ce s-a mai petrecut într-un an de viață.
Toamna mă întoarce, de 4 ani, la o pierdere, dar îmi rămâne aproape și în recunoștință și conectare. Ambele trăite adesea în același moment, într-un consens minunat, care mă face să mă întreb constant ce îmi doresc și ce îmi face bine.
Îmi face bine să-mi amintesc că totul este în mișcare. Un flux care schimbă totul de la un moment la altul. Care mă ancorează puternic în prezent, mă face atentă la fiecare literă scrisă aici, la fiecare emoție traversată, mă întoarce cu recunoștință la fiecare experiență purtată cu mine. Îmi arată infinite moduri de a continua.
Am dat, recent, de poezia “The Moment” a lui Margaret Atwood în newsletter-ul Daily Stoic și s-a lipit de mine cu toate sensurile ei –
“The moment when, after many years
of hard work and a long voyage
you stand in the centre of your room,
house, half-acre, square mile, island, country,
knowing at last how you got there,
and say, I own this,
No, they whisper. You own nothing.
You were a visitor, time after time
climbing the hill, planting the flag, proclaiming.
We never belonged to you.
You never found us.
It was always the other way round.”
None of us own anything. Everything is constantly in flux. What we have today may be gone tomorrow—we ourselves may be gone tomorrow. Understand that. Appreciate everything accordingly. Be grateful and humble…or life will rebuke you. Fate will remind you who is in charge and nature will reclaim what is hers.” Daily Stoic
