fotografie

2022

A fost trăit. Mi-a luat oameni, voință, claritate. Mi-a dat sensuri noi și curaj nebun că pot, compasiune față de mine și o înțelegere diferită că e ok să-mi trăiesc propria versiune a vieții. A fost anul în care m-am împrietenit cu suferința și i-am dat voie să existe. Anul în care am respirat pe lângă pierdere. În care am făcut loc unor emoții și am învățat să nu mă opresc din trăit activ. În care m-am împăcat cu multe versiuni ale mele care și-au construit eronat imaginea lui Carmen la 34 de ani. Totodată, anul în care am călătorit, am râs, am luat în brațe oameni, m-am jucat, am iubit. A fost trăit încet. Cu somn odihnitor. Plimbări în fiecare zi. Săptămânal, la sală. Echilibru în muncă. Mai multă grijă și compasiune față de corp. Timp cu mine. A fost trăit și repede. În călătorii, în sărbătorit oameni, în fuga…

Cazari inedite – Hotel Estherea, Amsterdam

Ma simt recunoscătoare pentru toată experiența din Amsterdam. Dar sunt sigură că la o parte din bucuria de a fi acolo a contribuit și hotelul de tip boutique, această casă din secolul 17 care mi-a fost acasă pentru câteva zile. Faceți cunoștință cu Hotel Estherea. Poziționată pe cel mai vechi canal, Singel, o afacere de familie de peste 80 de ani, face parte din patrimoniul UNESCO și este o bijuterie de clădire cu un decor interior plin de textură, cristale și printuri botanice. Am petrecut ore cu ochii la toate detaliile interiorului. Am experimentat tot ce avea de oferit hotelul: micul-dejun extrem de variat, cu bunățăți locale, servit în Maria’s Bar, denumit după fondatoarea hotelului Maria Flieger-Gruyters. Cocktailurile de seară, lângă o porție de bitterball (gustare olandeză). Câteva pagini dintr-o carte bună, citită lângă bradul de Crăciun. O discuție spumoasă lângă șemineu, cu o ciocolată caldă (pusă la discreția oaspeților), în…

Amsterdam

Câteva ore. Atât mi-a luat să mă simt ca acasă în Amsterdam. Un oraș care nu te apasă cu agitația bulevardelor mari, mai degrabă îți dă o mână de ajutor să te “pierzi” în voie într-un labirint de străzi înguste care fac legătura între cartiere. Mă așteptam să dau de un oraș aglomerat, care-ți cere atenție la tot pasul. Am descoperit, în schimb, un oraș liber, care te îndeamnă parcă să o iei liniștit, la pas, fără hărți, fără ghid, fără planuri. Amsterdam e, pe alocuri, o contradicție. Are case cu arhitectură din Epoca de Aur, înșirate de-a lungul canalelor, ca într-un muzeu întins pe kilometri. Îți oferă arta celor mai iubiți pictori olandezi ca Rembrandt, Vermeer și Van Gogh într-un cartier dedicat artei. Dar este și orașul design-ului contemporan, al tehnologiei, al prezentului. Este un oraș în care simți specificul Olandei, dar este și un oraș al diversității culturale. Te…

Coasta Amalfi: Positano, Ravello, Sorrento, Minori, Maiori

La pas, pe străzile înguste. În alergare, pe poteci de trekking. În viteza mașinii, cu opriri multe. Cu ochii după plaje ascunse sau în căutarea vilelor văzute în depărtare, cocoțate pe stânci abrupte. Pe toate le-am făcut și fiecare mi-a descoperit bucăți diferite din Coasta Amalfi. Positano e orașul-vedetă al coastei. Toți vor să îl vadă, să îl fotografieze și să se piardă pe străzile lui. Îi înțeleg, m-am simțit instant atrasă să-i văd fiecare colț, să descopăr fiecare priveliște, fiecare magazin cu ceramică și fiecare restaurant cu pizza. Nici măcar agitația turiștilor care mișună constant pe străzile înguste nu mi-au luat din bucuria de a descoperi orașul. Nocelle e cel mai darnic în view-uri spectaculoase – te ridică până aproape de nori și-ți arată golful Positano și Marea Tireniană de la înalțime. Îți face cunoștință cu muntele, cu strugurii, cu smochinele coapte, cu trăitul într-un ritm mai lent. Ravello…

Grecia, my love!

Dimineață, ora 6:40. Cerul începe să se coloreze în tonuri de roz, soarele devine nerăbdător să se arate. Ies la o alergare scurtă, să-mi limpezesc gândurile în apa asta liniștită care plimbă ușor, dreapta-stânga, o barcă cu doi pescari. Mă opresc pe o bancă să le înțeleg ritmul, să le privesc mâinile care strâng minuțios plasele, să îmi imaginez viețile lor. E forfotă mare în jurul bărcii, pescărușii își așteaptă vocali micul dejun. Doi pași mai încolo, razele soarelui fac apa să sclipească de parcă-i brodată cu mii de paiete. E așa liniște că-mi aud pașii, Îmi aud tristețea cum se face mică și dispare în răsăritul acesta pe care îl privesc singură, dar deloc singură. Mă simt îmbrățișată de tot ce văd. De mare, de munți, de leandri, de aripi de pescăruși, de raze, de nisip fin și cald. Îmi place să mă imaginez trăind în fiecare loc pe…

Un cer roz

Se plimbă norii și schimbă totul în jur. Într-un minut e limpede, se văd casele în depărtare și lumina rostogolită pe vârfurile munților. În următorul, totul este alb, nedeslușit, cu forme șterse de vălătuci care prind culorile apusului. E o metaforă pentru ce trăiesc aici. Pentru ce e simt în perioada asta de doliu. E greu și e frumos. E atât de limpede și, totuși, uneori atât de neclar. Mă amorțește și mă face vie. Doare și mă împacă. Ceva s-a sfârșit și ceva nou, diferit, abia începe. E lipsă de sens, într-o succesiune de momente care par să nu se mai încheie. Și e sens lipit de alte lucruri. Se dărâmă cotidianul, se crapă toate obișnuințele și apare, mai limpede ca oricând, liniștea, pasul înainte, apusul roz. Așa că stau și privesc norii cum se plimbă, chiar dacă schimbă totul în jur. Stau în răbdare și în înțelegere că…

“Iernile sufletului”

Am citit “Iernile sufletului” (Katherine May) înainte să înceapă iarna mea. Am simțit cartea mai mult decât am plăcut-o. Nu mi-a arătat lucruri noi, s-a poticnit pe alocuri în descrieri lungi, contemplative. Dar am simțit frigul din ea, care transformă totul în liniște, am recunoscut binele care vine din a lăsa timpul să curgă încet. M-a pregătit pentru o lună de tihnă și de refugiu emoțional. M-a acomodat cu așteptarea, m-a îndemnat la cuibărit, la înfofolire, la pături moi și șosete groase, la mese gătite în casă și timp cu mine, ca într-un cuib de hibernare. Și asta am făcut, m-am retras și m-am odihnit. Am trăit în ritmul iernii, după lumina ei. Am locuit, când cu teamă, când cu bucurie, în acest spațiu de trecere, până am decis să deschid ușa și să fiu pregătită, mai pregătită, pentru dezmorțire. Life meanders like a path through the woods. We have…

Budapesta

Ce oraș-surpriză! Aproape distanța unui maraton mers în peste 2 zile de ignorat frigul, cu wow la fiecare colț, cu bucurie la fiecare târg de Crăciun, brad împodobit, clădire cu arhitectură deosebită, butic cu obiecte artizanale, piețe ordonate și pregătite de sărbătoare. Cu amintiri făcute la tot pasul. Budapesta mi s-a dezvăluit pe straturi, prin ceața deasă instalată în aproape toate diminețile, dar m-a încălzit cu luminile ei, cu eleganța străzilor și cu forfota deloc copleșitoare a oamenilor care o vizitează în decembrie. A fost friguroasă, strălucitoare, grațioasă. M-a îmbiat la mers domol pe străzi cu aer medieval sau de-a lungul Dunării, din Buda până în Pesta și iar înapoi. M-a răsfățat cu castane coapte, suc de mere cald și globuri de ceramică în târgurile de Crăciun. M-a făcut să-mi ridic privirea către toate palatele, muzeele și magazinele instalate în clădiri elegante. Mi-a amintit de Viena, mi-a amintit, uneori, de Paris.…

Momentul

Începe să se așeze anul acesta. Ca un covor de frunze galbene, peste care calc ușor și cu sunet. Se împarte timpul între tonuri strălucitoare de auriu-arămiu și griuri mohorâte, între aș mai pune ceva pe lista asta nesfârșită de lucruri și vreau să mă așez cu mine, într-un colț de cameră, cu ochii la geam. Să stau, să gândesc sau să nu. Să îmi cos toate gândurile pe un gherghef, să îmi cânte în urechi Etta James, să fie cald și să trasez cu acul o hartă a tot ce s-a mai petrecut într-un an de viață. Toamna mă întoarce, de 4 ani, la o pierdere, dar îmi rămâne aproape și în recunoștință și conectare. Ambele trăite adesea în același moment, într-un consens minunat, care mă face să mă întreb constant ce îmi doresc și ce îmi face bine. Îmi face bine să-mi amintesc că totul este în mișcare.…

Navigate