fotografie

Momentul

Începe să se așeze anul acesta. Ca un covor de frunze galbene, peste care calc ușor și cu sunet. Se împarte timpul între tonuri strălucitoare de auriu-arămiu și griuri mohorâte, între aș mai pune ceva pe lista asta nesfârșită de lucruri și vreau să mă așez cu mine, într-un colț de cameră, cu ochii la geam. Să stau, să gândesc sau să nu. Să îmi cos toate gândurile pe un gherghef, să îmi cânte în urechi Etta James, să fie cald și să trasez cu acul o hartă a tot ce s-a mai petrecut într-un an de viață. Toamna mă întoarce, de 4 ani, la o pierdere, dar îmi rămâne aproape și în recunoștință și conectare. Ambele trăite adesea în același moment, într-un consens minunat, care mă face să mă întreb constant ce îmi doresc și ce îmi face bine. Îmi face bine să-mi amintesc că totul este în mișcare.…

Recunoștință

I am truly blessed. Pentru că există locuri în lumea asta care-ți mângâie privirile, îți bucură fiecare colț de imaginație și-ți descoperă, la fiecare pas, bucăți construite cu atâta creativitate. Iar eu pot să le văd. Mă pot duce la ele, mă pot lăsa învățată de ele, mă pot întoarce mai bogată în experiențe. Pentru că am oameni cu care pot împărtăși toate cele văzute și învățate. Că îmi pot întâlni prietenele într-un colț din țara mea preferată, să sărbătorim un fragment de viață. Că ne pot vedea împreună, la peste 10 ani distanță, cât de frumos am crescut. Cât de bine ne stă fiecăreia pe drumul său.

33

Era 12 fără 10 minute. O răcoare plăcută se instalase în toată camera. Era final de mai, aveam geamurile larg deschise și priveam la un șemineu în care mai pâlpâia firav o flacără. Țin minte liniștea. Ce citeam. Cât de plăcut se simțea halatul pe piele. Mirosul de fum. Bucuria. Neliniștea. Apoi, din nou, liniștea. Am închis ochii și am făcut rapid un exercițiu de recunoștință. Era 12 fără 5 minute și așteptam să împlinesc 33 de ani într-o cameră cu miros de lemn, departe de tot ce numesc eu acasă. Într-o cameră mare, aproape grandioasă, decorată în stilul conacelor transilvănene, așa cum doar îmi imaginam că există în lume la vârsta la care citeam povești. Iată-mă și pe mine într-una, o poveste trăită simplu, unde o fată care a învățat să-și ia pauze chiar și-n mijlocul furtunilor așteaptă să împlinească 33 de ani într-un loc de basme. Fără artificii, dar…

Timp pentru mine

În luna mai, mi-am rezervat o cameră într-un hotel din centrul Brașovului, mi-am împachetat câteva lucruri și am plecat să fiu cu mine. Singură. M-am trezit în fiecare dimineață la ora 7, să prind micul dejun cu ochii la primele mișcări ale orașului. Am alergat sub Tâmpa, am mers în medie 15 km pe zi, am citit o carte rezemată de o clădire în Piața Sfatului. Am stat cu orele în librării, mi-am ales în fiecare seară o masă cu vedere la munți și am stat în liniște. Șapte zile în care m-am ascultat și m-am prins din urmă. Îmi place solitudinea, mă ajută de când mă știu să păstrez o relație sănătoasă cu mine. Să mă întâlnesc, să acord timp gândurilor, să iau distanță față de contexte. O practic programat, de cele mai multe ori. Îmi setez în calendar sau pe o foaie “alone time” cât de des pot…

Un Craciun fericit

Păstrez de mică o felicitare de Crăciun, cu un brad bogat în globuri roșii și stele aurii. Stă în spatele unui geam acoperit cu o perdea diafană, într-o casă care, la vârsta aceea, mi se părea cea mai frumoasă din lume. I s-au mai șters culorile la cât a fost privită în fiecare iarnă, dar a rămas la fel de vie în amintiri. Obișnuiam să împodobesc cu sora mea bradul, pe holul din apropierea bucătăriei, sub privirile părinților prinși în pregătirile de sărbători. Tata venea să ne ajute să punem instalația cu lumini care musai știa să cânte 3 melodii, luată de la rușii din bazar. Mama venea în viteză să mai ia ceva din frigider, cât timp toca legumele pentru salata beouf, iar în cuptor creștea blatul pentru o prajitură. Era ajunul, iar noua ne înghețau mereu mâinile pe globuri și primeam cu forța un ilic aspru pe umeri.…

Dor de România | Brașov

De niște ani buni, locul meu de refugiu și liniștire este Brașov, la casa unor buni prieteni. Înconjurată de flori sălbatice, aproape de pădure și cu doi căței simpatici care mă însoșesc mereu în plimbările mele, mi-a oferit mereu schimbarea de ritm de care am nevoie. M-am atașat de zonă, de oameni, de vorba lor și de ritmul în care își trăiesc zilele. Așa că am vrut să le cunosc și mai bine împrejurumile, ce comori ascunde zona asta verde, ce locuri am privit mereu doar de la distanță și ce povești poartă. Traseul a fost stabilit din mers, mai după dorințe vechi de vizită, mai cu ajutorul câtorva articole ale unor oameni faini care au fost darnici în detalii. Am stat ore bune să admir dealurile din Poiana Mărului, care mi-au adus aminte de peisajele din jurul Salzburgului. Am descoperit cu ajutorul blogului LipaLipa.ro viaductul Ilii, de peste 100…

Dor de România | Traseu Cabana Mălăiești

Cabana Gura Diham – Cabana Mălăiești (via Take Ionescu) a însemnat o ieșire de o zi, pornită cu peripeții și îndoieli că vom reuși să terminăm traseul înainte de a se înnopta. Au fost 8 ore de efort susținut, cu o întoarcere când cerul era încă roz de la asfințit. O zi cu râs mult și oameni noi, iubitori de munte. Vremea a fost blândă, o perdea de nori ne-a ținut soarele departe până spre seară. Traseul este mediu ca dificultate, are și zone de urcat care-ți dau bătăi de cap și maximum două-trei locuri cu expunere mai mare, unde trebuie să te ții de lanțuri. E un traseu pentru care, personal, recomand musai încălțăminte tehnică și o minimă pregătire fizică, care să te lase să te și bucuri de peisaje. Iar priveliștea de la Cabana Mălăiești, plasată într-o frumoasă vale glaciară din Munții Bucegi, te face să poposești mai…

La Zigane Rouge

„La Zigane Rouge“ este un vagon de colecție, un „Buggenhout“ original din anii ’20, proiectat de faimosul „Monsieur Albrecht“, care a creat vagoane și pentru Orient Express. Modelul este un fel de Rolls Royce al călătorilor mai înstăriți din acea perioadă, al artiștilor și al muzicienilor din nord-vestul Europei. Încă are tapetul art deco original, este decorat cu antichități, iar ușile sale poartă sticla împodobită cu flori de la începuturi. Are podea care scârțâie, o mică bibliotecă, trandafiri roz în chiuvetă, pahare de sticlă verde și un papagal roșu agățat de candelabrul din cristal. Are așternuturi ca în poveștile arăbești, din mătase, grele și călduroase. Are ferestre prin care se aude ploaia și intră bondarii uneori. Și cum se aude ploaia… Bate melodios pe tabla veche care acoperă vagonul. Are patru roți din lemn, amintire de când vedea toată lumea din mersul liniștit al cailor. Are tufe de liliac, iarbă de un…

Hallstatt

Acum niște ani am pus un pin pe un orășel mic din Austria în board-ul meu de călătorii de pe Pinterest. În fotografie, o cărare mărginită frumos de un gard de lemn cobora către casele de turtă dulce, în mijloc trona o biserică veche, iar pe fundal era peisajul meu preferat – un lanț muntos care se oglindește în albastrul apei. Când am ajuns în Hallstatt, m-am simțit copleșită. Zumzăia de oameni și de detalii. Am străbătut la pas orasul în puține minute, m-am minunat la fiecare butic, la fiecare străduță ascunsă și la fiecare lebădă prietenoasă, gândindu-mă copilăresc că poate-i înrudită cu suratele sale aduse acolo pentru prima dată de împărăteasa Sisi, în urmă cu mai bine de o sută de ani. Locul ăsta avea să-mi fie acasă doar trei zile și eram pregătită să-l parcurg până îi învăț fiecare scurtătură. Să mă împrietenesc cu toate lebedele. Să iau…

Salzburg

Ne-am cazat la Schone Aussicht, la 3-4 km de centrul orașului Salzburg, pe o proprietate înconjurată de pădure și terenuri verzi tunse la milimetru. Când am deschis ușile către balcon și am dat cu privirea de lanțul de munți cu crestele acoperite de zăpadă, am rămas o oră doar să cuprind toată frumusețea care mi se afișa. Aici aveam să descopăr că iepurii și pisicii pot fi buni prieteni, dar și că un apus minunat poate să devină de-a dreptul scos din povești când se revarsă asupra căprioarelor care umbă nestingherite prin curțile oamenilor. Am străbătut la pas zona veche a orașului, cu ochii la măiestria semnelor lucrate din fier ale magazinelor de suveniruri de pe Getreidegasse. Obișnuiți deja să căutăm punctele cele mai înalte ale unui oraș, care să ne desfășoare toată frumusețea și diversitatea sa, am ales să ne dezmorțim picioarele într-o drumeție de 2-3 ore până la muzeul…

Navigate