my mind my playground

2022

A fost trăit. Mi-a luat oameni, voință, claritate. Mi-a dat sensuri noi și curaj nebun că pot, compasiune față de mine și o înțelegere diferită că e ok să-mi trăiesc propria versiune a vieții. A fost anul în care m-am împrietenit cu suferința și i-am dat voie să existe. Anul în care am respirat pe lângă pierdere. În care am făcut loc unor emoții și am învățat să nu mă opresc din trăit activ. În care m-am împăcat cu multe versiuni ale mele care și-au construit eronat imaginea lui Carmen la 34 de ani. Totodată, anul în care am călătorit, am râs, am luat în brațe oameni, m-am jucat, am iubit. A fost trăit încet. Cu somn odihnitor. Plimbări în fiecare zi. Săptămânal, la sală. Echilibru în muncă. Mai multă grijă și compasiune față de corp. Timp cu mine. A fost trăit și repede. În călătorii, în sărbătorit oameni, în fuga…

Cazari inedite – Hotel Estherea, Amsterdam

Ma simt recunoscătoare pentru toată experiența din Amsterdam. Dar sunt sigură că la o parte din bucuria de a fi acolo a contribuit și hotelul de tip boutique, această casă din secolul 17 care mi-a fost acasă pentru câteva zile. Faceți cunoștință cu Hotel Estherea. Poziționată pe cel mai vechi canal, Singel, o afacere de familie de peste 80 de ani, face parte din patrimoniul UNESCO și este o bijuterie de clădire cu un decor interior plin de textură, cristale și printuri botanice. Am petrecut ore cu ochii la toate detaliile interiorului. Am experimentat tot ce avea de oferit hotelul: micul-dejun extrem de variat, cu bunățăți locale, servit în Maria’s Bar, denumit după fondatoarea hotelului Maria Flieger-Gruyters. Cocktailurile de seară, lângă o porție de bitterball (gustare olandeză). Câteva pagini dintr-o carte bună, citită lângă bradul de Crăciun. O discuție spumoasă lângă șemineu, cu o ciocolată caldă (pusă la discreția oaspeților), în…

Amsterdam

Câteva ore. Atât mi-a luat să mă simt ca acasă în Amsterdam. Un oraș care nu te apasă cu agitația bulevardelor mari, mai degrabă îți dă o mână de ajutor să te “pierzi” în voie într-un labirint de străzi înguste care fac legătura între cartiere. Mă așteptam să dau de un oraș aglomerat, care-ți cere atenție la tot pasul. Am descoperit, în schimb, un oraș liber, care te îndeamnă parcă să o iei liniștit, la pas, fără hărți, fără ghid, fără planuri. Amsterdam e, pe alocuri, o contradicție. Are case cu arhitectură din Epoca de Aur, înșirate de-a lungul canalelor, ca într-un muzeu întins pe kilometri. Îți oferă arta celor mai iubiți pictori olandezi ca Rembrandt, Vermeer și Van Gogh într-un cartier dedicat artei. Dar este și orașul design-ului contemporan, al tehnologiei, al prezentului. Este un oraș în care simți specificul Olandei, dar este și un oraș al diversității culturale. Te…

Coasta Amalfi: Positano, Ravello, Sorrento, Minori, Maiori

La pas, pe străzile înguste. În alergare, pe poteci de trekking. În viteza mașinii, cu opriri multe. Cu ochii după plaje ascunse sau în căutarea vilelor văzute în depărtare, cocoțate pe stânci abrupte. Pe toate le-am făcut și fiecare mi-a descoperit bucăți diferite din Coasta Amalfi. Positano e orașul-vedetă al coastei. Toți vor să îl vadă, să îl fotografieze și să se piardă pe străzile lui. Îi înțeleg, m-am simțit instant atrasă să-i văd fiecare colț, să descopăr fiecare priveliște, fiecare magazin cu ceramică și fiecare restaurant cu pizza. Nici măcar agitația turiștilor care mișună constant pe străzile înguste nu mi-au luat din bucuria de a descoperi orașul. Nocelle e cel mai darnic în view-uri spectaculoase – te ridică până aproape de nori și-ți arată golful Positano și Marea Tireniană de la înalțime. Îți face cunoștință cu muntele, cu strugurii, cu smochinele coapte, cu trăitul într-un ritm mai lent. Ravello…

Liniștea din Delta Dunării

Aici e locul lui, înconjurat de pești și undițe, de sălcii, de apusuri, de păsări, de așteptare. Aici e și locul meu, măcar o dată pe an. Știu să pun fir pe mulinetă, să desfac minciogul, să mă strâmb la viermi și râme, să întreb 100 de întrebări care pornesc cu “ce e asta?” și să privesc. Asta e partea mea preferată, să-mi opresc gândurile, grijile, planurile, pe un mal de Dunăre sau într-o barcă care plutește în liniște, atentă doar la ce e în jurul meu. Și ce a fost în jurul meu m-a făcut să-mi doresc ca locul lui să fie și locul meu, mai mult de o dată pe an. View this post on Instagram A post shared by Carmen Rusu (@carmenmrusu)

Un cer roz

Se plimbă norii și schimbă totul în jur. Într-un minut e limpede, se văd casele în depărtare și lumina rostogolită pe vârfurile munților. În următorul, totul este alb, nedeslușit, cu forme șterse de vălătuci care prind culorile apusului. E o metaforă pentru ce trăiesc aici. Pentru ce e simt în perioada asta de doliu. E greu și e frumos. E atât de limpede și, totuși, uneori atât de neclar. Mă amorțește și mă face vie. Doare și mă împacă. Ceva s-a sfârșit și ceva nou, diferit, abia începe. E lipsă de sens, într-o succesiune de momente care par să nu se mai încheie. Și e sens lipit de alte lucruri. Se dărâmă cotidianul, se crapă toate obișnuințele și apare, mai limpede ca oricând, liniștea, pasul înainte, apusul roz. Așa că stau și privesc norii cum se plimbă, chiar dacă schimbă totul în jur. Stau în răbdare și în înțelegere că…

Jurnal brodat

Am zile în care mă țin cu gândurile în prezent, descompun ziua în ore și fiecare oră are ceva al său, numai bun de trăit. Zile în care îmi cos gândurile pe materiale și mă simt mândră de mine. Zile în care îmi spun ca pot orice, apoi zile în care nu mai vreau să tot pot. Și în care îmi iau pauză.  Când mi-e teamă de ceva ce urmează, îmi imaginez gândul ca pe o foaie transparentă. Privită de la distanță are un model neclar, dar prin care, cu cât mă apropii și privesc prin ea, văd o lume întreagă. Și din lumea asta întreagă aleg să trăiesc ceva mic. O cină bună, câteva pagini dintr-o carte, o plimbare pe străzi, cu muzica dată tare în căști, privit pe geam cum se scutură florile, lipit amintiri într-un jurnal. 

“Iernile sufletului”

Am citit “Iernile sufletului” (Katherine May) înainte să înceapă iarna mea. Am simțit cartea mai mult decât am plăcut-o. Nu mi-a arătat lucruri noi, s-a poticnit pe alocuri în descrieri lungi, contemplative. Dar am simțit frigul din ea, care transformă totul în liniște, am recunoscut binele care vine din a lăsa timpul să curgă încet. M-a pregătit pentru o lună de tihnă și de refugiu emoțional. M-a acomodat cu așteptarea, m-a îndemnat la cuibărit, la înfofolire, la pături moi și șosete groase, la mese gătite în casă și timp cu mine, ca într-un cuib de hibernare. Și asta am făcut, m-am retras și m-am odihnit. Am trăit în ritmul iernii, după lumina ei. Am locuit, când cu teamă, când cu bucurie, în acest spațiu de trecere, până am decis să deschid ușa și să fiu pregătită, mai pregătită, pentru dezmorțire. Life meanders like a path through the woods. We have…

2021

Îmi aduc aminte de primele luni din an. Limpede, de parcă aș fi pus o lupă pe toată dezmorțirea din care ieșeam în perioada aceea. Îmi aduc aminte de diversitatea după care tânjeam, de bucuria pe care am plănuit să mi-o aduc în viață, cu pași mici, prin pauze programate, călătorii și relații cu sens. Nu pun etichete. Nu a fost un an bun sau mai puțin bun, a fost un an trăit cu toate nuanțele sale. A avut camere de hotel care mi-au devenit a doua casă, cu geamuri mari către munți și stat cu orele pe bănci, în contemplare. Drumuri dese cu trenul și plimbări lungi în propria companie. Călătorii către locuri la care doar am visat cu un an în urmă. Multe ore de ascultat cărți și de cusut în liniște. A avut schimbări multe, discuții lungi care m-au apropiat de mine-copil sau de mine-adolescentă, concluzii vindecătoare…

Navigate