fotografie

Reîntoarcere în culori

Sunt ceva ani de când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat foto. Din joacă, din curiozitate, din multe motive care au legătură cu verbele astea – a-mi aminti, a păstra, a povesti. Am fotografiat prost, de cele mai multe ori, pentru ca un simplu cadru avut în minte sau în priviri să iasă cum trebuie. Dar acel cadru mă recompensa enorm cât să o iau de la capăt. N-am studiat cum trebuie fotografia, mi-e vis peste care s-a tot așezat praful de ceva ani, dar am continuat stângace să exersez. În continuare văd viața în cadre și mă mai întorc la cuvintele de acolo. Păstrez cu mine experiențe care m-au adus în rolul de fotograf, cu încredere și, zic eu, puțină inconștiență din partea unor oameni mișto, care mi-au pus pe tavă bucătăria lor, preparatele și chef-ul de 5 stele, totul pentru ca aparatul meu să surprindă noile apariții…

Barcelona

Barcelona pe buze se transformă instant în zâmbet și relaxare. Oricât mi-aș fi purtat picioarele zeci de km pe străzile ei, n-am apucat să o cunosc cum trebuie, în toate nuanțele ei, cu toate toanele ei, în toate aromele de mare, verde crud și parfum de fructe nemaiîntâlnite. I-am promis o reîntoarcere. Cu toate bifele reușite ultima oară, mai am de dansat pe dansurile ei. de resimțit ritmurile ei sănătoase. Mi-e cam dor de lipsa ei de grabă.

Ultimul capitol din vară

N-am idee cum s-au aliniat astrele și-ajung să scriu despre Lefkada din vârful unui pat de hotel din Barcelona. Drept este că mi-a fugit de curând gândul la ultimul capitol din vară pe care tot îl prelungesc în albastru cât cuprinde, cu 2 cupe de înghețată pe zi, mâneci suflecate și-un dor imens de ducă fără sfârșit. Și-i bine. Binele acela de care te prinzi cu mâinile încleștate și te ții strâns, cu putere, cu toată puterea, apoi mai chemi niște putere în ajutor, cât să rămâi mai mult acolo. În mintea mea, mi-am luat timp de rezolvat dileme și conturat, de-a întregul, spații de fericire. Am reușit pe alocuri, am eșuat în aceeași măsură. E un echilibru de nuanțe pe care deja le las cu drag să-mi schimbe zilele, atâta timp cât eu mă țin de cuvânt. Și-mi caut, activ, fără încetare, binele.

Parisul meu (1)

L-am primit pe o foaie împăturită în patru. A fost cu deschis lumina după miezul nopții, așezat pe covor în poziție turcească și analizat până în detaliu cu zâmbet până la urechi. Un baiat și-o fată în stânga, brazi în jur, un avion cu urechi și-o linie imaginară care mă trimitea la Paris de ziua mea. Nici nu știu dacă am mai văzut ceva după. Țineam în mână un desen care mă transporta direct în cel mai frumos vis. 5 luni mai târziu, eram la o măsuță cochetă din Place du Tertre și priveam artiștii strânși mușuroi în dreptul umbrelelor. Am fost boemă până la limita cu clișeul, fără să-mi pese că Parisul meu începe să arate diferit de Parisul din realitate. Parisul văzut de mine e pastelat, cu balcoane înguste, acoperite de mușcate roșii. Te lasă să ațipești pe iarbă, în fața catedralei Sacre Coeur, după ce te-a amețit cu sutele de…

Prins, nu captiv

Sunt unele întoarceri din care ți-e greu să te dezmeticești. Nu pentru că ți-ai nega obișnuințele mai haotice din orașul care a pus stăpânire pe timpul tău, ci pentru că-s mai bine legate de locul în care ai crescut. Chiar și pentru simplul fapt că au mai multă culoare și sunet, mai puține pretenții și excese. Și-n fața lor nu-i loc de surplusuri, doar de o plăcută reamintire că ceea ce-i cu adevărat important n-ar trebui să se schimbe în funcție de peisaje. Lăsați-mi plăcerea metaforei din titlu, m-am întors din Deltă, am pescuit idei. #100happydays continuă pe Instagram.

Lefkada

Lefkada te răsfață cu mult albastru amestecat în nisip, te scutură de orice-i în plus în gândurile tale și te trimite pe cele mai spectaculoase cărări spre fericire, Din cea cu valuri mici, de culoarea cerului, cu băi de soare și zâmbete-mii.

Colecție de apusuri (3)

L-am prins ieri, s-a întâmplat la fel ca înainte: eu nu m-am mișcat, el a dispărut treptat sub ochii mei. Mi-a amintit că-i totuna cât urc eu de sus, dar nu-i totuna cum îl privesc pe el în fiecare zi. Colecția de apusuri a început la etajul 9, continuă de atunci la înălțimi care-mi fac bine.

Toledo

Cu titlu de rezervă: Cum am ajuns la Madrid, pentru că-mi doream să văd Toledo.  Mi-am închipuit de multe ori cum arată orașul la lumina soarelui de amiază, cernută de nori și prinsă-n șuvițele roșcate răsucite pe degete. De emoție,  doar aveam 19 ani când l-am ales să-mi fie, de la distanță, oraș de-nchipuit povești trăite intens și la înălțimea fiecărui capăt de stradă. I-am lăsat o zi numai lui, l-am parcurs până la epuizare. L-am descoperit prin rătăciri lungi, de fiecare dată cu impresia unui oraș care rămâne tăcut și-n plină agitație, nedescoperit, cu adevărat, de nimeni. Și totul a pornit de la o imagine. Note de călătorie:  Varianta cea mai simplă pentru Madrid – Toledo: metrou linia 1 până la stația Atocha, apoi trenul din același loc. Durata călătoriei Madrid-Toledo este de 30′.  Costul unui bilet/1 drum este de 10, 15 E. Dus-întors, reducerea este de 10%. În…

Segovia

În ziua a 5 a ne-am trezit, leneș, în ritm de ploaie măruntă, aproape de ora 10. Două ore mai târziu, după ceaiul la înălțime, plimbare scurtă pe străzile-rază care pleacă din Puerta del Sol și-un Hai în Segovia, alergam după trenul de 12:20. Note de călătorie: Am optat pentru tren Madrid – Segovia. Durata călătoriei este de 30′. Înainte de a pleca, verifică orarul aici. Se poate ajunge și cu autobuzul, doar că durata călătoriei este mai mare – cu cel direct,  în jur de 1 h 15′. Pentru a ajunge la gara Chamartin, poți lua metroul pe linia 1, oprire la stația cu același nume – Chamartin. Recomand să ajungi cu mai mult de 10 minute înainte de plecarea trenului. Biletele se epuizează rapid, cu atât mai mult în timpul săptămânii. Cu aprox. 5 min înainte, 2 persoane din grup au rămas în gară. Costul unui bilet/1 drum este de 10, 15…

Navigate