Am așteptat mult să ajung aici. Atât de mult, încât am transformat o fotografie de la Villa Casola în reper pentru bucurie. Ori de câte ori credeam că e la 4 luni prea departe, când mintea îmi spunea că a doua amânare nu mai încape anul acesta, mă uitam la infinitatea asta de albastru. Mă vedeam pe terasă, învârtindu-mă într-o rochie de culoarea cerului, privind și tot privind până-mi obosesc ochii de la atâta frumos. Și câtă nevoie de frumos și de bine aveam! Când ajungi în Positano, simți că tot ce ai văzut în poze sau ai citit despre sau ți-ai imaginat e acolo. Totul și puțin mai mult. Case în tonuri de pastel, înățimea la care sunt urcate te amețește, sclipirile Mării Tireniene te îndeamnă la plajă, coasta Amlfi se arată în toată splendoarea. Când începi să urci, să tot urci, apoi să mai urci puțin până ai…
Recunoștință
I am truly blessed. Pentru că există locuri în lumea asta care-ți mângâie privirile, îți bucură fiecare colț de imaginație și-ți descoperă, la fiecare pas, bucăți construite cu atâta creativitate. Iar eu pot să le văd. Mă pot duce la ele, mă pot lăsa învățată de ele, mă pot întoarce mai bogată în experiențe. Pentru că am oameni cu care pot împărtăși toate cele văzute și învățate. Că îmi pot întâlni prietenele într-un colț din țara mea preferată, să sărbătorim un fragment de viață. Că ne pot vedea împreună, la peste 10 ani distanță, cât de frumos am crescut. Cât de bine ne stă fiecăreia pe drumul său.