romania

5 Posts Back Home

Un cer roz

Se plimbă norii și schimbă totul în jur. Într-un minut e limpede, se văd casele în depărtare și lumina rostogolită pe vârfurile munților. În următorul, totul este alb, nedeslușit, cu forme șterse de vălătuci care prind culorile apusului. E o metaforă pentru ce trăiesc aici. Pentru ce e simt în perioada asta de doliu. E greu și e frumos. E atât de limpede și, totuși, uneori atât de neclar. Mă amorțește și mă face vie. Doare și mă împacă. Ceva s-a sfârșit și ceva nou, diferit, abia începe. E lipsă de sens, într-o succesiune de momente care par să nu se mai încheie. Și e sens lipit de alte lucruri. Se dărâmă cotidianul, se crapă toate obișnuințele și apare, mai limpede ca oricând, liniștea, pasul înainte, apusul roz. Așa că stau și privesc norii cum se plimbă, chiar dacă schimbă totul în jur. Stau în răbdare și în înțelegere că…

“Iernile sufletului”

Am citit “Iernile sufletului” (Katherine May) înainte să înceapă iarna mea. Am simțit cartea mai mult decât am plăcut-o. Nu mi-a arătat lucruri noi, s-a poticnit pe alocuri în descrieri lungi, contemplative. Dar am simțit frigul din ea, care transformă totul în liniște, am recunoscut binele care vine din a lăsa timpul să curgă încet. M-a pregătit pentru o lună de tihnă și de refugiu emoțional. M-a acomodat cu așteptarea, m-a îndemnat la cuibărit, la înfofolire, la pături moi și șosete groase, la mese gătite în casă și timp cu mine, ca într-un cuib de hibernare. Și asta am făcut, m-am retras și m-am odihnit. Am trăit în ritmul iernii, după lumina ei. Am locuit, când cu teamă, când cu bucurie, în acest spațiu de trecere, până am decis să deschid ușa și să fiu pregătită, mai pregătită, pentru dezmorțire. Life meanders like a path through the woods. We have…

33

Era 12 fără 10 minute. O răcoare plăcută se instalase în toată camera. Era final de mai, aveam geamurile larg deschise și priveam la un șemineu în care mai pâlpâia firav o flacără. Țin minte liniștea. Ce citeam. Cât de plăcut se simțea halatul pe piele. Mirosul de fum. Bucuria. Neliniștea. Apoi, din nou, liniștea. Am închis ochii și am făcut rapid un exercițiu de recunoștință. Era 12 fără 5 minute și așteptam să împlinesc 33 de ani într-o cameră cu miros de lemn, departe de tot ce numesc eu acasă. Într-o cameră mare, aproape grandioasă, decorată în stilul conacelor transilvănene, așa cum doar îmi imaginam că există în lume la vârsta la care citeam povești. Iată-mă și pe mine într-una, o poveste trăită simplu, unde o fată care a învățat să-și ia pauze chiar și-n mijlocul furtunilor așteaptă să împlinească 33 de ani într-un loc de basme. Fără artificii, dar…

Dor de România | Brașov

De niște ani buni, locul meu de refugiu și liniștire este Brașov, la casa unor buni prieteni. Înconjurată de flori sălbatice, aproape de pădure și cu doi căței simpatici care mă însoșesc mereu în plimbările mele, mi-a oferit mereu schimbarea de ritm de care am nevoie. M-am atașat de zonă, de oameni, de vorba lor și de ritmul în care își trăiesc zilele. Așa că am vrut să le cunosc și mai bine împrejurumile, ce comori ascunde zona asta verde, ce locuri am privit mereu doar de la distanță și ce povești poartă. Traseul a fost stabilit din mers, mai după dorințe vechi de vizită, mai cu ajutorul câtorva articole ale unor oameni faini care au fost darnici în detalii. Am stat ore bune să admir dealurile din Poiana Mărului, care mi-au adus aminte de peisajele din jurul Salzburgului. Am descoperit cu ajutorul blogului LipaLipa.ro viaductul Ilii, de peste 100…

Navigate