my mind my playground

Grit

Am crescut printre cărți. Când tatăl meu a cumpărat casa, și-a cărat bibioteca într-o remorcă. Apoi am descoperit hărțile desenate de mama pe calc, cărțile de călătorie și muzica fredonată pe fond de sfârâit ceva bun în cuptor. Am primit nume latinesc și am copilărit în inima Bărăganului, la curte, printre pomi, pisici și cu multă imaginație. Din tot amestecul, am dezvoltat pasiuni timpurii, cu direcție clară, ușor artistică. Pe altele le-am preluat ca formă de vindecare. Am citit mult, am scris de când mă știu, am fotografiat cum mi-a îndemnat privirea, am învățat să desenez, am luat lecții de dans și m-am antrenat să alerg. Creativitatea mea are un drum destul de sigur, pornește mai mereu de la vizual și se întoarce în scris. Pasiunile mele implică intensitate și rezistență în efort, dozată cam prea inegal în ultima vreme, și n-au fost niciodată doar despre plăcere. Toate au fost descoperiri.…

Casa bunicii

Seara mirosea a flori de corcoduș. Stăteam pe-un colț de cisternă, îndoită de spate cu mâinile la pompă, uitându-mă cum se preling dâre gri pe palme, săpând apoi mici șanțuri în pământul uscat. Se mai zărea o urmă de mov la apus când becul din colțul casei începea să-și arunce lumina prin frunzișul tânăr. La ora asta găinile dormeau, dar ulița era trează de joacă, rotocoale de praf și tropăit la vale. Însă eu aveam călcâie negre și strigare la masă. În bucătăria de vară cu geamurile acoperite cu foi albe, bunica pregătea scovergi de două feluri. Brânză rasă și zahăr tos.

Melancolie

Mi se fixează privirea pe mâinile împreunate, odihnite pe colțul mesei. Afară-i mohorât și bate vântul prin hotă. E zgomot de pași prin bucătărie, miros de mâncare abia gătită și se vorbește despre război. Perdeaua cerne frumos lumina, la radio e o melodie pe care dansam cu lumina stinsă prin liceu și-mi cade privirea pe-o ceașcă cu urme de ceai și cu toarta ușor ciobită. Colecționez momente și-mi mai privesc încă o dată casa în vederi.

Mood board

A fost un final de an frumos și creativ. Cu semne de bună purtare rămase de la sute de bolduri înfipte în globuri de celuloză, cu lipici pe mobilă și haine, sârme îndoite și joacă multă la Blue Daisy. Am deschis anul cu fascinație nouă pentru păstrat fragmente de amintiri în mici recipiente de sticlă și-o continuare a pasiunii de a crea ceva ce pot oferi oricând la schimb pentru un zâmbet.

1 zi – Păstrați-vă timp!

45 de km de mers pe jos în 5 zile. Nimic ieșit din comun, librării răscolite, muzică liniștitoare și străzi atât de cunoscute, în vizită la casele altora sau ale nimănui. N-a fost un reset total, mintea mi-a alergat întruna la ce aveam de făcut peste una sau două săptămâni, dar s-a așezat o ordine în priorități. Nu fac recomandări generale. La mine funcționează câțiva km alergați sau parcurși la pas domol. O oră la sală. O carte bună. Privit minute în șir un fragment din natură. Să creez ceva-orice. Descoperit un loc nou. Timp cu mine. Orice ar funcționa pentru voi, păstrați-vă timp. Al vostru, nu împărțit cu alții. De trăit încet sau intens, după cum vă e bine.

3 zile – Camera

Mobila era maro mat, cu model pe uși. Abțibilduri de la gume de mestecat lipite la interiorul ușilor și zornăitoare de tot felul prinse de mânerele rotunde. Corpul central venea deasupra pernelor, încărcat cu lumânări parfumate, poze și cutii de bijuterii colorate, cumpărate din alocații sau bani strânși din pachet. Două păpuși în mijlocul patului, pe cuvertura lucrată de mână, priveau țintă la ușa care se închidea mereu cu zgomot, prin ridicare puternică de clanță. Televizorul stătea șui pe comoda cu oglindă și taburet asortat, cu model verde din satin. Acolo, sertarul care se deschidea mereu într-o parte ascundea șalurile gălbui, cu franjuri, ale mamei. În fața oglinzii, câteva sticluțe de parfum goale, rânduri de mărgele și colecția de săpunuri. Cutiile cu amintiri, legate cu fundițe, aveau capacele rupte, lăsând să se vadă colțuri de șervețele, foi desenate și sclipiciuri inutile. Geamul dădea în hol, motiv pentru care pisicul familiei își făcea mai…

4 zile – Aranjatul unei vitrine

Știți ce poate fi simplu? Ca o zi din viața ta să fie doar despre aranjatul unei vitrine. Ca alegerile tale să se învârtă în jurul pieselor centrale sau culorii florilor care completează decorațiunile de iarnă. Să ai la dispoziție 4 sertare cu globuri, fructe uscate, nuci și tot soiul de sclipiciuri în care să zburzi creativ, într-un amestec de auriu cu fire de silicon topit. Să creezi. Să combini, sa privești, să potrivești, să testezi, să alegi culori, texturi, elemente. Apoi, să mai privești puțin până când e gata, orice ar însemna asta pentru tine. Dar să ai convingerea că un burete scufundat în apă poate să fie transformat într-un colț de grădină, că elemente din natură pot fi purtate ca accesoriu, că ceea ce realizezi cu mâinile tale va aduce un zâmbet într-o dimineață, va purta un mesaj, va însemna ceva. E o stare de bine până și în curățarea bancului,…

5 zile – Mai mult de atât

Etta James – Lovin’ Arms, a patra oară. Mi-aduce aminte de o seară pe Mendeleev, lângă vitrina cu argint, prinsă într-un joc de fulgi moi ce se așezau pe haină, strălucitori în crâmpeie de lumină roz-portocalie. Eram bine, atât îmi aduc aminte, senzația de bine absolut care m-a cuprins pe strada pe care o parcurgeam, zilnic, de mai bine de un an. Soundtrack al liniștii, așa-i zic. 3 ani mai târziu e pe repeat într-un bar cu bibliotecă, în mijlocul zilei. Me-time cu o carte așezată pe fesul copilăresc și gânduri agitate de un pahar de rose, într-o încăpere cam rece. Flancată de 2 mașini de scris Optima, luminate de lămpi metalice care mi-aduc aminte, curios, de un compas ruginit din copilărie. Mi-am început ziua cu gândul la o prăjitură învelită-n ciocolată, iar 3 ore mai târziu rumegam, într-o încăpere goală, propriile-mi gânduri. Mi-e dor de scris. De scris liber, fără număr limită…

Toamna din mintea mea

Ai mâinile prinse de paharul cald cu ceai. Tragi ușor mânecile bluzei, până-ți rămân doar vârfurile degetelor învăluite de aburi subțiri care se pierd în răcoarea de seară. Vântul suflă ușor frunzele de pe alee, iar tu continui să mergi agale prin lumina caldă a felinarelor cu lumină portocalie. Pe aici ai trecut de sute de ori, dar nu știi oamenii locului așa cum știi culoarea fiecărui copac, numărul treptelor de la fiecare ieșire și-al stratului de vopsea dat pe balustradele din fier forjat. Ai memorat fiecare detaliu în mii de fotografii mentale, o parte din viața ta e legată de trecerea anotimpurilor peste bucata asta de oraș. E toamnă și deja miroase frigul a fum amestecat în aburi de castane. Alegi să dai cu mâna frunzele căzute pe o bancă, apoi te cufunzi măcar jumătate de oră în lectură, în timp ce-ți mai iei pauze de privit la mănunchiul de raze…

Puritate, Jonathan Franzen

Am citit-o în trei seri, pierdută cumva în nebunia personajelor, în tristețea contextelor, în structura relațiilor. M-am lăsat prinsă ore întregi în pasaje și dialoguri de-o intimitate șocantă, în încercarea de a-mi da seama de ce o simt atât de incomod, dar continuu într-o fascinație pentru scriitura care sapă puternic într-o temă atât de actuală precum complexitatea moralității. Puritate a fost prima mea întâlnire cu Jonathan Franzen. Fără menajamente și treceri lejere între secvențele povestite, a fost o întâlnire sinceră, ca cea mai limpede oglindă așezată în fața imperfecțiunilor, cu oameni povestiți, apoi lăsați să dispară, dar mereu într-o relație aproape de nezdruncinat față de bagajul moștenit de la o generație la alta. Las câteva idei subliniate, cu recomandarea unei întâlniri cu această carte.  Vrei să afli teoria mea despre secrete? (…) Teoria mea e că identitatea constă în două imperative contradictorii. (…) Imperativul de a păstra secrete și imperativul de a le divulga. De unde știi că ești o…

Navigate