Veneția

Două trenuri mai târziu între Como – Milano – Veneția și iată-ne ajunși în Serenissima, într-un vaporetto care ne trece lent prin tot centrul orașului, via Canal Grande. Tragem după noi bagajele prin Piața San Marco, cu ochii pe harta plină de firicele albastre întortocheate, în timp ce ne zboară porumbeii pe la urechi și ne aterizează în palme, deși n-avem nimic să le dăm. Ne pierdem în agitația orașului, uitându-ne, confuzi, în jur. Cum ne facem loc printre atâția oameni?

Când vii din liniște, e de așteptat să te amețească ritmul Veneției. Totuși, e o agitație pe care ajungi rapid să o iubești. Cam de la prima dimineață când deschizi larg ferestrele să auzi glasurile gondolierilor care-și pregătesc bărcile pentru o nouă zi, zgomotul metalic al storurilor și pașii amețiti ai turiștilor în căutare de cafea. Apoi, treptat, după prima zi în care străbați Veneția în lung și-n lat, înveți unde vrei să fii.

Dacă vrei să prinzi orașul adormit, trezește-te la 6 și privește soarele cum se ridică din spatele insulei San Giorgio Maggiore. Cum se colorează undele apei în portocaliu și cum se așază razele pe gondolele aurite. Sau prinde apusul pe străzile mai îndepărtate din Canareggio sau Castello, acolo unde cred eu că e păstrată toată liniștea din oraș.

Lasă harta deoparte. Veneția e de văzut la pas și cu ochii la spectacolul canalelor și podurilor vechi de peste 500 de ani care le traversează. Ascultă-i muzica din piațete, vizitează Palazzo Ducale și Basilica San Pietro, dar îndepărtează-te de centru, pornind de la Arsenale cu a sa Porta Magna grandioasă până la Dorsoduro cu al său Squero din San Trovarso unde poți privi cum se fabrică gondolele. Apoi, de simți că e nevoie, încarcă-ți bateriile cu un  tramezzini (sandviș cu crab) sau o pizza crocantă (chiar fără gluten) de pe Via Garibaldi și încheie-ți toată aventura cu trei cupe de gelato. Mamma mia!

Venice

Leave A Reply

Navigate