Amintiri fără timbru

Carmen

10 Posts Back Home

Ne confesăm unor oameni surzi

evenimente

Îi cunoaştem prea rar pe cei care vor să-şi trăiască viaţa dincolo de definiţii. Bună dimineaţa! Azi de aici pornim, de la concluzii. La Noaptea Bibliotecilor, Dan Puric a vorbit cu aceeaşi înflăcărare despre identitate, dar mai ales despre dispariţia ei. A  insistat să amintească oamenilor înghesuiţi într-o sală cochetă a Bibliotecii Naţionale a României că ceea ce face el este să mărturisească, nu să ţină discursuri. Şi ne-a mărturisit că ne-am pierdut identitatea contemplativă, reflexul de a citi, de a medita, ajungând, uşor, un popor care s-a retras în sine. A povestit despre ţăranul lui Ernest Bernea ce cu luciditate refuză să trăiască în timp, fiind prea bine ancorat în simplitatea veacului. Nu a fost nicicând mai convins că demnitatea e dată de memorie. La numai o zi distanţă, cu ocazia RO-IFF – Romania International Film Festival, “Dolce far niente” al lui Nae Caranfil mi-a adus aminte de confesiunile făcute,…

Keep Reading

Filme fără clişee la 1 leu!

evenimente

Filmele bune se numără în stări. Da, stările au preţuri în sălile de cinema. Nu, nu sunt întotdeauna justificate. Preţurile, nu stările. Zic asta pentru că mi se mai întâmplă, la cerinţele prietenilor, să mai consum, pe lângă popcornul caramel, şi popularitatea unor filme care nu au ajuns  în topuri neapărat datorită substanţei. Dar cazurile astea sunt rare. De obicei vânez recomandările unor oameni avizaţi şi am deja o mică listă cu regizori preferaţi pentru ale căror filme m-aş muta cu săptămânile în cinematograf. Pe bucata mea de foaie se află şi Julie Taymour,  regizoarea filmului Frida. Pentru a vă povesti despre ea, trebuie să mă întorc puţin în anul 2007, când urcam scările unui cinematograf micuţ din Constanţa, alături de un prieten, emoţionată fiind de revederea unuia dintre filmele mele preferate. În cadrul unui concurs de pictură, Frida şi-a cerut dreptul să ruleze pe ecranul prăfuit al unei săli…

Keep Reading

Doggy bag*

evenimente

Risipă ->Folosire nechibzuită ->Principala sursă de enervare a celor care cred că natura este guvernată de simplitate. Risipitor ->Cheltuitor ->O pildă a unui fiu care se hotărăşte “să arunce de pe umerii săi jugul ascultării” -> Orice om care nu conştientizează care sunt efectele risipei lui. Unde vreau să ajung? Aici. Mai exact, la ce se întâmplă când risipa ajunge şi în farfuriile noastre, la studiul realizat de cei de la Unilever Food Solution şi la concluzia că, anual, 1 milion de tone de deşeuri alimentare provin doar din mâncarea pe care noi, consumatorii, o lasăm în farfurii la restaurante. Recunosc, se întâmpla des să cer mâncarea la pachet. Se întâmpla, la fel de des, să mă las purtată de discuţii plăcute şi să răspund afirmativ, dând uşor din cap, la  veşnica întrebare a chelnerului care se învârte toată seara pe lângă masă -furculiţa lăsată preţ de câteva secunde pe marginea…

Keep Reading

Pe scurt: Webstock

evenimente

Mă simt norocoasă. Prea rar o afirm, de prea puţine ori o recunosc, de multe ori asta simt. Bineînţeles, doza asta de noroc e doar o completare binevenită a unor decizii luate în momente cheie din viaţa mea de aproape 24 de ani. Venirea în Bucureşti a fost unul dintre ele. Oraşul acesta care m-a sufocat la început, dar pe care am ajuns să-l văd ca pe un prieten bun,  m-a obligat să-mi găsesc momentele de linişte prin inventarea unor fraze pe foile virtuale ale unui blog. El a fost decizia mea cea bună amestecată cu mult noroc. Aici am cunoscut oameni şi am lăsat locuri să mă schimbe. Aici am trăit experienţe frumoase şi am adunat în albume încă ascunse momente incredibile. Aici am învăţat să reconsider, să am răbdare. Aici este locul meu. Bucureştiul m-a lăsat, înainte de toate, să aleg. Ce facultate să urmez, ce job mi…

Keep Reading

Dragostea-i doar o invenţie?

my mind my playground

Şi dacă aşa este, atunci noi, fiinţele care am fost crescute cu poveştile fraţilor Grimm şi desenele Disney, ce şanse mai avem să fim fericite? Sunt sigură că  pe Marrou, autorul frazei “Dragostea este o invenţie a secolului al XII-lea”, nu l-a interesat, de fapt, să stabilească o dată a apariţiei sentimentului de iubire, ci doar ideea că acesta nu a existat dintotdeauna şi pretutindeni în lume, fiind, mai degrabă, o creaţie culturală. Gândiţi-vă la Cinderella şi al său prinţ. Bine, cam toate desenele marca Disney. Sau la cupluri celebre din literatură, precum Tristan şi Isolda sau Romeo şi Julieta. Toate au fost acuzate de-a lungul timpului că au o anumită răspundere pentru geneza acestui sentiment. Că dacă nu am vedea oameni îndrăgostiţi la cinema, la televizor şi în piese de teatru sau nu am mai citi cărţi, atunci nu ne-am mai aştepta să ni se întâmple şi nouă. La rândul său,…

Keep Reading

Dragă Sibiu,

calatorii

Mă gândeam azi la tine, în timp ce înaintam cu paşi tăcuţi de-a lungul caselor de pe Calea Moşilor. Mi-am dat seama că n-o să reuşesc niciodată să scriu cum trebuie despre zilele acelea în care te-ai încăpăţânat să-mi demonstrezi că eşti altfel decât toate oraşele întâlnite. Aş fi vrut să-ţi scriu asta pe ziduri, alături de picturile frumoase care-ţi mai ascund anii. Să-ţi spun că te cred! Nici nu mi-e greu. Doar ferestrele tale sunt păzite de pisici care se răsfaţă la soare, nu de gratii întortocheate. Străzile tale suportă gânduri cu miile, pe care le face buchet şi le oferă fetelor cu rochii albe din Piaţa Mică. Ai turnuri frumoase pe care norii pufoşi  se sprijină cu grijă, în zilele de toamnă. Nu ai răscruci, ai doar sunete de pian care se întâlnesc pe la colţuri cu trecătorii. Ai priviri discrete, aruncate prin ochii acoperişurilor, iar ceasurile tale…

Keep Reading

Faceţi cunoştinţă cu mine…

fotografie

Numele meu este Carmen şi la vârsta de 4 ani credeam că toate necazurile se şterg uşor cu o cârpă. Prima amintire e cu mine desculţă printre cărămizi şi praf, cotrobăind, prin ceea ce urma să fie magazia tatălui, după un pisoi vărgat şi slăbănog, în încercarea de a-l salva de o răceală.  Sau poate a fost prima dată când am văzut marea. Ştiu că m-am oprit la marginea ei, ţinând capul uşor plecat şi zgâriind în nisipul umed, cu vârful piciorului, felurite figuri. Aveam mâinile încleştate pe tivul rochiţei şi privirile împărţite în mod egal între mama care îmi zâmbea de pe plajă şi infinitatea aceea albastră şi tulbure care mă speria cumplit. Era vorba despre înfăţişarea animată a plajei, acel spectacol al oamenilor în costume multicolore care, cu braţele încrucişate sub cap, se odihneau pe moviliţele de nisip, dar şi despre bărcile  vopsite în roşu şi albastru din…

Keep Reading

Îngheţul

fotografie

Anii ’50. Bunicul din partea mamei stă în mijlocul fotografiei şi zâmbeşte uşor, pe sub căciula groasă de lână. Pare să-şi fi înfipt cu putere cizmele în zăpada încă proaspătă, imediat ce fotograful le-a făcut semn să-şi înţepenească pentru o secundă zâmbetele. Parcă-l şi aud cum strigă: “Nea Radule, aruncă şi mata băţul ăla! Şi tu, Nicule, mai lasă ţigara, că mi-amesteci imaginile de nici nu vă mai văd bine.” Aşa răspuns cred că i-a dat bunicul, de i s-a întipărit ghiduşia pe chip şi acolo a rămas timp lung, de zeci de ani. Lucra la vremea aceea ca electromecanic la staţia de desecare. În iernile geroase, drumul său către serviciu însemna traversarea apelor îngheţate bocnă ale Bălţii Borcea. Niciodată nu l-am întrebat de ce nu-i era teamă. Au fost puţine întrebări, toate despre unde se duc fulgii de nea şi ce poate să facă menghina din spatele curţii. Eram…

Keep Reading

Interpretări

fotografie

Am vrut să scriu. Mi-au zburat zeci de titluri prin faţa ochilor, toate legate de casa în care am copilărit. Am început să deschid uşile bibliotecii. Am pus deoparte trei cărţi. Am tras, pe rând, toate sertarele. Am căutat prin colecţiile de vederi. Am scotocit prin cutiile cu amintiri. Am dezlegat şi am legat la loc panglicile colorate prinse cu atâta grijă. Până când, acolo, sub un teanc de cărţi, lângă Kuprin, Daudet şi Llosa, am găsit trei albume. Două de culoarea pământului, al treilea scăldat în nuanţele cerului la apus. Fiecare avea douăzeci de file de carton subţire şi alte douăzeci de foi transparente, ca hârtia de calc. Pe coperţi, imaginea unei case. Cotoarele, legate cu sfoară răsucită, ornate cu ciucuri coloraţi. Zeci de personaje şi alte zeci de motive să-mi imaginez poveşti. Primele poze, puţin îngălbenite, erau rupte la colţuri. Pălărie roz, rochie din dantelă, şoseţele scurte şi…

Keep Reading

#TimişoaraNoastră – povestea

calatorii

Mă întrebam acum ceva timp dacă s-a gândit cineva să compare oamenii cu un oraş? Zidurile scrise cu memoria, misterul lor cu o cafenea veche de zeci de ani? Iată: Timişoara te înfăşoară în poveşti şi nu-ţi mai dă drumul. Te lasă să respiri istorie şi îţi lipeşte paşii de străzile ei. Te prinde de mână şi-ţi promite un alt ritm. Te sfătuieşte să priveşti atent şi îţi promite zile calme în care până şi în ziare actualitatea se învârte cu încetinitorul. Îţi propune, adesea, o meditaţie dureroasă şi aparent nefirească. Îţi oferă, cu gratuitatea enervantă a lucrurilor profunde, stări plăcute şi bizare, pe care le încerci atunci când scapi de momentele de mare agitaţie, atunci când încerci şi, uneori, reuşeşti să mai schimbi ceva în jurul tău. Îţi deschide ochii şi-ţi aminteşte că, nu cu mult timp în urmă, s-a revoltat şi a strigat după libertate. Păstrează atât urmele unui…

Keep Reading
Navigate