Amintiri fără timbru

Carmen

10 Posts Back Home

#TimişoaraNoastră

calatorii

Două fotografii dintr-un frumos oraş pe care îl voi cunoaşte mai bine în câteva ore. Iar încep o poveste, iar scot din tolbă zecile de superlative, aşa că fiţi blânzi cu mine! E mult prea mare entuziasmul că, în sfârşit, mi se va face cunoştinţă cu Timişoara. #TimisoaraNoastra e un proiect prezentat de Bere Timisoreana si sustinut de Hotel Timisoara. Parteneri: Mareea, Lucas Super Sandwich, Skoda Timsoara si Pizzeria Rustica. Ghidul nostru va fi Dan Caramidariu, iar voia buna de seara vine de la Trabucuri.com.

Keep Reading

În căutarea paşilor pierduţi

evenimente

De mică mi-a plăcut să dansez cu paşi mici printre cuvinte. Nu conta că ringul de dans era foaia parfumată a jurnalului sau bucata de şerveţel adusă de chelner odată cu prăjitura cafenie servită. Am dansat stângaci de cele mai multe ori, fără să mă vadă nimeni că tai fără milă cuvintele nepotrivite şi las petele de cerneală să-mi ascundă nemulţumirea. Cu toate acestea, am continuat să mă pierd în ritmul alert al unor fraze şi să îmi las paşii să alunece pe ringuri de dans din ce în ce mai expuse. Încă mai învăţ să aştept şi să respir pe silabe. Să scrii nu e greu. Toţi avem acces la litere. Să scrii bine şi să transmiţi oamenilor, prin cuvinte, emoţiile trăite într-un moment anume este dificil. La fel se întâmplă şi cu dansul. Am avut mereu impresia că paşii mei sunt în ritmul muzicii, iar privirea şi unduirile…

Keep Reading

Călătorii #dinRomânia

calatorii

Cu cerneală neagră, îngroşat, am găsit de curând scris pe un şerveţel păstrat printre celelalte mărunţişuri aruncate într-o cutie: “Am să rămân. Unde ar putea fi mai bine?”  Şi mi-a fost bine aici, acasă, în locurile pe care le descopăr şi redescopăr cu fiecare ocazie dată. În Siriu există o cabană micuţă, cu livadă şi leagăn, care îmi tot arată de la 10 ani că, de multe ori, literele adunate sub coperţi colorate sunt tot bagajul de care ai nevoie atunci când pleci la drum. Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vede urmă de om, am crezut pentru prima dată că ating acea realitate supraomenească. E drept că pot da vina pe vârstă, dar momentul acela în care te apleci pentru a culege o floare şi, deodată, parcă eşti ţintuit la pământ, covarşit de greutatea cerului, fără să mai poţi face o mişcare, nu o să-l uit…

Keep Reading

Lasere şi vânătăi

evenimente

Las “lirismul” la o parte preţ de un post şi încerc să cuprind, pe cât se poate, cât mai multe momente amuzante  din seara trecută. Cum bine ştiţi, tinerii de la BEC Media au împlinit 2 anişori. Sunt energici, amuzanţi şi foarte buni jucători de laser tag – de ultima calitate am aflat, din plin, aseară la Cupa Bloggerilor cei vestiţi şi dornici de joacă. Propun să mai primească încă o dată un La Mulţi Ani cântat frumos în cor, de data aceasta fără voci răguşite de la alergatul haotic prin întuneric. Echipa nr. 2, numită Echipa Răniţilor, a Învingătorilor, Singura Despre Care O Să Scriu sau Din Care Am Făcut Şi Eu Parte (în funcţie de preferinţe), a fost formată, în ordinea numerelor de pe vestele care mi-au învineţit mie mâinile, din: – Auraş, în care am avut încredere încă de la început. Ştiam că în oraşul în care am crescut…

Keep Reading

Valsul de la ora 8

evenimente

Când eşti tânăr aluneci prin viaţă fără să ştii  încotro te îndrepţi. De cele mai multe ori, îţi laşi paşii să te conducă în direcţii impuse şi, de prea puţine ori, te opreşti să simţi ritmul lucrurilor care te înconjoară.  Săptămâna trecută, mi-am adus aminte că dansul te eliberează de necesitatea exactităţii. Este un declanşator minunat şi o combinaţie de paşi siguri, deprinşi prin ascultare şi repetiţie, amestecaţi cu emoţia pe care fiecare dansator o adaugă, instinctiv, prin mişcări lente sau energice. Valsul, de exemplu, te învaţă că nu doar ringul de dans, ci şi cel mai banal drum parcurs într-o zi de vară, îşi revendică dreptul la paşi siguri, care alunecă în ritmul muzicii, la o postură elegantă, cu spatele drept şi privirea omului care a descoperit că încrederea îl salvează de la multe bătălii. Te mai învaţă despre mâinile întinse, care te invită la dans, graţios, timid sau…

Keep Reading

Direcţii

fotografie

Numai în dimineţile grăbite, când te împiedici de cabluri, de idei, de oameni, când plouă cu galben şi bate vântul prin gândurile tale, numai atunci îţi pui temător  întrebarea – de câte ori are un om dreptul să se piardă? E ziua aia înăbuşitoare când mergi lipit de zidurile murdare, lovind cu mâna stângă pietrele balustradelor şi cărămizile faţadelor, fără să-ţi pese prea mult că în jurul tău oamenii aleargă bezmetic, căutându-şi adăpost de sub un acoperiş spart sub altul. Tu vezi doar fuga lor şi zâmbeşti a mirare. Unde or fugi toţi? îţi spui, aproape cu un aer de superioritate. Asta până când îţi vezi paşii care se îndreaptă în aceeaşi direcţie şi te sperii. Ai vrea să poţi să te pierzi mai des în propriul tău oraş care se scutură, treptat, de mistere, departe de fuga lor plictisitoare. Să faci o mie şi una de ocoluri prin cinematografe,…

Keep Reading

Înainte de tăcere

carte

Îl vedeam mereu venind din stânga, de-a lungul şoselei, speriat de cele mai multe ori că a ajuns prea târziu. Simţea deodată o bucurie năvalnică văzând că se înşelase, că eram acolo, aproape de el, în rochia mea cu dungi albastre pe care îi plăcea să o atingă cu vârful degetelor atunci când mă lua de mână şi mă conducea către staţia de autobuz. Era un copil care părea că duce o viaţă uşoară, leneşă, care era în acelaşi timp şi joc, şi odihnă. Am crezut asta până în momentul în care l-am găsit într-o dimineaţă dormind într-o cutie de carton. Atunci i-am aflat povestea. Astăzi mi-am adus aminte de fotografia de mai sus. Copilul mi-a adus aminte de o carte. În carte, am găsit îndoit colţul unei file care aşterne cu gravitate gânduri ce rămân frumoase pete de cerneală. Şi atât. “Eram într-o cafenea din Retiro, când te-ai apropiat…

Keep Reading

Dincolo de Bucureşti

evenimente

Ţin bine minte că a fost nevoie de un singur eveniment în afara Bucureştiului, undeva prin 2008, pentru a-mi da seama că fiecare oraş are o poveste aparte, pe care şi-o spune în cuvinte frumoase prin oamenii care locuiesc în el. Oameni efervescenţi, lipsiţi de teama de a adresa întrebări şi ocoliţi de plictiseala care se regăseşte atât de des pe feţele  participanţilor la zecile şi zecile de evenimente care curg anual în Bucureşti.  Şi de atunci mi se tot confirmă ideea aceasta. Zilele trecute, am primit un e-mail în care cineva îmi povestea că PRbeta a fost “şutul către online” de care avea atâta nevoie. Astfel, s-a mai născut un blog şi un cont pe Twitter. Astfel, s-a întărit şi convingerea mea că Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov sunt numai câteva dintre oraşele care merită să fie vizitate tot mai des de oameni care au un cuvânt de spus în…

Keep Reading
Navigate