Amintiri fără timbru

Carmen

10 Posts Back Home

Oct.

my mind my playground

Într-o dimineață mi-am luat rigla cea mare și am început să trasez linii pe peretele din stânga patului. Cu putere, cu ciudă, cu lacrimi. Mi-am desenat o fereastră mare, apoi două perdele prinse bine cu bucăți de catifea. Mi-am rupt zeci de vârfuri de creioane, pe care le-am ascuțit, din nou și din nou, cu un cuțit zimțat. Și cu furie. Un desen naiv, o iluzie că așa n-o să mai simt strângerea betoanelor, a griurilor. Mi-am colorat părul. Roșu. Degeaba. Simt cum își pierde culoarea fiecare fir, cum prind în șuvițe nemulțumirile, dezamăgirile, falsele promisiuni, la fiecare pas făcut în amestecătura asta de oameni în care mă învârt. Mi-am cumpărat flori. Galbene. Degeaba. Noaptea, târziu, când ajung acasă să-mi adorm neliniștile, sunt mai false și gri în liniștea aia decât cele de plastic. Mi-am colorat fereastra. În 12 nuanțe. Degeaba. Am ascultat o noapte întreagă  cum se prelinge apa,…

Keep Reading

O anatomie a dorinței

evenimente

Lansarea noului model Renault Clio, care a avut loc săptămâna aceasta, mi-a adus aminte de un concept isteț, pe care l-am îndrăgit încă din facultate –  lovemarks. N-o să predau acum o lecție de publicitate, nici n-o să mă avânt în explicarea unor comportamente de consum. O fac alții mult mai bine decât bine. În schimb, o să extrag o părticică din toată teoria asta dezvoltată în jurul trăirilor afective, amestecate frumos prin campanii, pentru a vă descoperi de ce văd eu cu ochi buni sentimentele. Nu în general, doar la nivel de comunicare. 🙂 Mai exact, mă interesează acel fragment legat de necesitatea de a intensifica poveștile spuse de produse, pentru a construi o relație emoțională între brand și consumator. Lăsând la o parte emoția noutății, Renault Clio 4 vinde un mod de viață, un imaginar, o experiență. Vinde, de altfel, însăși conceptul care stă la baza construirii designului său -…

Keep Reading

Stare de veghe

my mind my playground

Îți amintești de perioada aceea când toți se mișcau în jurul tău, iar tu stăteai împietrit și-i priveai? Imobil, neutru, înfricoșat că, poate, mâine îți va veni și ție rândul să găsești noi direcții și drumuri. Să schimbi ceva la starea asta de veghe în care ai căzut de ceva timp. Să schimbi ceva. Și, da, știu! În general, ceea ce trebuie să părăsești devine dintr-o dată mai frumos, chiar dacă te ține pe loc. Dar trebuie să o faci. Oare n-ai realizat atunci că, în timp ce tu te întrebi, alții fac? Și că rămâi în urmă? Îți spun asta pentru ca eu sunt, de săptămâni bune, în cautarea unui antidot la mecanicism. Și numai recunoașterea că am pășit, fie și cu vârful piciorului, în acestă baltă a monotoniei călduțe și bătătorite, mi-a luat prea mult timp. Timp bun de făcut lucruri. N-am sfaturi de ieșit mai repede din asta.…

Keep Reading

Stări pictate

evenimente

“- Nu vă bizuiți pe mine că am să vă critic opera, dar simt, simt!” Acesta mi-a tot fost răspuns, de câte ori interpretarea simplă și simțul crud, dar onest, au înlocuit anii de studiu și privirea avizată a celor care știu a desluși, în gânduri și cuvinte alese, arta. Nu m-am aruncat niciodată în aprecieri false a unor (considerați) mari pictori contemporani, dacă nu am rezonat cu viziunea, ideile, cromatica, stilul.  Nu știu dacă-i vorba neapărat despre etaloane,  însușite sau nu de mine, existente sau nu, în general. Tot ce știu e că în raportarea asta continuă la norme de estetică, multe se opresc la  gust –  și el, mititelul, format în timp… dar –  care încă are puterea să aleagă în fața cărui tablou ne oprim pașii extaziați că am găsit o stare cu care rezonăm. Cu toate astea, există, cred eu, un fel de bun simț colectiv…

Keep Reading

Culisele evenimentelor

evenimente

Există o fascinație aparte pentru tot ceea ce înseamnă organizare de evenimente, pe care o tot surprind la tineri privitori de suprafață, mult prea ușor extaziați în fața unei vieți imaginate prin sălile hotelurilor. Așa cum a făcut azi o domniță, care s-a grăbit să-mi dezvăluie, în câteva secunde, direcția, menirea, absolutul, după doar două zile de facultate. “Organizare de evenimente. Asta vreau să fac. E cel mai ușor.” Vizualul exagerat, construit în jurul acestor manifestări, are o consecință distractivă de-a dreptul pentru oricine are măcar puțină experiență în acest domeniu. Tinerele speranțe, în căutarea prafului de stele și-a unei zone de defilare, sunt privite încruntat de acești oameni care fug cât mai departe de toate unghiile false și tocurile instabile. Vina că visările acestea se concentrează, deseori, într-un mit care ajunge să ambaleze un întreg domeniu de activitate (vezi PR-ul) nu-i neapărat a cuiva. Cât mai există oameni care…

Keep Reading

Drumuri croite

evenimente

Voi ce mai citiți în ochii oamenilor, atunci când îi rugați să vă vorbească despre ceea ce fac? Vedeți și voi resemnarea? Ori poate chiar lehamitea și frustrările atât de neatrăgătoare. Nu-și urlă ei, la fiecare întâlnire, poveștile amare, amestecate într-un val de revolte șoptite, ascunse-n spatele lipsei de curaj de a spune nu unei vieți consumate inutil? Nu sunt prea mulți cei care sorb cu zilele cafele și fumuri de țigară, crezând că așa, în așteptare, se vindecă situații și se schimbă contexte? Am început în ton negativ, știu, dar n-am făcut asta fără motiv întemeiat. Existența celor mulți și blazați e o realitate, fără să însemne că printre ei nu mai sunt și oameni ce merită prezentați în contrast – știți voi, dintre cei cu sclipire în priviri, care-și poartă pasiunile în vorbe și-n fapte. Cam așa cum este Alex, prieten drag care a învățat să-și croiască drumul…

Keep Reading

Lucrurile care contează

my mind my playground

Primul ceas. Aparatul foto. Jurnalele păstrate grămadă. Fotografia asta. Cărțile din biblioteca masivă, cu semnele lor brodate. Toate cutiile împrăștiate în casa părinților mei, care-mi ascund adolescența. Colecția de vederi. “Martine à la montagne”, din care ne traducea tata în serile de iarnă. Muzicuța. Pickup-ul. Caietele de lectură. Prima scrisoare… Eu le numesc lucruri care contează. Tu poate le numești lucruri care te definesc. Din cele la care te întorci să-ți aduci aminte de tine, atunci când imaginea aceea din oglindă îți arată un necunoscut. Care te opresc din fugă, care-ți amintesc că, în alte vremuri, orice piatră șlefuită cu grijă se transforma într-o corabie cu încărcătură prețioasă. Și avea să fie păstrată de tine la valoarea de atunci. De câte ori n-ai spus – ce-a fost în capul meu atunci când am păstrat nimicurile astea? Dacă le-ai mai putea vedea și acum cu ochii aceia de copil… Ele sunt lucrurile pe care…

Keep Reading

Inutilitatea revoltei

carte

Acceptați titlul doar dacă și voi credeți că alegerea singurătății este o revoltă. Inutilă. Revolta, nu singurătatea. Dacă nu, mai bine nu citiți nici ce urmează, pentru că o să preiau fragmente dintr-o carte care o să vă enerveze.  “Pe măsură ce trec orele, zilele, săptămânile, anotimpurile, te desprinzi de toate. Descoperi, uneori, aproape cu un soi de beție, că ești liber, că nu ai nici o grijă, că nimic nu îți place și nici nu-ți displace. Găsești, în viața asta fără nici o uzură și fără alt freamăt decât clipele suspendate pe care ți le procură cărțile sau anumite zgomote, anumite spectacole pe care ți le dăruiești, o fericire aproape perfectă, fascinantă, uneori sporită de emoții noi. Cunoști o odihnă totală, ești, clipă de clipă, cruțat, protejat. Trăiești într-o paranteză fericită, într-un vid plin de făgăduințe și de la care nu aștepți nimic. Ești invizibil, limpede, transparent. (…) Cu…

Keep Reading

Salvăm un profesor, salvăm generații!

my mind my playground

Câteva momente. Atât durează să faci o promisiune. Tot atât durează să părăsești pe cineva. Ori să-i mai dai speranțe. Să judeci. Ori să nu. Să renunți. Să lupți. Să trăiești. Doar câteva momente – de-o simplitate stupidă – care îți pot schimba viața. Cu totul. Pentru totdeauna. Și mă-nfurie când, în situațiile cele grele, momentele astea ajung în mâinile altora. În a celor mulți care te cunosc sau nu te cunosc, care îți zâmbesc sau care decid să-și mute privirile departe, deranjați de suferința ta. Ei sunt cei ce aleg, ca-ntr-un joc tâmpit cu o miză prea mare, încotro să-ncline balanța. Câtă schimbare trebuie să înduri pentru a accepta că ale tale continuări, oricare ar fi ele, sunt, de acum încolo, în grija lor… A lor. A voastră. A ta. Să nu-mi citești cuvintele astea cu ton grav, ca-n trailerele dramelor din cinema, pentru că nu-s scrise cu gândul…

Keep Reading
Navigate