Un pahar cu lapte cald, îndulcit ușurel cu miere, vindecă frământările și potolește gândurile răzlețe. Demonstrat pe propriile-mi insomnii. Iar medicamentul ăsta-i cunoscut de când eram eu înăltuță până pe la colțul mesei și serveam cu drag toate poveștile mamei, născocite alături de bucate. Chiar credeam că dulcele e dat de mierea de la stupii din curte, de care se îngrijește o regină îmbrăcată-n galben, că spuma de lapte e, de fapt, coborâtă din nori, iar albul acela nu-i, nicidecum, de pe tărâmuri pământești. Nu că acum n-aș mai crede în povești. Nici că nu le-aș aprecia. Doar că le-a mai dispărut nuanța aceea fantastică, pe măsură ce s-au apropiat de cifre și necesități. Pe la finalul săptămânii trecute, am cunoscut un altfel de povestitor, ales cum trebuie din rândul medicilor, tocmai pentru a vorbi avizat despre medicamentul meu preferat de liniștire a simțurilor. Dr. Mihaela Bilic, că despre această…
