Salvăm un profesor, salvăm generații!

Câteva momente. Atât durează să faci o promisiune. Tot atât durează să părăsești pe cineva. Ori să-i mai dai speranțe. Să judeci. Ori să nu. Să renunți. Să lupți. Să trăiești. Doar câteva momente – de-o simplitate stupidă – care îți pot schimba viața. Cu totul. Pentru totdeauna.

Și mă-nfurie când, în situațiile cele grele, momentele astea ajung în mâinile altora. În a celor mulți care te cunosc sau nu te cunosc, care îți zâmbesc sau care decid să-și mute privirile departe, deranjați de suferința ta. Ei sunt cei ce aleg, ca-ntr-un joc tâmpit cu o miză prea mare, încotro să-ncline balanța. Câtă schimbare trebuie să înduri pentru a accepta că ale tale continuări, oricare ar fi ele, sunt, de acum încolo, în grija lor…

A lor. A voastră. A ta.

Să nu-mi citești cuvintele astea cu ton grav, ca-n trailerele dramelor din cinema, pentru că nu-s scrise cu gândul de a-ți vinde o stare. Mai degrabă – și cu tristețe îți spun – se-nșiră aici pentru a-ți prezenta o realitate.

Poate n-ai auzit, dar în sălile Facultății de Litere i se simte lipsa doamnei profesoare Adela Rogojinaru. Parcă și scările acelea către amfiteatre par mai multe, mai reci, așa cum sunt lipsite acum de pașii săi grăbiți, într-o așteptare de care stăteau agățate, nu cu mult timp în urmă, emoția, respectul, teama, plăcerea, curiozitatea a sute de tineri care-și începeau sau terminau o etapă din viață alături de ea. Eu n-am cum s-o uit. Cinci ani de zile a fost omul care m-a făcut să regândesc ce înseamnă ambiția, pasiunea, moralitatea. Și n-are nimeni cum să-mi răpească mândria de a ști că i-am câștigat respectul.

Pentru mine, omul Adela Rogojinaru locuia în Universitate. Facultatea de Litere îi era casă mai mult decât mi-a fost mie vreodată un apartament. Numai sălile acelea știu câte finaluri de săptămână, câte nopți târzii au prins-o corectând lucrări, stând de vorbă cu studenții pierduți printre foile de licență sau disertație, organizând, cercetând… Un om puternic e prea puțin spus și nu i-ar face dreptate deplină.  Aș strânge tot mănunchiul acela de atribute necesare unui profesionist în Relații Publice, unui om valoros, dedicat, și le-aș folosi pentru a o descrie.

Sunt sute de episoade care o păstrează într-un  rol central, în toți acești cinci ani de zile.  Fie că-i vorba de cuvintele acelea rostite, de mândria cu care ne-a privit atunci când i-am povestit, dintr-o suflare, pe voci, că am reușit să câștigăm locul I la Olimpiadele Comunicării, ajutată de sfaturile sale. Fie de conferințele organizate, în care am cunoscut-o ca om admirat de cei mai admirați oameni din industrie. Sau de primăvara aceasta cu al său stagiu în Belgia, când, deși operată, ne-a purtat de grijă așa cum numai o mamă ar face-o. Pentru fiecare bucățică ce le compun, omul minunat Adela Rogojinaru  merită ajutorul tău. Al meu. Al nostru. Merită acele momente de bine, oricât de mici ar fi, pentru ceea ce a făcut și mai poate face de acum înainte.

Lupta sa cu un cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenție agresivă cu citostatice Zelboraf, poate să aibă acel final dorit de noi, cu fiecare moment în care tu alegi să o ajuți, făcând o donație:

Prin Internet Banking, în conturile:

La punctul  fix deschis la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti:

Donaţiile se pot face în fiecare zi, în intervalul 9:00 – 16:00, la Departamentul ID al Facultăţii de Litere (Str.Edgar Quinet, nr. 5-7, aripa stângă). Persoana de contact este Izabela Nidelea, secretar departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere,  021-3146177.

Prin PayPal:

Accesezi www.media.unibuc.ro şi, pe pagina principală a site-ului, în partea dreaptă sus vei regăsi iconiţa pay pal pe care poţi da click şi aduce contribuţia ta pentru doamna profesoară.

Nu uita câtă putere au acele momente în care decizi să ajuți. Alătură-te cauzei noastre!

***

Rămas bun, doamna profesoară!