Să-ți îndrepți obiectivul către oameni pe care-i cunoști sau recunoști abia la câțiva ani distanță de la o declanșare de secundă. Se întâmplă, Andreea! Și mă bucur că se întâmplă.
O discuție
Întâmplător am auzit aseară o discuție în care se ironizau oamenii fericiți. Și li se punea în spinare, nejustificat aș zice, o doză mare de superficialitate. Că-i greu, domnule, să atingi un anumit nivel de profunzime când ești constant într-un nor de puf. D’accord, zic, și-mi mai comand un ceai. Să-i las pe oameni în conversația lor profundă, cine-s eu să tulbur valul de neologisme și discursuri bombastice. La jumătate de ceas, când deja îmi erau fundal sonor amestecat în saxofonul ăla ce-și plângea notele în ceainărie, se aude o concluzie înflăcărată. De la aceeași masă a fericirii blamate. “Da, mă, dar ăia nefericiți sunt al dracului de neatractivi” Deci?
Etajul 9 (colecție de apusuri)
Creatorul de piruete
Se întâmplă să: Te trezești într-un atunci când te agăți de nimicuri. Că-s ochii care se îndreaptă spre același obiect, scrijelind în el un gând luat, reluat, potrivit, descifrat. Sau că admiri, în timpul conversației, mâna care se zbuciumă, privirile pătrunzătoare, degetele care apucă, lasă, răsucesc bijuteria de la gâtul tău, într-un chip pe care-l vrei cu înțelesuri. Te agăți de un atunci când nu se mai vorbește în cuvinte, ci-n așteptări. Mii de năzuințe bezmetice se rostogolesc înăbușite în fața unor ochi care par a vedea și lucruri care nu există. O plăsmuire, o senzație. O atingere ascunsă a mâinii care dobândește, dintr-o dată, elocvența unei scrisori lungi și voluptatea unui sărut. Trăiești un atunci când un sentiment crește mai ales prin tot ceea ce-și refuză. Care se sprijină pe orice piedică pentru a scăpa de-un “a fost”. Cu granițe sfărâmate și aruncate, ascuns în intenții nespuse, în nebunii încântătoare,…
De sus
Lăsați clădirile astea să-ngreuneze pe altcineva cu griul lor. Priviți doar partea de sus.
Și râdem, da.
Într-un parc a căzut un copil. S-a împiedicat de frunze, nu știu, ori poate i-au spus picioarele că merge prea repede. Și l-au oprit. În trei secunde a răsunat printre toți copacii o hăhăială sinistră. Îi erau “prieteni” și-l încurajau ironic, cu “prostule”, să se ridice. Oare cine ne învață pe noi să râdem de cei care cad? Ne stă în instinct să arătăm cu degetul? Ori să ne mutăm privirile, că-i un tablou pe care nu-l înțelegem, ăsta, al oamenilor care se mai împiedică și cad? Citesc cum unii se revoltă, în scris, și-o fac arătând cu degetul către împiedicații, inutilii ăștia înregimentați de-un sistem de care ei, răzvrătiții, mereu-fugarii, se spală pe mâini. Dar în care trăiesc, înjurându-l încet, în șoaptă, mediocru, printre dinți și printre rânduri. Ei râd de “proștii” care muncesc în van, oameni scobiți de suflet și gândire, care ajung să-și lase creierele apretate mai…
100 de ani
Electrolux este un brand care își întinerește constant produsele, deși multe dintre ele au o vechime onorabilă. Sunt 100 de ani împliniți doar de la apariția primului aspirator Lux1, care a arătat ca un adevărat veteran ce-și așteaptă invitații pentru a sufla în tort. Aniversarea sa a fost transformată într-un treasure hunt tematic, încălzit de castane coapte și discuții relaxante despre relații. Bineînțeles, dintre cele cu branduri și produse care ajung să existe în casa ta cam din vremea când și tu abia învățai să pășești pe covoare. Cum ar fi și aspiratoarele acelea greoaie, pe care le trăgeai după tine prin casă, în ritmul unei melodii, și le curățai mereu într-un nor de praf care călătorea până la vecini. Ele s-au transformat, mai târziu, în obiecte alese nu doar pentru tehnologiile promise, cât și pentru design-ul atractiv, silențiozitate și prietenie promisă mediului înconjurător. Dar hai să cunoaștem puțin istoria Electrolux,…
Belgia în cadre (2)
Gent este un oraș tânăr. La fel și Louvain-la-Neuve. Ambele trăiesc în ritmul Universităților sale, deși limbile în care se înțeleg sunt diferite. În Bruges? E simplu! Acolo ți se amestecă zahărul fin în sânge, până-ți vine să muști și din clădirile în formă de turtă dulce. Iar Laarne e o bucată de poveste, cu ceva magic și tulburător în simplitatea lui, mai ales după o zi petrecută în agitația unui Brussel îmbrăcat oficial și pierdut printre clădiri înalte. Despre Belgia mea, în imagini: Partea I a poveștii o găsiți aici.
Mie să-mi faci diminețile bune!
Atâta îți zic. Să mă trezești cu un ceai în care picuri trei stropi de rom și două prafuri de scorțișoară. Să-l plimbi ușor pe hol, până ajunge aburul cald la piciorul drept, care stă mereu peste plapumă. Nu uita nici de cireașa proaspătă! Să fie musai cocoțată pe un cupcake cu frosting de ciocolată albă. Și cartea pe care tot o uit pe masa din bucătărie. Las-o așa, fără semn, o să țin minte pagina. Am subliniat ceva aseară și vreau să-ți citesc. Da, știu, azi-noapte iar am adormit înaintea ta. Îți povesteam despre o brioșerie. Mi-ai și cerut adresa, că poate ai drum vreodată pe acolo, când vrei să mă mai surprinzi. Nici nu ți-ai dat seama că așa ți-ai stricat toată surpriza. Cred că am și adormit cu gândul ăsta tâmpit. În dimineața asta te văd cum îți pierzi echilibrul în drum spre mine. Mergi pe vârfuri,…
Interviu: “Văd viața în cadre”
Cand Simion Buia mi-a propus să răspund la câteva întrebări despre relația mea cu fotografia, sub titlul Văd viața în cadre, am știut că există doar două posibilități: să mă împiedic în emoția de a aborda o pasiune veche, care a rămas mereu doar la acest stadiu, sau să mă las ajutată de comunicarea vizuală, pentru a oferi răspunsuri justificate, fie ele împachetate, pe alocuri, în imaginar. Cu mulțumiri pentru întrebările istețe, iată și rezultatul: Simion Buia: Inainte de ale dumneavoastra sa vorbim de ale altora: cum vi se pare evolutia fotografiei si a fotografilor in ziua de azi, in Romania si aiurea? Carmen Rusu: Cred că fotografia a căzut, tot mai mult, în mâinile amatorilor. Lucru de înțeles, venit natural odată cu evoluția aparaturii fotografice, a simplificării unor procedee de lucru, chiar odată cu necesitatea omului modern de a-și aminti mai des, într-un context în care își consumă existența cu viteză accelerată. Însă, prea…