53 de gânduri de pe Camino de Santiago (partea I)

În fiecare zi, alegeam un loc în bătaia blândă a soarelui la apus și scriam, dintr-un suflu, tot ce simt, trăiesc și învăț pe traseu. Până apuc să așez toate gândurile pe foaie și să le dau forma pe care o merită, în cele mai frumoase detalii, las mai jos 53 de gânduri despre Camino, un fel de “notes to self and everybody else”:

  • Ia-ți cu tine strictul necesar, apoi mai elimină ceva. “The Camino provides.”
  • Când bretelele rucsacului încep să-ți sape în claviculă prin cele două straturi subțiri de haine și abia ai pornit la drum, două șosete așezate în dreptul vânătăilor pot face minuni.
  • Întoarce-te în albuergue până în ora 10:00 PM sau vei fi încuiat pe afară, cum se mai întâmplă uneori când privești apusul în O Cebreiro, discutând despre viață cu un prieten de drum pe care nu l-ai mai întâlnit de niște zile.
  • Dopurile de urechi sunt indispensabile când alegi să dormi în fiecare noapte într-o cameră cu multe suflete care se întrec în sforăituri. De exemplu, în Portomarin o cameră poate să aibă 130 de paturi.
  • Dacă nu ai mai spălat de mult haine de mână, așteaptă-te să prinzi ceva experiență pe traseu. Vei aprecia teribil când dai de o mașină de spălat, cu sistem de plată și pentru detergent, când ai făcut cunoștință cam des cu săpunul de casă.
  • Dacă te oprești în Rabanal de Camino și alegi adăpostul Guacelmo pe bază de donații, așteaptă-te să primești ceai, biscuiți și muzică de chitară la ora 5 PM, invitație la slujba ținută de călugări la ora 7 PM și o binecuvântare la ora 9 PM. Mai primești și grădină mare cu meri, ceva magic în liniștea satului și pături din belșug pentru frigul teribil de peste noapte.
  • După 20 de km dintre care 12 de mers mai mult prin pădure, fiecare suflet întâlnit îți aduce bucurie. Mai ales când dai de un albuerge solitar în Silvil, unde o doamnă drăguță îți aduce o porție de tortilla con patatas și un lighean cu apă călduță să-ți speli picioarele obosite și negre de praf. Fără să-i ceri.
  • Oprește-te în Ventas de Naron să-ți iei sello din capela din sat, de la un bătrân templier orb. O să te bucuri de zâmbetul lui, n-o să pleci fără o scurtă conversație și o binecuvântare.
  • Dacă vei dori să primești documentul scris în latină, care demonstrează parcurgerea traseului, trebuie să pleci la drum cu un pașaport de pelerin, pe care să-l ștampilezi cu cel puțin 2 ștampile pe zi (îndeosebi în ultimii 100 de km). Cel mai probabil vei face exces de zel. Cel mai probabil vei ajunge să privești luung spațiile goale aproape inexistente în apropiere de Compostella. Pașaportul poate fi cumpărat din albuergue-uri, ștampilele sunt peste tot – de la biserici și mănăstiri, la cafenele și hoteluri.
  • În august, zilele pot fi caniculare la șes, însă diminețile și nopțile de 3-4 grade în zonele de munte. Asta înseamnă că dimineața poți pleca cu pantaloni lungi, tricou, geacă de vânt, peste care pui și un un polar împrumutat, iar până la prânz să ajungi în pantaloni scurți și cu insolație. Ia-ți sac de dormit, nu toate albuergue-urile au pături.
  • Uneori, rutele alternative sunt mai lungi, însă incredibil de frumoase. Așa cum a fost detour-ul către Castrillo de los Polvazares, un sat minunat din sec. 16. Sau către Samos, unde am descoperit amuletele numite de spanioli llamador de angeles (chemătoare de îngeri).
  • Dacă te vei îndrăgosti teribil de regiunea Castilla y Leon cu peisajele sale minunate, cultura și satele mici construite din piatră, s-ar putea să suspini toată Galicia după ea. O să iubești totuși și pădurile de eucalipt, mâncarea delicioasă, simbolurile celtice și dialectul Gallego din Galicia.
  • A purta șosete cu sandale de trekking (Teva, în cazul meu) poate să te țină departe de tendințele în modă, dar să-ți asigure o singură bătătură și zero bășici în 300 km.
  • Terenul plat și plictisitor devine o adevărată bucurie după o zi întreagă de urcat și coborât munții Leon pe drumuri de piatră.
  • Vei învăța să faci diferența la picior între beton și asfalt. Gleznele tale îl vor aprecia pe cel din urmă,
  • Totuși, dacă nu-ți place să mergi mult pe lângă șosele sau autostrăzi, descarcă offline harta din aplicația Wisely+ The Camino Frances. Costă 40 de lei, îți arată toate traseele alternative și te poate ține departe de albuergue-urile cu purici.
  • Unele albuergue-uri au purici. Am reușit să nu ne cunoaștem deloc pe traseu, însă alți pelerini nu au fost la fel de norocoși.
  • În alte albuergue-uri te vor ruga să-ți pui rucsacul într-un sac de plastic, înainte de a intra în cameră, pentru a evita împrumutul de insecte. Toate albuergue-urile îți vor indica să îți lași încălțămintea cu care ai mers peste zi și bețele de trekking la intrare.
  • Vei ajunge să te pricepi extrem de bine la a măsura distanța din priviri. Știți romanele acelea clasice în care protagoniștii vorbesc despre un oraș aflat “la 2 zile distanță”? Acum știu perfect ce înseamnă asta.
  • Învață să te oprești după 30 de km de mers prin caniculă pe lângă șosea, altfel e posibil să cedezi într-un vârf de deal cu înclinație de 16%, cu încă 7 km în față până la următorul sat. Când ajungi în sat, învață că atunci când ai zis că nu mai poți, de fapt mai poți încă puțin. Însă prețul plătit poate fi o tură de plâns când descoperi că ai nimerit într-un albuergue care îți amintește de spital și dușurile n-au uși.
  • Ceea ce îmi aduce aminte că în unele albuergue-uri nu există uși la duș.
  • Când un local nu are Sangria, barmanița îți poate improviza băutura preferată dintr-o jumătate de pahar de vin roșu și o doză de Fanta.
  • Tortilla con patatas, pimientos de Padron (odată cu intrarea în Galicia), câte un bocadillo, queso / queixo cu marmeladă sau miere,  salata cu ton, Sangria, tarta Santiago din făină de migdale și din când în când meniul pelerinului. Posibil să te întorci acasă și să cauți cu disperare diferitele bunătăți mâncate pe Camino.
  • Camino nu este o cursă. Poate din dorința de a te mai întâni cu oamenii cunoscuți pe traseu vei grăbi pasul atât de mult încât vei uita să faci pauze. Stabilește-ți propriul ritm, nu compara distanțe și pace-uri. Este în controlul tău cât mergi în fiecare zi, cât de repede, alături de cine, la ce oră te trezești, unde te oprești. It’s all about the journey, not the destination. Vei simți asta din plin când vei ajunge în Compostella sau în Fisterra și-ți va veni să o iei de la capăt.
  • Fă-ți o favoare. Oprește-te la albuergue-ul El Serbal y la Luna din Pieros. Ai cameră de meditație, o masă la comun cu mâncăruri vegetariene gătite în casă și aproape niciun strop de semnal. Și poate-ți va veni și ție ideea, după niște pahare de vin și vieți povestite, să te urci în noapte pe dealul pe care stă urcată o biserică, doar pentru a admira luna în tăcere totală și a privi dealurile pe care le-ai traversat. Magic.
  • Îmbrățișează un prieten pierdut cu zile în urmă și fă schimb de numere de telefon sau adrese de mail, pentru că e posibil să fie ultima dată când îl întâlnești.
  • După Sarria, Camino se schimbă. Găsești cu greu paturi libere, sunt tot mai mulți oameni pe traseu, Pentru a scăpa de aglomerația de dimineață, mergi în ziua anterioară 5 km în plus față de opririle preferate de cei care parcurg doar ultima bucată din traseu. Works like a charm!
  • Când simți nevoia de o pauză de la trăitul la comun, rezervă o cameră la hotel, cu baie proprie și bucură-te de luxul de face un duș lung și de a-ți spăla hainele cu cel mai bun gel de duș găsit în baie.
  • Există extrem de multe vaci în Galicia și extrem de mult bălegar pe jos. Cu accent pe Extrem. Atât de mult încât vei simți de la distanță când în peisaj apare, de exemplu, o cocină de porci. Diversitatea în mirosuri e foarte rară și mai mereu din zona animală.
  • Unele persoane aleg să încetinească înainte de a ajunge la Santiago de Compostella. Altele să parcurgă ultimii 50 de km într-o singură zi.
  • Nu pune etichete oamenilor cu râs colorat și energie copleșitoare. Nici celor care caută timp doar cu ei. Lasă-i să te surprindă cu poveștile lor de viață și să te învăluie, bucăți din drum, în bucurie sau tristețe. Nu pune etichete.
  • Nu există un mod corect sau greșit de a parcurge Camino. În albuergue-uri sau hosteluri, 10 km pe zi sau 40, pe bucăți de 100, 300 sau toți 800 de km dintr-o dată. Cu pauze sau fără, cu bețe de trekking sau cu mâinile în buzunar, în adidași, sandale de trekking sau în ghete, cu muzică în căști sau conectat la sunetele naturii. Cu rucsacul purtat în spate în fiecare zi sau cu bagajul trimis în avans, fără planuri sau cu rezervări. Toti oamenii, toate poveștile și posibilitățile lor își găsesc, într-un fel sau altul, locul pe acest drum.
  • Când trăiești atâtea zile din conținutul unui singur rucsac, îți amintești de cât de puține lucuri ai nevoie, de fapt, în viață.
  • Camino devine rapid un drum al recunoștinței. Pentru un duș fierbinte, haine uscate, picioare fără bătături, genunchi care nu dor, un pat curat, deschiderea oamenilor, frumusețea naturii, liniștea de pe traseu.

Partea a II a AICI.

Leave A Reply

Navigate