my mind my playground

Crafting

Totul a pornit de la Etsy.com. De prin 2008 am inceput să-mi deschid foldere în laptop cu un numele site-ului, mereu cu idei de acolo, mereu cu obiecte de negăsit local, mereu cu motiv de plecat în vizite virtuale prin micile magazine cochete care-ți împachetau stările în hârtie colorată. Mi-a fost și rămas sursă de inspirație pentru proiecte de transformat în surprize-cadou pentru prieteni. Următoarea descoperire a fost Beehive Cottage, blogul unei frumoase bunici (14 nepoți!) din “sunny California”, pasionată de crafting, vintage și cam de tot ce înseamnă design interior al rulotelor. Maryjane are un shop pe Etsy, cam 1 milion de idei pe care le-a pus deja în practică pe blog și, datorită ei, acest articol este lăsat aici pentru a mai plasa pe listă încă o pasiune deja confirmată: crafting cu tendințe (recente) de focus pe scrapbooking. Sau alți termeni care musai să cuprindă transformarea lucrurilor nefolositoare în ceva frumos, plăcutul chin de a face în jumătăți de zile lucruri pe…

MoodBoard

Azi mi-e mintea la plecări prin lume, din cele cu mers tiptil prin nisip cald și inundat privirea cu albastru, ori cu alergări în lung și-n lat de să nu mai simți picioare la final de zile. Cât să-ți crească nivelul de fericire proporțional cu descoperirile făcute. N-am idee de unde a venit, dar am apucat să-mi adun imagini și să le întipăresc în minte, poate folosesc la ceva câteva zeci de remindere împachetate în țiplă frumoasă, trase prin photoshop-ul imaginației și lipite prin foldere cu titlul “Ce mai aștepți?” P.S.: Am început să mă joc mai des cu stările pe Instagram sau Pinterest. Do follow!

(Semi)Maraton DHL – Ștafeta Carpaților: Finish

Am început antrenamentele târziu, asta după ce, în câteva luni, am reușit performanța de a mă trimite din nou la pragul de jos al alergărilor, acolo unde rezistența devine doar o amintire frumoasă. Cu un program de 1 alergare la 2 zile, am așteptat să se construiască din nou combinația aceea fericită între deconectare și rezultate, doar ca să-mi re-învăț lecția că atunci când ceva ajunge pe lista cu Trebuie, dispare de pe lista de Vreau.  Și-așa am dus eu antrenamentele cu un soi de teamă instalată în mintea mea, cu 0 succes să-mi concentrez atenția pe ceea ce-mi aducea în trecut plăcere în acest sport, cu ieșiri la ore nepotrivite, înghesuite într-un program, care-mi topeau tot cheful de alergat (la propriu). Mi-am revenit cu o săptămână înainte de Maraton DHL, când am lăsat deoparte aplicație, telefon, muzică, și am alergat. Pur și simplu, am alergat. Cam așa arăta bagajul adus cu mine la…

Parisul meu (1)

L-am primit pe o foaie împăturită în patru. A fost cu deschis lumina după miezul nopții, așezat pe covor în poziție turcească și analizat până în detaliu cu zâmbet până la urechi. Un baiat și-o fată în stânga, brazi în jur, un avion cu urechi și-o linie imaginară care mă trimitea la Paris de ziua mea. Nici nu știu dacă am mai văzut ceva după. Țineam în mână un desen care mă transporta direct în cel mai frumos vis. 5 luni mai târziu, eram la o măsuță cochetă din Place du Tertre și priveam artiștii strânși mușuroi în dreptul umbrelelor. Am fost boemă până la limita cu clișeul, fără să-mi pese că Parisul meu începe să arate diferit de Parisul din realitate. Parisul văzut de mine e pastelat, cu balcoane înguste, acoperite de mușcate roșii. Te lasă să ațipești pe iarbă, în fața catedralei Sacre Coeur, după ce te-a amețit cu sutele de…

Happy Run – Race for the cure

De ce alergăm? Competiția cu noi care ne aduce la fiecare cursă aproape de renunțare, doar pentru a ne scoate, uneori, pe ultima sută de metri, învingători? Motivația oferită de rezultate, fericirea extrasă din fiecare pas în plus adăugat în antrenamente? Toate la un loc, pentru mine. Plus ceva în plus – conștientizarea pe care o poți aduce unei cauze importante, bucuria trăită alături de cei din jur. Așa cum va fi duminică, pe 7 iunie, în Parcul Herăstrău, când voi alerga alături de învingătoarele în lupta cu cancerul la sân, într-o cursă a fericirii prin care se vor strânge bani pentru teste și consultații pentru femeile din România. Cursa Happy Run – Race For The Cure este inițiată de fundația Susan G. Komen în Statele Unite, creată de Fundația Renașterea București, și are ca are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru prevenirea și combaterea cancerului de sân. Sărbătorim și aducem speranța!…

Play & Rewind

Îmi amintesc bine de serile în care joaca se încingea mai aprig la lăsarea serii, când părinții se strângeau pe la porți și pe la vorbe, mereu cu un ochi la fuga noastră prin curțile vecinilor. Pe strada mea nu existau granițe. Gardurile se cereau sărite, corcodușii cocoțați, pisicile fugărite și fructele savurate direct de pe creangă. Și-acum mă-ntorc cu gândul la cele mai năstrușnice momente de fabricat jocuri și explorat teritorii, până la prima stricăciune care mă aducea mereu spășită în fața părinților. Mi-am trecut copilăria prin toate formele de joacă, unele în tihna casei sau la umbra prunului din curte, cele mai multe în fugă, mereu într-un cor de voci care dădeau trezirea unei străzi întregi, cu vânătăi nicodată vindecate până la următoarele, cu zâmbet și poftă de mai mult descoperit. Cred că n-am încetat niciodată să mă joc. Nu mai colorez cărți, dar mi-am deprins obișnuința să colorez…

Maraton DHL – Ștafeta Carpaților 2015

N-am intrat în multe competiții anul trecut. Poate și pentru că, în materie de alergări, cea cu mine însămi era printre cele mai puternice. Și-o păstram pe cât se poate în liniștea unui parc sau pe distanțe care mă ajutau în depășiri constante ale propriilor limite. În martie mă apucam de alergat, în aprilie reușeam primii 10 km, în iunie terminam primul meu semi-maraton pe drumuri de munte. O traiectorie reușită mai mult datorită unei voințe care m-a expus constant la cele mai frumoase experiențe din care încă păstrez lecții. Am înțeles curând și energia oferită de alergările organizate, cât să le admir pe cele reușite care te apropie mai mult de cei care împărtășesc cu tine binele de final, atunci când senzația ta că poți face orice este și senzația lor că pot face orice. Punctul culminant al anului trecut rămâne pentru mine Maratonul DHL – Ștafeta Carpaților, eveniment la care am spus da…

Prins, nu captiv

Sunt unele întoarceri din care ți-e greu să te dezmeticești. Nu pentru că ți-ai nega obișnuințele mai haotice din orașul care a pus stăpânire pe timpul tău, ci pentru că-s mai bine legate de locul în care ai crescut. Chiar și pentru simplul fapt că au mai multă culoare și sunet, mai puține pretenții și excese. Și-n fața lor nu-i loc de surplusuri, doar de o plăcută reamintire că ceea ce-i cu adevărat important n-ar trebui să se schimbe în funcție de peisaje. Lăsați-mi plăcerea metaforei din titlu, m-am întors din Deltă, am pescuit idei. #100happydays continuă pe Instagram.

Mosetti – Sartoria di Torino

Despre Alex și drumul său croit pe propriile-i măsuri cu multă pasiune am mai scris. Și-a câștigat de ceva vreme locul printre oamenii care mă inspiră zilnic, care-mi arată că de la 0 poate să poarte și titlul de poveste de succes. La 3 ani distanță de la prima sa provocare, Alex își construiește propriul său brand de costume made to measure with a twist. Mosetti – Sartoria di Torino i se potrivește ca un costum perfect croit. Îl povestește cel mai bine, printr-un factor de cool și textura unui business foarte atent conturat poate și de experiența câștigată în ultimii ani. L-am recomandat de cate ori am avut ocazia, mi se pare în continuare modelul perfect de business șlefuit atent până la cel mai fin detaliu, pentru a obține mulțumire din partea clienților săi. Fresh, neconventionale si fun, cam așa sunt descrise cele 11 ținute complete din prima colecție…

Liniștire

Mi-am strâns bine șireturile, într-un nod încolăcit peste limba portocalie a adidasului. Era o seară friguroasă și-un parc relativ gol. Cânta la volum maxim un That’s life răgușit în niște căști stricate de la atâta trântit prin genți. Atmosfera perfectă pentru o oră de vorbit în gând cu oameni ipocriți, să-i pun la colț pentru perfidie, să aplic palme răului, apoi să reinstalez pacea pe Pământ și să trag concluzii de viață cu deadline-uri de kilometri. Nu mă luați în serios. E prea grava seriozitatea asta prea des asumată, ustură să joace cineva șotronul pe ea, mai bine lăsați-o acasă. Un pas aici, să-nțeleg ce-i mână pe oamenii ăștia în luptă. Un pas acolo, să-mi văd eu locul printre ei. Un pas mai încolo, să descifrez orgolii. De-a lungul Dâmboviței salut din priviri un pescar. E strâns prea bine șiretul, încep durerile, mă gândesc să mă opresc. Scad ritmul. Enervant…

Navigate