Amintiri fără timbru

my mind my playground

Voluntariat

evenimente

Straturi de scepticism, zeci de întrebări despre motivaţii, priviri neîncrezătoare. Mereu mai mult de câştigat, de consumat, de risipit. Nu există timp, e prea-frig-prea-cald, prea frică, prea uşor, pe mine cine m-ajută?, nu-mi pasă!, ce-mi iese?, şi-aşa n-ai cum să-i salvezi, selecţia, problemele, eu, despre mine. Eu, eu, din nou eu. De când am început să fac voluntariat, am primit, pe rând, toate scuzele, întrebările, încercările posbile, menite să renunţ la ceea ce făceam, iniţial, dintr-un soi de instinct, apoi  din convingere. Din oboseala de a mai combate, exemplele oamenilor care împachetează în bine tot ce ating îmi devin cele mai eficiente argumente. *** Departe de cei care nu cred, există vindecătorii, aşa cum îmi place să-i numesc eu pe oamenii precum doamna Doctor Alis Grasu, Manager General al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti –Ilfov. Ştiţi voi, oamenii aceia care fac minuni în tăcere şi pleacă privirea la felicitările primite. Cei cărora le…

Keep Reading

Fericiţi cei fericiţi

carte

Un mozaic format din 21 de personaje, 21 de fragmente care prind, abia la final, forma unui roman. Scene construite dur, cu o ironie tăioasă, asemenea unor bocanci uzaţi ce calcă peste toate clişeele formate în jurul ideii de dragoste, căsnicie, prietenie, bătrâneţe şi moarte, pe care Yasmina Reza le consemnează într-un şir de învingeri şi singurătăţi. Scurtele piese de teatru/capitolele aduc aminte de peliculele franţuzeşti concentrate pe micimea unor episoade trăite în cele mai banale locuri, dar care, interiorizate, cuprinse în cadrul mai larg al existenţei fiecărui personaj, prind proporţiile unor drame uşor de transformat în tragedii. Replicile nemarcate de linia de dialog, amestecate în descrieri, te prind în existenţe regăsite, de la un capăt la altul, într-o luptă constantă de a umple un gol, de a fugi de realităţi inconfortabile, de a-şi găsi un loc în propriile lor poveşti. Fie că e vorba despre căsnicii înghesuite, de libertăţi…

Keep Reading

Zâmburi

carte

“Sâmburi de zâmbet”  Imaginaţia unui om a cules zâmbetele primite de către soţia sa şi le-a aşezat sub forma unor poveşti scurte. Personajele cu nume năstruşnice, născociri frumoase descrise cu lejeritate şi umor, se deschid sub forma unui acordeon ale cărui pliuri sună ca o plimbare de seară, pe drumuri pictate în culori vesele. 40 de poveşti frumos ilustrate, reţete simple pentru zâmbete,  îţi permit continuări pe care le poţi scrie alături de cei dragi. Zâmburi este o colecție de povești scurte, ilustrate, scrise şi lansate de Ștefan și Adriana Liuțe, disponibile în reţeaua Cărtureşti începând cu luna noiembrie atât la bucată, cât și împreună cu un biblioraft în formă de acordeon. Zâmburi este un produs multi-funcțional: mini-poveștile pot fi cumpărate individual și făcute cadou, pot fi folosite ca obiect decorativ datorită suportului-acordeon realizat special pentru această colecție și pot constitui, de asemenea, o lectură plăcută și relaxantă. Ţin cu succes locul unei felicitări, unui…

Keep Reading

Serviciul de Ambulanţă. Momente.

evenimente

Strada Mihai Eminescu, nr. 226. O clădire cenuşie, poate mai cenuşie ca de obicei, într-o duminică dimineaţă cu cer apăsător şi-o adiere bună să-ţi amintească în ce lună a anului eşti. “Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor.” Mă trezesc în faţa unei curţi îngrijite, cu aspect rece împumutat din perioada comunistă, în care stau parcate şase maşini ale ambulanţei, plus altele două în poziţie de plecare. Deasupra tuturor stau scrise, pe o pancartă albastră, cuvintele Prof. Dr. Nicolae Minovici, transformate-n slogan pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. *** “410, confirm liber”. “237. Pacienta a fost preluată, suntem liberi la adresă.” Cam la 2-3 minute, cineva sună. Pare un dispecer de taxi, dacă închizi puţin ochii şi uiţi unde eşti. “Am un caz de sinucidere, trimite o maşină la adresa…”. Facem ochii mari, ni se pune un nod în gât, ne amintim unde suntem. Discuţiile despre sistemul de preluare a apelurilor mai opresc…

Keep Reading

Un teasing şi-o expediţie

evenimente

“Salut! Sunt piatră. Am fost un fel de crustaceu. Eram mulți, animând apele unor oceane care acum sunt de mult uscate. O parte din familia mea, niște veri mai de departe, a dat naștere clanului celor cu multe picioare de azi: insecte, păianjeni, crabi … Eu, împreună cu milioane de alții ca mine, ne-am lăsat în timp scheletele pe fundul oceanelor vii de atunci. Acum, mineralizat, sunt ca o piatră desenată care poartă inclusiv impresiunea ochilor cu multe fațete care oglindeau lumina pămantului tânăr. Ironic, acum „trăiesc” la munte, destul de sus, în deșert, fiind parte din duritatea rocilor care cândva au fost fund de mare. Ne vedem în Maroc? Un Trilobit simpatic” Cel de-al treilea e-mail a aterizat şi cu dezvăluirea, la momentul oportun să potolească curiozitatea şi, recunosc, o slabă paranoia că-s vizată de un prea-mare-pasionat de Ştiaţi că-uri despre insecte şi animale, care mă terorizeată sub pseudonime trăznite,…

Keep Reading

Imperfecţioniştii

carte

11 istorii care construiesc un roman. 11 personaje şi portrete care se intersecteză în redacţia unui ziar internaţional, cu sediul la Roma. Structura unui puzzle nebun care te trece prin dezgustul, frica, lenea, naivitatea, sarcasmul unor indivizi care se adâncesc în muncă sau fug de ea, refuză cu încăpăţânare schimbarea sau o adoptă inconştient. Un ziar fondat în 1953, o redacţie construită pentru o femeie, care cunoaşte gloria, dar este distrusă de incompetenţa sau nepăsarea urmaşilor, moare în 2007, lăsând în urmă câteva birouri abandonate. O sală care a curpins  întreaga lume ajunge o simplă grămadă de gunoi. Păstrează, dincolo de finalul pe care-l trăim şi astăzi, istoria unui univers jurnalistic întins de-a lungul a 50 de ani, din vremea de aur a deplasărilor periculoase, până la derizoriul scrierilor fără substanţă. Mai păstrează viaţa lui Lloyd Burko, liber-profesionistul falit, care încă trimite articole prin fax, dintr-un Paris care-i hrăneşte disperarea…

Keep Reading

Încetiniri învăţate

my mind my playground

Acum 1 an şi câteva luni, aproape de Arteveldehogeschool, luam pauză de Kriek într-un bar din Ghent, alături de colegii mei adunaţi din toate colţurile Europei. Într-o discuţie aprinsă despre schimbări de mentalităţi aduse de Uniunea Europeană, un coleg originar din Italia, student în Belgia, navetist între Ghent şi Louvain-la-Neuve, cu o viaţă prinsă între multele ţări în care şi-a consumat cei 27 de ani, mi se confesează. “Nu sunt italian, belgian, nici francez. Sunt copilul întregii lumi. Am crescut fără presiunea de a rămâne într-un loc, fără presiunea de a mă conforma.”  În viteză, am traversat podul Basarab. Privirea îmi cade  pe  A1,  la etajul 9, al doilea geam de la dreapta la stânga, apoi coboară către campus. Regia e departe, m-a prins doar 1 an, cu amintiri care au rămas închise între pereţii aceia construiţi pentru 2 persoane cu multe probleme împrumutate. Artifex. Aici e un singur episod.…

Keep Reading

Abuzul emoţional

my mind my playground

Există o carte care-şi povesteşte intenţiile din titlu – Emotional Abuse, Marti Loring.  În căutarea unor coperţi care să cuprindă studii despre confuzia existentă în faţa instabilitatăţii emoţionale a persoanelor din jur, precum  şi despre dificultatea renunţării victimei la relaţia abuzivă, cartea mai-sus-numită şi-a făcut loc în teancul de supravieţuire, cu o poziţie respectabilă în reîntoarcerile mele de acum câteva luni. Probabil, am reuşit să parcurg bibliografia pentru cel puţin un semestru de psihologie. Nu ştiu dacă aş trece şi examenele, eu fiindu-mi singurul profesor. N-o să încep povestea tristă a descoperirilor mele, nici a ceea ce se întâmplă după ce realizezi că ai bifat prea multe pe lista victimei, vreau doar să vă încurajez  să parcurgeţi prezentarea de mai jos, dacă n-aveţi motivaţia şi/sau timpul necesar să citiţi cartea. Sau deschideţi, măcar, două link-uri.  Toţi ştim exemplul femeii agresate fizic, care se întoarce, repetat, la agresor, însă prea puţini ne…

Keep Reading

~5 luni de agenţie

my mind my playground

Nebuni, naivi, “cam mult curaj”, “sunteţi siguri că asta-i direcţia?”, “rămâi în corporaţie, cum să pleci de la client!”, “şi, dacă nu iese, ce faci?”. Priviri îngrijorate, asigurări lejere, proiecţii dramatice. În urmă cu 5 luni, într-una dintre dimineţile mele confuze de început de iunie, pe terasa de la Verona s-a rostit întrebarea: “Şi, ce ziceţi, ne facem agenţie?” Patru ani de corporaţie, dacă se îndură termenul ăsta să cuprindă şi activitatea unui birou destul de mic, dar cu forţe mari. După aceşti patru ani, am luat o decizie mare cât un interviu cu 35 de minute de aşteptare, 5 oameni îmbrăcaţi la fel, cam 10 piuituri ale cartelelor de acces, 3 fise pentru cafea, 4 ziduri şi zâmbete false,  o sumă propusă pentru lunile îngropate acolo. Un Nu mediului care-mi devenise o a doua casă, un Da pentru toate necunoscutele unei agenţii care aştepta să fie clădită. I-am găsit…

Keep Reading

Bărbaţii SARTO

evenimente

Pe Alex îl cunoaşteţi. Mă tem, însă, că nu-i ştiţi prea bine  micul său univers. Să vi-l prezint cum trebuie, aşa, plin de-o eleganţă care te invită să-ţi mai opreşti puţin paşii, preţ de-o admiraţie, două, a unor bărbaţi care şi-au făcut o obişnuinţa din a sărbători bunul gust, clasicul. Et voilà: Proiectul Bărbaţii SARTO a ajuns la cea de-a doua ediţie. Evenimentul de lansare a avut loc în cadrul minunat al Festivalului George Enescu şi a reunit peste 200 de participanţi, printre care personalităţi din zona academică, culturală, politică, dar şi artistică sau sportivă. Printre altele, Victor Rebengiuc a îmbrăcat costumele SARTO, iar pe băieţii mei dragi îi urmăriţi cel mai bine pe pagina lor de Facebook, unde povestesc, în perioada aceasta, cum e printre atâţia domni bine la Festival.

Keep Reading
Navigate