Fericiţi cei fericiţi

Fericiti-cei-fericitiUn mozaic format din 21 de personaje, 21 de fragmente care prind, abia la final, forma unui roman. Scene construite dur, cu o ironie tăioasă, asemenea unor bocanci uzaţi ce calcă peste toate clişeele formate în jurul ideii de dragoste, căsnicie, prietenie, bătrâneţe şi moarte, pe care Yasmina Reza le consemnează într-un şir de învingeri şi singurătăţi.

Scurtele piese de teatru/capitolele aduc aminte de peliculele franţuzeşti concentrate pe micimea unor episoade trăite în cele mai banale locuri, dar care, interiorizate, cuprinse în cadrul mai larg al existenţei fiecărui personaj, prind proporţiile unor drame uşor de transformat în tragedii. Replicile nemarcate de linia de dialog, amestecate în descrieri, te prind în existenţe regăsite, de la un capăt la altul, într-o luptă constantă de a umple un gol, de a fugi de realităţi inconfortabile, de a-şi găsi un loc în propriile lor poveşti. Fie că e vorba despre căsnicii înghesuite, de libertăţi nesatisfăcătoare, de neînţelegeri aducătoare de nelinişti sau infidelităţi alese ca tratament pentru vechi suferinţe.

Personajele sunt purtate, de la o secvenţă la alta, într-o intersectare greu de intuit, de la manifestări ţinute în frâu până la scene de criză existenţială, într-un tablou înfricoşător al dezolării umane. Poate de aceea te ataşezi cu greu de imperfecţiunile conturate cu umor negru şi ironie implacabilă. La câteva pagini distanţă, vei găsi altele mai grave, care vor fi cauzele celor de după, până se ajunge la un şir întreg de imperfecţiuni ale unor oameni care nu reuşesc să înveţe când să ia viaţa în serios. Sau când să nu.

Sublinieri:

Unul dintre efectele dereglării sentimentale e că nimic nu mai alunecă. Totul devine semn, totul e numai bun să fie descifrat.”

Două fiinţe trăiesc una alături de cealaltă, iar imaginaţia lor le îndepărtează pe zi ce trece fără drept de apel. Femeile îşi construiesc, înlăuntrul lor, palate fermecate. Şi pe tine te-au îmbălsămat pe undeva pe-acolo şi tu n-ai nici cea mai mică idee. Nici o derogare, nici o lipsă de scrupule, nici o cruzime nu sunt luate drept reale. În clipa eternităţii, va trebui să spunem povestea unor tinerei.

N-a trecut mult timp de când,  în sala de aşteptare a medicului meu, o pacientă a rostit această frază: până şi viaţa, de la un punct încolo, devine o valoare stupidă.

Leave A Reply

Navigate