Serviciul de Ambulanţă. Momente.

Strada Mihai Eminescu, nr. 226. O clădire cenuşie, poate mai cenuşie ca de obicei, într-o duminică dimineaţă cu cer apăsător şi-o adiere bună să-ţi amintească în ce lună a anului eşti. “Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor.” Mă trezesc în faţa unei curţi îngrijite, cu aspect rece împumutat din perioada comunistă, în care stau parcate şase maşini ale ambulanţei, plus altele două în poziţie de plecare. Deasupra tuturor stau scrise, pe o pancartă albastră, cuvintele Prof. Dr. Nicolae Minovici, transformate-n slogan pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Serviciul de Ambulanta 2

***

410, confirm liber“. “237. Pacienta a fost preluată, suntem liberi la adresă.” Cam la 2-3 minute, cineva sună. Pare un dispecer de taxi, dacă închizi puţin ochii şi uiţi unde eşti. “Am un caz de sinucidere, trimite o maşină la adresa…“. Facem ochii mari, ni se pune un nod în gât, ne amintim unde suntem. Discuţiile despre sistemul de preluare a apelurilor mai opresc tremuratul picioarelor, durerile de stomac persistă, nodul în gât se accentuează la al doilea caz de sinucidere. “87 de ani, o doamnă s-a aruncat de la etaj. ” La 5 minute distanţă de primul. “Cum, mai exact, vă e rău? Mă auziţi? Aveţi ameţeli? Mă auziţi, doamnă?” Telefoanele nu încetează să sune. Suntem în spatele unui apel la 112.

Serviciul de ambulanta

***

Am aici oameni care lucrează de 38 de ani, 40.” Domnul doctor Cristian Grasu, preşedinte ASAR, dă mâna cu fiecare, apoi ne invită într-un birou ce seamănă, mai degrabă, cu o sufragerie primitoare, în care s-au strâns de ani de zile tot felul de obiecte încărcate cu amintiri. Răspunde, cu explicaţii lungi, la primele curiozităţi învârtite în jurul relaţiei cu SMURD.

Serviciul de Ambulanta 3Dacă aţi avea în familie o persoană bolnavă, cine aţi prefera să vină la apel – un medic sau un pompier?” Răspunsul e clar, numai că nu e spus cu atâta încredere, ştim deja că medicii sunt puţini, chiar cu toate orele neplătite  pe care le iau în regim de voluntariat. Prin 1931, Prof. Dr. Nicolae Minovici propunea, la Congresul de Salvări de la Viena, împingerea actului medical la capul bolnavului. Astăzi, cu o istorie de peste 100 de ani de prezenţă a medicilor în prespital, “costurile prezenţei lor au ajuns la nivelul unei cafele în Dorobanţi. Cu toate acestea, se micşorează finanţarea, se taie posturi aşa zis vacante, se limitează dreptul de decize şi intervenţie a medicului de ambulanţă.” Mai exact, 668 de posturi vacante au fost desfiinţate în aprilie. S-a ajuns şi la situaţia în care numărul medicilor şi asistenţilor a ajuns să-l depăşească pe cel al şoferilor. “Eu am mai condus, pe maşina de consultaţie mă duc singur, dar nu e treabă.” Cu tristeţe, ne privim între noi.

“Conflict sau colaborare?” 112, care e doar un call center, nu rezolvă situaţia. Primeşte apeluri şi le administrează. “Bună ziua, ce urgenţă aveţi? e prima întrebare adresată. După ce, cu ajutorul unui program, se încadrează într-un tip de urgenţă,  se deschide conferinţa şi se pune ca owner, adică cel care poate să vorbească cu pacientul, SMURD. Restul participanţilor la conferinţă ascultă. Deci, decizia de a pleca sau nu a pleca e, întotdeauna,  a pompierilor. Iar ei îşi aleg cazurile care se încadrează în sarcinile lor de serviciu. Printre ele, să ajungă în maximum 8 minute. Noi, în 15.” Unde e problema? Uneori, în alegerea cazurilor potrivite.

Cu toate acestea, cea mai bună comunicare între instituţii este în Bucureşti. În apropiere, Constanţa, oraşul în care medicii sunt cei care coordonează activităţile ambelor instituţii.”Ei decid cine pleacă, iar asta e logic.” Răspunsurile nu-şi scad din fermitate, se accentuează doar nevoia de a fi priviţi corepunzător, drept cei ce soluţionează aproximativ 90% dintre solicitările primite, cu prea puţine maşini, cu prea puţini doctori, cu prea puţină recunoaştere şi, uneori, recunoştinţă.

Dr. Cristian Grasu, Societatea de Alvare Bucuresti

***

Prof. Doctor N. Minovici este cel care a fondat Societatea de Salvare Bucureşti. Primele ambulanţe au fost construite după modelul celei vieneze, în 1906, formate din vizitiu şi sergenţi de oraş, adăpostite în grajdurile Prefecturii Poliţiei.  Privim fascinaţi. O bucată importantă din istoria unui serviciu care salvează vieţi ne este afişată, în imagini încadrate de rame albe, pe holurile clădirii. Căldura, pare-se, nu trebuie transmisă de ziduri, ci de oamenii care le spun poveştile. E istorie, relatare, ştiinţă, miracol, viaţă, moarte, biruinţă, într-un amestec dulce-amar care te răcoreşte puternic, deschizându-ţi ochii mari la fiecare informaţie aflată. Aici, în clădirea asta gri, se trăieşte intens, se trăieşte frumos, se trăieşte ajutând. Aici, există credinţă în oameni-eroi şi în câştigul cu lupta împotriva cronometrului.

Serviciul de ambulanta 3

Întocmai, conştienţi de un dezechilibru între numărul solicitărilor şi cel al resurselor disponibile, supuşi unor restrângeri financiare, s-a născut ideea unui sistem de alarmare a voluntarilor Societăţii de Salvare Bucureşti, până acum în număr de 500, prin care aceştia devin first responderi la locul accidentului. La înregistrarea unui apel la 112 pentru urgenţă de grad 0 sau 1 în loc public, toţi voluntarii aflaţi pe rază de acţiune de max. 1000 m sunt alertaţi şi ajung să acorde primul ajutor în cel mult 5 minute. Participarea la programul Există un erou în fiecare e deschisă tuturor, obiectivul principal fiind creşterea numărului de voluntari înscrişi. Dacă vă întrebați, există deja voluntari care au salvat vieţi…

Exista un erou in fiecare

***

Când am ieşit din clădire, s-a agăţat de gândurile mele ideea că facem prea puţin. Că ne interesează prea puţin. De alţii. Cu rădăcini puternice, a rămas acolo, pregătită să aducă schimbări. Dincolo de o simplă declaraţie stă tura de voluntariat pe ambulanţă din weekend-ul 7-8 decembrie. Aşadar, revin.

Să fiţi eroi!

1 Comment

  1. Pingback: Lectura de noiembrie | Dana rozMarin

Leave A Reply

Navigate