Nebuni, naivi, “cam mult curaj”, “sunteţi siguri că asta-i direcţia?”, “rămâi în corporaţie, cum să pleci de la client!”, “şi, dacă nu iese, ce faci?”. Priviri îngrijorate, asigurări lejere, proiecţii dramatice.
În urmă cu 5 luni, într-una dintre dimineţile mele confuze de început de iunie, pe terasa de la Verona s-a rostit întrebarea: “Şi, ce ziceţi, ne facem agenţie?”
Patru ani de corporaţie, dacă se îndură termenul ăsta să cuprindă şi activitatea unui birou destul de mic, dar cu forţe mari. După aceşti patru ani, am luat o decizie mare cât un interviu cu 35 de minute de aşteptare, 5 oameni îmbrăcaţi la fel, cam 10 piuituri ale cartelelor de acces, 3 fise pentru cafea, 4 ziduri şi zâmbete false, o sumă propusă pentru lunile îngropate acolo. Un Nu mediului care-mi devenise o a doua casă, un Da pentru toate necunoscutele unei agenţii care aştepta să fie clădită.
I-am găsit identitate, ne-am poziţionat ca Revenue Factory, am trecut prin focurile creativităţii şi scrierii pân-am simţit nevoia de pauză împreună, dar în vârf de munte. Ne-am mutat biroul, l-am adus la loc, ne-am consumat ideile cu ochi împăienjeniţi de-atâta lipsă de somn, am deschis şampanie pentru fiecare reuşită, am deschis multă şampanie, am scris oferte, iar am scris oferte, apoi alte oferte, până s-au transformat în ceea ce facem azi. Proiecte care traversează frumos domenii atât de diverse, că parcă zburăm de pe un continent pe altul. Suntem bine, aşa nebuni, naivi, cu prea mult curaj.
Sunt aproape 5 luni de când fiecare şi-a părăsit un drum comod pentru altul mai greu, dar teribil de frumos. Drum care, deşi e în curs de pietruire, m-a făcut să-nţeleg mai bine ce intră, de fapt, în “things that money can’t buy”. Şi-i liber, şi-i bine.
P.S.: Cam tot de atâtea luni, scriu. Mult, des, despre diverse. Mai mult pentru alţii, mai puţin pentru mine. Asta nu-nseamnă abandon, chiar de aşa pare. Când vi se mai face dor de mine, mă mai găsiţi pe blogul agenţiei, salut frumos şi acolo.
2 Comments
Dar ce coincidenta fantastica, dupa ce ati ales voi “drumul greu” s-a inchis instant si Kaspersky. Probabil era imposibil sa mearga inainte fara voi.
Salut, Vicus! Sunt câteva erori în mesajul tău.
1. “S-a închis instant Kaspersky.” Kaspersky Lab România încă există. Ba chiar și oameni alături de care am lucrat timp de 4 ani sunt încă acolo, doar că în departamente care nu au fost afectate de disponibilizări. Disponibilizări care, da, au existat. Și m-au afectat și pe mine. Moment urât, să mă crezi pe cuvânt și să nu treci prin așa ceva. Mai ales când oamenii care pățesc asta știu că au dat 100%. Și le mai este confirmat și de rezultate. Dacă vrei info despre ce se mai întâmplă acolo, îți recomand să contactezi agenția lor de PR din România – Premium PR, care ți-ar putea răspunde la întrebări.
2. “Era imposibil să meargă înainte fără voi.” Nu suntem naivi să credem asta, corporația te învață cel mai bine că nimeni nu e de neînlocuit.
3. “Dar ce coincidenta fantastica, dupa ce ati ales voi “drumul greu” s-a inchis instant si Kaspersky.” Articolul meu a tratat momentul care a venit după disponibilizare. Fiecare om care a plecat de acolo putea să meargă într-o direcție cunoscută, cea a corporației. A unei corporații diferite de Kasperky. Asta s-a și întâmplat inițial. Într-un pasaj scris în articol fac referire chiar la un interviu avut după, interviu care m-a convins că nu mai vreau același mediu corporate, nu mai vreau același drum care îmi devenise atât cunoscut. Și, ca mine, au fost și ceilalți. În concluzie, decizia acestei agenții a venit după acel val de disponibilizări, după ce fiecare și-a analizat opțiunile.
Dacă mai există neclarități, răspund cu mare drag la ele. Însă, mi-e greu să accept speculații sau relatări ale unor lucruri, în absența unor argumente sau informații verificate. Articolul meu a tratat, specific, motivația mea de a lucra în agenție, după un moment care deja se consumase, precum și descoperirile pe care le fac alături de oameni care mi-au fost/îmi sunt colegi, prieteni, mentori.