Dimineaţă. Ochi mici, luminaţi de ecranul telefonului care îşi tot cântă de jumătate de oră melodia de deşteptare. Mormăit înfundat, picioare împleticite, uşi de şifonier neprietenos. În tot acest timp, ochii se deschid pe rând, când unul, când altul, de parcă ar încerca să-i spună luminii care intră neanunţată de afară să mai aştepte puţin. De aseară ai lăsat la odihnă pe fotoliu rochia albastră, iar la picioarele ei o pereche de pantofi cu toc, pregătiţi să înfrunte o zi de marţi mohorâtă, cu multe băltoace gata să-ţi înece toate gândurile roz. Bineînţeles că ignori tot aranjamentul şi, după ce priveşti rochia aceea de parcă i-ai prevesti somnul de veci pe braţul înflorat al fotoliului, te năpusteşti aproape cu furie către dulapul cu haine sortate pe stări. Mâinile tale rămân câteva secunde deasupra teancului colorat, dar îşi revin repede şi smulg un pulover gri şi pufos. Îl îmbraci în timp…
Bloggers’ Secret Santa Party
Parisul mă urmăreşte pretutindeni. Chiar şi la petrecerea de vineri, cand al meu cadou a venit împachetat cu funde roşii, scris auriu şi arome franţuzeşti. Poate e doar puţin îmbufnat că n-am aşezat prea multe cuvinte despre el, aşa cum îi promisesem, şi găseşte că ăsta-i un motiv bun să mă chinuie cu semne, fie că-i vorba de les macarons, de un prânz La Bastille ori de un delicios nougat glace. Oricum ar fi cu semnele astea, petrecerea bloggerilor de vineri a fost bine condimentată cu muzică live în amestec echilibrat cu ceva karaoke, surprize plăcute şi mulţi paşi de dans exersaţi până dimineaţă. Atât de faină a fost atmosfera, încât încep să cred că Manafu a descoperit de ceva vreme reţeta petrecerilor bune şi acum le prepară ca la carte, cu multă voie bună şi entuziasm. Toată admiraţia pentru modul în care reuşeşte de fiecare dată să transmită energia…
În culisele X Factor
Andrei Leonte. Acesta este numele motivului pentru care am ajuns sâmbătă seara în platoul X Factor. Fusesem avertizată că voi sta alături de câteva domnişoare drăguţe cu care voi împărţi echilibrat păreri despre organizare şi concurenţi, asta doar până în momentul în care Andrei va intra pe scenă. Apoi echilibrul se va pierde undeva printre ropotele de aplauze din sală, vor urma ţipete ascuţite, cât să ajungă la oamenii din spatele ecranelor, poate chiar sărituri în gradenă. N-a fost cazul (săriturile s-au efectuat pe loc şi nu au afectat cursul firesc al show-ului :D), deşi ne putem lăuda cu o galerie frumoasă şi gălăgioasă, invidiată de toţi ceilalţi susţinători ai concurenţilor. Andrei cântă foarte bine. Cu ceva noroc şi ajutor din partea publicului, a primit sâmbătă două melodii care i s-au potrivit vocii lui calde – Reamonn, Supergirl şi Jason Mraz, I’m yours. Este “un monument de modestie şi bun simţ”.…
Portret de familie
Deschizi fereastra, te apleci spre strada slab luminată şi încă zgomotoasă. Storurile magazinelor coboară zdrăngănind, în depărtări. Caroseriile negre ale automobilelor alunecă pe şosea, scârţâind scurt la intersecţii. Frânele unui autobuz acoperă toate zgomotele, în afară de unul pe care îl ghiceşti mai degrabă decât îl auzi. Un telefon pierdut sub teancuri de foi îţi spune că e timpul să încui uşa biroului şi să cauţi scurtături până la ele. E seara aia de toamnă, cu vânt rece care mătură frunzele prăfuite şi le aruncă pe maşini. Plouă mărunt. Puloverul tău străluceşte în lumina vitrinelor, aşa că te arunci în primul taxi pe care-l găseşti la intersecţie şi-i spui adresa. Te lipeşti cu nasul de geam şi închizi ochii preţ de câteva secunde. Se rostogolesc picăturile de ploaie pe geamuri, amestecând culorile oraşului. E ceaţă şi-ţi place. Adevărul e că nici n-ai vrea ca lucrurile să fie mai clare. E vineri…
În loc de concluzii #bizsmscamp
Am început cuminte, manierat, cu “Bună ziua! Numele meu este”. În câteva secunde mi-am dat seama că ceea ce transmit nu spune mare lucru despre mine, omul care a intrat acum mai bine de doi ani în lumea asta a online-ului din pură pasiune şi cu o doză mare de naivitate. Om care încă îşi aminteşte foarte clar mândria aceea pe care o simţi după ce plămădeşti câteva proiecte cu grija unei mame uşor nevrotice şi le vezi ieşite la prima lor întâlnire. Gândiţi-vă că încă păstrez şi acum foaia pe care am desenat (da, am desenat pe o coală A4) viitorul blog al companiei, aşa cum îl vedeam eu atunci. Descoperisem singură un domeniu în care mă puteam mişcam în voie. În care entuziasmul meu, firea analitică şi nevoia constantă de a cunoaşte zilnic oameni şi gânduri noi erau văzute cu ochi buni. Am recunoscut, mai apoi, că am şi câteva…
Biz SM Snow Camp
“Este un eveniment marca Biz” au fost cuvintele care au însumat toate valorile propuse de o echipă frumoasă, unită, care şi-a facut simţită prezenţa într-un mod atât de discret pe tot parcursul celor 4 zile, încât aveam de multe ori senzaţia că totul merge de la sine. Şi e mare lucru, atunci când vorbim despre un eveniment atât de amplu, să rămâi cu impresia unei coerenţe în organizare, câştigată, bineînţeles, prin ani buni de experienţă. Cred că #bizsmscamp poate fi considerat o oportunitate. Am descoperit aici oameni care mi-au întors gândurile la 180 de grade. Care, prin deschiderea şi entuziasmul lor, au reuşit să-mi amintească din nou de sentimentul acela fain, dobândit abia după Redescoperă România, de a fi mândră că de câţiva ani sunt într-un domeniu în care sunt înconjurată de oameni din ale căror poveşti am avut şi continui să am ce învăţa. De aceea i-am şi apreciat cel…
iPhone 4S şi neuronii-oglindă
Prima dată am auzit de “neuronii-oglindă” la un curs de Comunicare interpersonală, pe atunci fiind doar un alt concept complicat, pierdut printre multele definiţii ale vieţii afective. O lucrare de licenţă şi câteva cărţi mai târziu, am înţeles că ei pot explica foarte simplu nu doar apariţia empatiei, dar şi motivele pentru care cumpărăm. Pe scurt, “neuronii-oglindă” sunt responsabili pentru declanşarea dorinţelor noastre de a deţine produsele acelea grozave pe care le vedem la ceilalţi, vinovaţi de victorii repetate împotriva gândirii raţionale. Când îşi intră în rol şi conceptul de imitaţie, este foarte probabil ca într-o singură săptămână să treci de la “Nu mi-aş cumpăra niciodata produsul X” la “Vreau să-l cumpăr acum”, doar pentru că ajungi să-l vezi peste tot. Mai adaugă în toată reţeta un strop de dopamină şi eşti mândrul posesor al unei stări de euforie şi a câtorva pungi pline cu produse noi şi strălucitoare. Steve Jobs,…
Pasiune şi biodiversitate
Nu am reuşit niciodată să formulez o definiţie mulţumitoare a pasiunii pure. Întâlnisem oameni cu hobby-uri frumoase, cu pasiuni păstrate cu grijă în cutii de colecţie, scoase doar la vreme de sărbătoare pentru a fi lustruite şi arătate ca victorii ale unui echilibru păstrat cu greu. Vedeam pasiunile ca simple plăceri pasagere care, treptat sau de-a valma, îşi fac loc în gânduri şi fapte. Deseori neglijate, în antiteză cu “trebuie”, pe picior de egalitate cu “vreau”, erau pentru mine o necesitate frumoasă, dar rareori permisă. Apoi l-am întâlnit pe Doru Panaitescu. El nu are pasiuni şi atât. El are pasiuni care îi dirijează zilnic acţiunile, el are un stil de viaţă format din lucruri care-i aduc satisfacţie. Trebuie să-l asculţi vorbind despre fotografie şi păsări cu nume năstruşnice, despre camuflaj şi ore de pândă, despre adrenalina dată de drumurile alunecoase şi maşini deloc supuse ce sfidează anotimpuri, despre bucate alese, ocolişuri…
Daily Cotcodac
Să vă fac cunoştinţă: Daily Cotcodac, blog colectiv cu extindere către ziar cu multă satiră bună. Ediţie cu număr norocos (2, adică) şi mult curaj în pagini, răspândit cu entuziasm în metropolă în 10000 de exemplare. Lansat printre acorduri de chitară, râsete sănătoase şi valuri de fum prietenos, ziarul s-a simţit aseară ca la el acasă. S-a parfumat cu esenţă de tuş, şi-a potrivit în oglindă papionul roşu, după care a ieşit la plimbare să fie văzut şi să vadă câţi oameni mai vor să îl citească pe el, acest conglomerat de 16 pagini cu suflet şi umor, făcător de zâmbete. S-a aşezat, pe rând, la bar, pe mesele de lângă scenă, a prins de degete prietenii care au venit să-l vadă şi a încercat să le explice, mai cu un pamflet, mai cu întrebări fără răspunsuri serioase, cum mai e, domnule, cu viaţa asta. Dacă-l întâlniţi în cafenele, baruri, la…
Timişoara şi evenimentele sale
Anul trecut cunoşteam pentru prima dată Timişoara, pe fugă, fiind între două evenimente, zeci de cutii descărcate, materiale aranjate în săli, liste şi follow-up-uri. Mă gândeam pe atunci că un organizator de evenimente poate fi uşor asemănat cu un bucătar iscusit care trebuie să cunoască reţetele din cărţile de bucate pe dinafară, să ştie foarte bine câtă sare şi cât piper să adauge în mâncare, la fel şi câţi stropi de pasiune sunt necesari în compoziţie, pentru a oferi la final o experienţă desăvârşită. Kaspersky Roadshow avea deja cea mai complexă reţetă dintre toate evenimentele organizate până atunci. Ne aşteptau 6 oraşe diferite, 6 “bucătării” (săli) diferite, sute de telefoane, puţine ore de somn, toate completate şi de dorinţa noastră de a îmbunătăţi fiecare ediţie în parte prin nota personală adăugată. La al doilea eveniment, mai exact prima ediţie Social Media Summit Timişoara, veneam cu emoţiile specifice partenerilor unui proiect ambiţios. Înarmaţi…