Imaginea ta e încețoșată, pentru că atunci când te uiți la tine vezi doar așteptările lor? Ai ochii prea mici, buzele prea pline, capul prea aplecat, privirea prea puternică? Așa ți s-a spus o viață întreagă, nu? Iar tu i-ai crezut, ajungând să urăști lentila aparatului și privirea insistentă, care nu fac altceva decât să-ți amintească de diferențele prea mari dintre tine și Ei. La început a fost doar un fel de lehamite, de oboseală, ca și cum ți-ai fi dat brusc seama că de ceva vreme preferi să te refugiezi în lucruri confortabile. Ai început să renunți, treptat, la micile lucruri care-ți făceau cândva plăcere. Fără plimbări lungi, fără ieșiri neprogramate, fără priviri ghidușe, fără farmec. Ți-ai lăsat prietenii să-ți bată la ușă, să aștepte, apoi să bată din nou, ceva mai tare, să caute cheia pe care o lăsai în spatele unui ghiveci greoi, acum c-o plantă veștejită, să…
