Gustul încercărilor

Bucătăria e încăperea aceea cu sandwich-uri? Unde gătesc eu doua felii de paine, între care  arunc bucăţi de caşcaval, piept de pui, presar puţină sare peste, apoi le lipesc şi le mănânc? Daaa, îmi amintesc vag de ea. Interacţionăm de câteva ori pe an, acasă la părinţii mei, în preajma sărbătorilor, când cărţile de bucate se transformă-n pagini de roman cu acţiune încâlcită. Atunci descifrez gramaje şi clocoteli de parcă ar fi teze filosofice, joglez cu mirodenii până-mprumut hainelor din consistenţa lor, îmi las amprentele mai dulci sau mai sărate pe mobila albă, într-un adevărat laborator de împletiri chimice ale prafurilor de copt.

Încă-mi iubesc cărţile de tip ceaslov, cu ingrediente simple, cu nume descifrabile. Cu cât coperţile sunt mai noi, cu atât totul devine mai alambicat, încât te trezeşti că ţi se cere să amesteci nu-ştiu-ce păstăi de vanilie înr-un aluat de unt, miere şi piper. Îmi păstrez şorţurile pastelate, apretate, care mă aşteaptă cuminţi de ani de zile în aceleaşi sertare. Le mai salut în trecere, de obicei înainte de Crăciun. Am caiete vechi, cu tabla înmulţirii pe coperta din spate, scrise cu ingredientele încercărilor mele dulci de prin clasa a V-a. Nu, nu repetam înmulţirea cu 8, dar am nişte împărţiri zdravene pe ultimele pagini, în amestec echilibrat cu poezii sensibile cu fulgi nea. Mai am cuptorul vechi, rotund, care a copt zeci şi zeci de tăvi cu biscuiţi în formă de stea, martor că pe vremuri ştiam şi reţete pe de rost. Cumva, au rămas acolo, acasă, ca amintiri plăcute de pe vremea când gătitul era un plăcut reflex al încercărilor.

Cei de la Unilever Food Solutions mi-au adus aminte cât de bine te poţi simţi gătind alături de prieteni. Nu mi-a fost deloc greu să-mi las la uşa bucătăriei ziua agitată, pentru a începe o lecţie de gust alături de bucătarii pricepuţi de acolo. Îndemnul de a experimenta noi bucate şi de a le combina cu sosuri, fie că-s de bază, elaborate sau gourmet, m-a făcut să-mi dau seama de greutatea cu care aleg lucruri noi din meniul unui restaurant. Jos cu gusturile standardizate! 🙂 Până una-alta, trebuie să mă laud cu friptura cu sos de piper verde şi cartofi cu rozmarin! Asistată de un bucătar tare fain, am reuşit să nu dau foc bucătăriei şi să-mi placă și rezultatul 🙂

*Evenimentul a anunţat lansarea a  8 sosuri baze complet noi (Fond de pește, Sos de Smântână cu verdețuri, Sos de carne de pasăre, Sos de ciuperci, Sos Rântaș Alb, Sos fin de brânză, Bază pentru sos de friptură, Sos de roșii), dar a prezentat și o parte din sosurile cu rețete optimizate: 3 sosuri baze (Sos Chinezesc dulce acrișor, Bază pentru tocană, Bază pentru carne tocată), 4 sosuri de bază (Sos Demi Glace, Sos Brun Spaniol, Sos Olandez, Sos Alb Bechamel), 3 sosuri elaborate (Collezione Italiana Sos Napoli, Collezione Italiana Sos Carbonara, Collezione Italiana Sos Bolognese) și 3 gourmet-sosuri elaborate (Sos Lemon Butter, Sos Piper Verde, Sos Cafe de Paris).

Chiar, voi credeţi că încercările au gust? Eu da. Dulce-amărui 🙂

3 Comments

  1. Pingback: Din dragoste pentru sosuri | iYli

Leave A Reply

Navigate