S-a călătorit odată cu norii, s-au cernut gânduri pe drum, s-au numărat preferinţe, stări şi idei. Din când în când, câte un cineva s-a mai răsfăţat pe bancheta din spate cu un oftat lung, cât să fixeze cu gândul versurile pe care şi-ar fi dorit să nu le audă. Uneori, a fost nasul lipit de geam şi privirea care încerca să cuprindă tot. Alteori, au fost cărările străbătute şi oamenii veseli care strângeau în cercuri firele de iarbă şi praful cu miros de pâine coaptă. Ziua VII a însemnat o continuare a paşilor pe drumurile Sighişoarei, oraş ce-şi poartă cu mândrie acoperişurile colorate. Treptele lui duc către biserici cu verdeaţă şi mistere, către ceasuri care, numărându-le clipele, privesc nepăsător, din turn, călătorii. Aici mi-am amintit că a ţine în mână un condei care să-şi picure cerneala pe o bucată de hârtie a fost, cândva, un privilegiu. Că de sus lucrurile…
