Crafts
:Fără
Nu înţeleg multe în ultima vreme.De exemplu, cum poţi tu să mă citeşti chiar şi atunci când nu scriu cu săptămânile? De unde răbdarea cu care aştepţi zile întregi să-mi arhivez cărţile pe rafturi din lemn lăcuit? De ce mă laşi să-mi păstrez pantofii în foldere aranjate pe culori? De ce nu-mi spui niciodată să încetez atunci când mă plâng de oraşul ăsta? Da, oraşul ăsta în care oamenii încă se uită strâmb la tine când îndrepţi aparatul foto spre ei… De parcă ai vrea să le smulgi inelele de aur şi butonii lustruiţi cu batiste de mătase. Domnule Nimeni, de ce tot am senzaţia, la final, că nu ştiu dacă am înţeles ceva din tine?…
Aici
Dacă ar fi să măsor, ziua asta ar avea fix 12 m 75. Ar fi o lungană nesuferită, cu aere de prima donna. Prea lungă să o invit la ceai. Prea sus să audă ce îi spun. Prea de sus ar trebui să mă privească. *Cu toate astea, urc la etajul 9 şi privesc ziua de sus. Pare mică şi cu nume predestinat. *Până la urmă, aici, la înălţime, mă simt acasă.
2010. 24 luni?
E timpul să mai lipim cuvinte în albumul cu amintiri. Am de onorat o leapşă pornita de o domnişoară cu păr bălai: Bianca Albu, pasată cu graţie de către un copil, pe nume Corina. Ce au făcut ele? Au scris despre 5 lucruri făcute în 2010. Destul de greu să pescuieşti 5 lucruri dintr-un an, atunci când anul cu pricina a părut a fi doi. A fost un exerciţiu bun să-mi amintesc că în 2010: Am terminat Facultatea de Litere. Mi-am luat licenţa. Am intrat la master cu 10. Toate cele într-un timp pe care eu l-am numit ‘stare de veghe’. Aici mi-am dat seama că scrisul te lasă la vedere şi când e pură imaginaţie. Am alergat. Mult. Între facultate şi serviciu. Au fost perioadele când decizia de a traversa o stradă sau de a lua un tramvai implica numărul secundelor salvate. Cu toate astea, până şi veşnicul du-te…
Ochi de tuş
Am întâlnit copilele cu ochi negri ca noaptea într-o zi călduroasă de iulie, când credeam că toate zâmbetele oamenilor se ascund în spatele pereţilor răcoroşi…Chiar, voi mai ştiţi oameni cu ochi de tuş?
Sens.uri
Am trecut pe langa un om care stătea pe o bancă îngustă, într-o sâmbătă după-amiază, cu o carte deschisă pe genunchi, cu ochii goi. În jurul lui, ceaţă. Am mers pe o stradă mult mai veche decât tine, cu obloane trase, cu umbre mate, cu uşi de filigran. Încă mai străbat aceleaşi străzi. Chiar dacă cerul e cenuşiu. Chiar dacă peisajul este acoperit cu valuri de ceaţă. Ştiţi, nu e atât de uşor! Trebuie să înveţi să mergi pe străzile astea ca un om singur. Să umbli fără ţintă, să vrei să te rătăceşti, să vezi, nu să priveşti, să nu te uiţi la ceas.Chiar mă gândeam astăzi, tot mergând aşa, ca un om care ar căra trei valize invizibile după el, unde am auzit oare că până şi străzile s-au plictisit de culoarea lor neagră…E noapte. Din când în când, aud cum trece o maşină în trombă. Merg de-a…
Te ajunge toamna
Nov.
Nu mai am dimineţi însorite. Nici voi nu mai aveţi, doar e toamnă. La etajul 9, în zilele cu ceaţă, e ca şi cum ai locui nicăieri. Dispar blocuri, pod, apă, autobuz, oameni. Mă trezesc mereu pe partea dreaptă. Dimineaţa cobor din pat direct în pantofii roşii. Nu-mi fac niciodată cafeaua. Nu îmi aprind nicio ţigară. Nu mănânc. Cu toate astea, lumea e în continuare agăţată la locul ei, aparent calmă, ridicând sprânceana a mirare că reuşesc să mă mişc în ritmul ei. Pe măsură ce ajung la uşă, culorile se mută în rochie, în eşarfă, în inele, în păr, în gânduri. Până să vină seara, se lipesc cumva griurile oraşului de mine. Și-mi dau seama că e tot una din zilele alea care merg împiedicat. Anapoda. Cu stări care se traduc în poveşti fără legătură cu realitatea. *** Ce să fac. Torn miere într-o cană, pun lapte peste. Și-mi…
Conturul literelor
Fericit e călătorul acela care, după un drum lung şi plictisitor, cu ploaie şi frig, cu înjurături prinse din zbor, cu zdrăngănit de uşi şi cu tot soiul de nemernici întâlniţi în cale, vede, în sfârşit, acoperişul casei sale şi luminile calde din interior. Ştie că îl aşteaptă încăperile primitoare umplute de strigătele celor care îi ies în întâmpinare, cu vorbe blajine şi sărutări liniştitoare pe obraji, menite să alunge din suflet orice urmă de nelinişte. *** Mi se pare că de multe ori caut ceva cu totul străin, ceva fără legătură cu viaţa mea obişnuită. Şi mă mişc greoi. Între imaginea călătorului fericit care găseşte căminul (are luminile, siguranţa) şi între mereu călătorul înfrigurat, care o să se sprijine apatic cu un braţ de balustrada covertei, privind pasagerii de pe bord, precum şi pe cei de pe ţărm ce se învârt fără treabă, aşteptând plecarea corabiei. *** Câteodată, îmi…