De mică mi-a plăcut să dansez cu paşi mici printre cuvinte. Nu conta că ringul de dans era foaia parfumată a jurnalului sau bucata de şerveţel adusă de chelner odată cu prăjitura cafenie servită. Am dansat stângaci de cele mai multe ori, fără să mă vadă nimeni că tai fără milă cuvintele nepotrivite şi las petele de cerneală să-mi ascundă nemulţumirea. Cu toate acestea, am continuat să mă pierd în ritmul alert al unor fraze şi să îmi las paşii să alunece pe ringuri de dans din ce în ce mai expuse. Încă mai învăţ să aştept şi să respir pe silabe.
Să scrii nu e greu. Toţi avem acces la litere. Să scrii bine şi să transmiţi oamenilor, prin cuvinte, emoţiile trăite într-un moment anume este dificil. La fel se întâmplă şi cu dansul. Am avut mereu impresia că paşii mei sunt în ritmul muzicii, iar privirea şi unduirile mele, de cele mai multe ori haotice, transmit ceea ce trebuie celor din jur. Asta se întâmpla înainte de a începe cursurile de dans, primite ca o bună confirmare a cât de puţin cunosc şi cât de mult pot învăţa. Am experimentat, pe rând, eleganţa valsului, gustul picant al paşilor de salsa, vitalitatea mişcărilor de cha cha şi exuberanţa figurilor de samba. Fiecare stil în parte m-a învăţat că pot purta ritmul şi paşii însuşiţi în sala de dans în orice plimbare pe străduţele întortocheate ale Bucureştiului, simţindu-mă de fiecare dată ca pe un imens ring de dans unde trebuie să transmit emoţii prin mişcări bine alese.
Foarte curând, mica dansatoare prinsă într-un glob de sticlă, care îşi execută corect paşii la întoarcerea cheiţei, va fi scoasă dintre jucării, ştearsă de praf şi privită, din nou, cu admiraţie. Cam aşa se conturează o nouă pasiune!
Pentru întreaga experienţă sunt responsabili cei de la Gillette Venus, care au avut grijă ca vara această să nu lipsească niciun strop de energie din mişcările noastre.
Foto via
