Amintiri fără timbru

Carmen

10 Posts Back Home

Lady Bloggers Party

evenimente

V-am mai zis prin alte articole că, încă din clasele primare, am început să-mi notez haotic Tot ce credeam eu că e demn de a rămâne o amintire la care să mă-ntorc. În acest cuprinzător Tot intră chiar și o listă a cadourilor primite de la an la an, descrise en detail, atât de en detail încât și Balzac ar fi gelos pe mine, eleva sârguincioasă dintr-a IV-a E, care ținea un fel de registru al păpușilor, puloverelor și dulciurilor primite. Ce să zic, o copilă norocoasă! În egală măsură, mereu cuprinsă de obsesia cruntă de a-și dori să-și amintească, în amănunt, toate momentele frumoase, copila a dezvoltat și-o adevărată pasiune pentru detalii, nuanțe, potriveli, lucru care a lăsat-o cu greu să scape de pasiunea asta de a aduna amintiri. Tocmai de aceea, probabil că într-o lume a mea aș fi fost deja îngropată în colecții de ambalaje colorate, surprize,…

Keep Reading

Frânturi de 8

my mind my playground

Joi, 8 martie Gânduri despre Ei, cămășile albe alese în grabă, părul vâlvoi, florăria din stradă. Pașii grăbiți, servieta, gândul la Ele. Plimbările între zâmbete galante, misterioase. Dansul genelor curbate și alungite de rimel. Cutele imaginare ale rochiilor,  netezite din două în două cuvinte. Fâstâceala plăcută, așteptarea cinelor, florilor, privirilor. Ei – teribil de evazivi, teribil de misterioși, cu intenții ascunse în buzunarele hainelor bleumarin. “Marți, 3 iunie Femeile reușesc adesea cu gesturi prin care bărbații pierd. Cu câtă grație, cu cât talent, se face așteptată o femeie! Ea întârzie atât cât să-ți dea senzația că apariția ei este fenomenală, sărbătorească; că n-ai mai fi putut aștepta nicio clipă mai mult. Așteptarea unei femei care întârzie (și, uneori, nu vine niciodată) e ocupația “destinală” a masculinității. Exemplarele cuminți, previzibile, punctuale n-au succes. Preferăm hărțuirea, exasperarea, neliniștea, jocul. Mersul pe sârmă între viclenii, farmece și șolduri. ” Andei Pleșu, Note, stări, zile…

Keep Reading

Ca c’est Paris

calatorii

V-am arătat oamenii, vitrinele, i-am dedicat Parisului meu drag fragmente importante din căutări strânse ca-ntr-un mănunchi și conturate sub un titlu simplu – balada călătorului. V-am povestit despre ferestrele care dau în St. Germain, plimbările din Bercy, ceaiul savurat pe treptele Louvre-ului, închipuirile din Versailles, despre șansonetele din Montmartre… Povestea asta frumoasă nu se încheie aici. Va continua până când copila care își notează gândurile pe filele acestea virtuale va învăța să-și tasteze și frazele cu accent franțuzesc. Dar până la un Atunci, hai să ne mai pierdem pe străzile lui încă o dată! Fie și într-o zi de marți.

Keep Reading

Continuarea numelui e funcția?

my mind my playground

Prin anul I de facultate mi-am dat seama că o simplă prezentare cu nume și prenume poate spune prea puțin despre tine unui om care, la 3 secunde după ce te va cunoaște, te va și uita. Nu a fost greu să realizez că “- Salut, sunt X”, alături de o strângere ușoară a mâinii, o privire rătăcită și un moment de pauză din partea interlocutorului, marcau, cumva, așteptarea unei continuări firești “…și lucreaz pentru agenția (introduceți nume), ca (introduceți funcție)…” Reacție ca după tipar: lărgirea zâmbetului atât de reținut la început, purtarea unui small talk profesionist, identificarea intereselor comune, de multe ori împachetate într-un ambalaj de piesă de teatru jucată până la ultima replică “- Știam eu că ne-am întâlnit la evenimentul Acela. Nu? Atunci cu siguranță am avut un schimb de mail-uri. Sigur nu? Ai lucrat înainte Acolo? Nici asta? Dar numele  îmi pare atât de cunoscut…” Apoi…

Keep Reading

Portret de femeie

evenimente

Imaginea ta e încețoșată, pentru că atunci când te uiți la tine vezi doar așteptările lor?  Ai ochii prea mici, buzele prea pline, capul prea aplecat, privirea prea puternică? Așa ți s-a spus o viață întreagă, nu? Iar tu i-ai crezut, ajungând să urăști lentila aparatului și privirea insistentă, care nu fac altceva decât să-ți amintească de diferențele prea mari dintre tine și Ei. La început a fost doar un fel de lehamite, de oboseală, ca și cum ți-ai fi dat brusc seama că de ceva vreme preferi să te refugiezi în lucruri confortabile. Ai început să renunți, treptat, la micile lucruri care-ți făceau cândva plăcere. Fără plimbări lungi, fără ieșiri neprogramate, fără priviri ghidușe, fără farmec. Ți-ai lăsat prietenii să-ți bată la ușă, să aștepte, apoi să bată din nou, ceva mai tare, să caute cheia pe care o lăsai în spatele unui ghiveci greoi, acum c-o plantă veștejită, să…

Keep Reading

Explore midnight

evenimente

Muzica, așteptările, telefoanele, rochia verde, tocurile, căutarea, taxiul, cuvintele, străzile,  locul, mulțimea, privirile, luminile, noaptea. Simplu, nu? Un fragment târziu și lung dintr-o sâmbătă agitată, care poate fi descris în doar câteva cuvinte. Căutarea acelei mașini galbene care să-ți salveze picioarele de gheața din bălți începe musai cu 30 de minute înainte de a pleca. Gândirea-i logică – până îți răspunde careva, până asculți două melodii turcești și-un Fur Elise aruncate ca ton de așteptare, până dărâmi mormanele de haine pentru a da de acel trench care să se asorteze cu o geantă din care ți-e prea lene să faci transferul de obiecte, până agăți cu o mână eșarfa, până strângi în palmă cerceii, brățările și-un ceas închis mai mult cu dinții, în timp ce te chinui să-ți păstrezi rujul neatins, ai tot timpul. Numai că scenariul obișnuit suferă modificări fix în noaptea aceea în care ți-ai amânat ceaiurile și…

Keep Reading

Oameni-cheie

my mind my playground

Poate voi nu mai credeți în oameni și-n poveștile lor. Înțeleg de ce. De multe ori, din minutul în care ies pe ușă până în cel în care, spre seară, pașii mei trec din nou pragul locului pe care-l numesc acasă de ceva vreme, simt că am trăit o săptămână într-o singură zi. Tot de atâtea ori sunt prea aproape să îmi pierd încrederea în ceea ce înseamnă “bunele intenții”,  atunci când cei cu care interacționez par a se înhăma într-un fel de competiție stupidă pentru un loc I în dezamăgiri.  Cu toate astea, nu o fac. Pentru că aleg să mă agăț cu încăpățânare de cele mai banale gesturi, de cele mai simple priviri, de cele mai neînsemnate cuvinte. Pentru că, de fiecare dată când obosesc să mai cred,  îmi aduc aminte de oamenii-cheie. De cei care, într-un moment sau altul, m-au ajutat să devin persoana pe care o…

Keep Reading

Artă-n cafenea

evenimente

Oare arta s-a dematerializat? Și-a aruncat departe canonul și a împăcat, cu duioșia bunicii înțelepte, pe treptele cafenelelor, cuvintele și imaginile – două elemente care au învățat în timp să coexiste frumos, în mijlocul oamenilor? S-a dizolvat oare istoria artei  într-o istorie a imaginilor? Au învățat degustătorii, trecătorii, sorbitorii de cuvinte și fumuri să privească picturile așezate pe pereții unui spațiu dedicat palavrelor? Oricare ar fi răspunsurile, pentru mine imaginile rămân în continuare porți către noi cunoașteri, indiferent de spațiul lor de desfășurare. Că doar au avut puterea să coboare de pe niște pereți reci ai unui muzeu, printre băutorii de licori cafenii, în ceainării parfumate, pe străzile aglomerate ale unui oraș care abia ațipește în miez de iarnă. Și le admir curajul creatorilor de a-și plasa arta în spații neconvenționale, de a o supune și ochiului neavizat, obișnuit cu formele simple și sloganurile părtinitoare. Așa a ajuns să se…

Keep Reading

Noi vedem, dar prea rar privim

my mind my playground

Conectați mai mereu la rețelele sociale, cu telefoane ce ajung adevărate prelungiri ale degetelor noastre, cu privirea prinsă mereu în ecrane, indiferent că ne deplasăm sau rămânem în spatele unor geamuri, renunțăm să mai privim locurile și oamenii de lângă noi. Obsedați mai degrabă de imaginea virtuală, de avatarul care ne relatează o versiune îmbunătățită a poveștii noastre unor necunoscuți digitali, pierdem de multe ori relații importante care se dezvoltă în realitatea imediată. Ne ascundem printre fraze tastate grăbit, ne hrănim auzul cu zgomote, ne desfășurăm frustrările în așteptări, ne distanțăm tot mai mult de spațiul în care învățăm să trăim în surdină. Ne construim propria imagine despe sine, pe care, în mod rațional și programat, o vindem cât mai aproape de ceea ce am vrea să fim, nu de ceea ce suntem cu adevărat. Așa ajungem să fim împachetați în discursuri. Să construim percepții.  Să ne pierdem capacitatea de a privi locul în care trăim, de a-i…

Keep Reading

Rețeta clarității

evenimente

Să ne-nțelegem! Le grand froid resimțit după mersul pe jos, când printre mașinile paralizate, când pe liniile de tramvai, bulucirea angajaților  la ferestrele de sticlă, cu ochi curioși și-ngrijorați, măsurând din 10 în 10 minute stratul de zăpadă, bulevardele blocate, claxoanele, așteptarea prin autobuze înghețate, toate la un loc te ajută să vezi un anume restaurant franțuzesc, așezat pe o stradă liniștită, ca pe un petit moment de bonheur.  Cel puțin așa a fost pentru mine Ici et La, un minunat loc de întâlnire într-o  seară banală de luni, în care aș fi zis că până și simțurile mi s-au amestecat  în zăpada jucată de picioarele grăbite. Am nimerit în mijlocul unei petreceri chic, care-și lipise mândră eticheta de anti-aburire. Mi-am zis în gând că asta nu poate fi decât un semn bun, poate au găsit oamenii de la Essilor o rețetă prin care pot și eu să văd lucrurile la…

Keep Reading
Navigate