Balconul meu aducător de revelații își merită ploile. Să-l mai curețe de gândurile care rămân lipite de el. Își merită și soarele. Că-i zvântă cum trebuie oftaturile rostogolite de-a lungul și de-a latul, cât e ziua de mare. Că-n ultima perioadă, el mi-a fost prieten devotat, știți voi, dintre cei care-ți păstrează nimicurile însorite și-ți amintesc că, la înălțimea potrivită, orice om nesuferit poate fi prins între degete și scuturat din toate încheieturile. Poate de mai bine de o lună mă simt pedepsită să scriu în aceeași direcție. Și-i tare anapoda asta, mai ales de când am început să visez pe șervețele, în frânturi de idei. N-am voie mai mult de atât, că pauzele mele de analizat frici – doar asta-i tema – se întâmplă organizat, sub capitolele lucrării de disertație. Cam tot din motivul ăsta se amână conștiincios și notatul gândurilor, cam fără scuze, sau se păstrează pentru un mai…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 0

Un El mai negricios privește buchetul cu flori ținut strâns în brațe și-mi strigă de pe schelă: “La mulți ani, fata! Ne dai și nouă o floare?” Mă uit cum rânjește mândru printre dinți, făcându-le semne grosolane prietenilor cu care împarte o șipcă văruită într-o doară. Le zâmbesc și eu cum se cuvine și-i urlu negriciosului un suav: Mulțumesc, domnu’, cât să facă-nconjurul clădirii de ciment și să-i flateze bunul spirit de observație. Apoi mă-nfig bine cu tocurile în pământ și o iau agale, printr-un aer bezmetic ce umbla printre clădirile cenușii, anunțând ploaia, cu gândul să-mi prind minunea de autobuz scârțâitor care mă va duce la clădirea de sticlă. În urma mea, un cor de voci răgușite își începe, în ritmuri de bătăi din palme, un La-mulți-ani-variantă-proprie, în amestec de fericire, sănătate și virtute, dorite la grămadă cu prea-cerutele iubire și lovele. În câteva minute, o schelă întreagă își cânta intențiile…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 0

Trăim pe spinarea împrejurărilor pe care le dominăm prin a le exagera însemnătatea. Suntem lipsiți de stil și de instrucție. Ochim din zbor idei cărora nu le dăm niciodată o formă concretă. Dăm la iveală, grăbiți, ceea ce am învățat ieri sau ceea ce nici n-am avut măcar timp să ne-nsușim. Nu observăm, dar tragem cu urechea. Nu reușim să construim planuri bine închegate, dar ne salvăm prin imagini impetuoase, servite ca adevărate capodopere ale cercetării. Descriem pasiuni mai des decât le trăim. Suntem actori cu bună-credință și foarte dibaci declamatori. Ne împodobim cu frumuseți morale. Ne arătăm demni numai în cuvinte. Nu cunoaștem continuitatea unei munci sârguincioase, dar, când vanitatea ne este rănită, învingem cele mai grele piedici puse în calea inteligenței. Apoi, obosiți, uluiți de a fi creat ceva, cădem iar în plictiseală. În concurența dorințelor, vrem avere fără muncă, glorie fără talent și succes fără strădanie. Nu…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 0

Oful necunoscutului din metrou, care își poartă lacrimile în colțul ochilor atunci când te întreabă ce stație urmează, doar pentru a-ți povesti până la Victoriei multele lui probleme, te emoționează? Prietena care crede că geanta ta e fabrică de produs șervețele numai bune de șters lacrimi la nesfârșit are rezervate 3 ore  din timpul tău? Zilnic? Ești un magnet care a adunat ani de zile mărturisiri care ar merita ecranizări demne de Oscar? Așază-te confortabil.  Când suferi de sindromul eu-vreau-să-ajut-pe-toată-lumea, zilele tale pot ajunge cu ușurință să fie reduse la banale încercări de a bandaja răni urlate în gura mare. La terase deloc ascunse, în intersecții, pe scaunele unui autobuz care fuge tâmpit în direcția opusă. Oamenii cu incertitudini, căutătorii profesioniști de umeri pe care să plângă, te vor vâna indiferent de încercările tale de a te ascunde printre cei care tratează cu dispreț și superioritate astfel de manifestări. Obișnuiește-te!…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 4

Mă bate gândul să deschid un butic. Fix pe Magheru, într-o clădire cu două statui de-o parte și de alta. Să le vopsesc fețele gri, încremenite, cu pensula, apoi să conving un copil de 10 ani să urle-n gura mare: Am deschis, avem iluzii! O să vând entuziasm la plic, fără coloranți. Să se prepare simplu, la microunde, sau pe o cărămidă, în bătaia soarelui. O să scriu pe ușă, cu litere de-o șchioapă, că adulții sunt bineveniți să-și lase scepticismul, nemulțumirile, oboseala de după serviciu la intrare, pentru o reducere de 20% la privitul zilnic al vitrinelor în care vând aer colorat.  N-o să-mi pese că-s singura care cere bani pentru o privire. Voi servi echilibrul-cel-mult-căutat-de-oameni la ceașcă pictată cu flori japoneze în tempera. Meniul mi-l scriu pe tavan, printre norii desenați în creion, să-și ridice clienții mei mai des privirile către cer atunci când comandă porții de sănătate sau…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 6