Oful necunoscutului din metrou, care își poartă lacrimile în colțul ochilor atunci când te întreabă ce stație urmează, doar pentru a-ți povesti până la Victoriei multele lui probleme, te emoționează?
Prietena care crede că geanta ta e fabrică de produs șervețele numai bune de șters lacrimi la nesfârșit are rezervate 3 ore din timpul tău? Zilnic?
Ești un magnet care a adunat ani de zile mărturisiri care ar merita ecranizări demne de Oscar?
Așază-te confortabil.
Când suferi de sindromul eu-vreau-să-ajut-pe-toată-lumea, zilele tale pot ajunge cu ușurință să fie reduse la banale încercări de a bandaja răni urlate în gura mare. La terase deloc ascunse, în intersecții, pe scaunele unui autobuz care fuge tâmpit în direcția opusă. Oamenii cu incertitudini, căutătorii profesioniști de umeri pe care să plângă, te vor vâna indiferent de încercările tale de a te ascunde printre cei care tratează cu dispreț și superioritate astfel de manifestări.
Obișnuiește-te! Confesiunile aprinse la trei minute după ce v-ați reținut numele, decizii plasate cu brutalitate în mâinile tale, mărturisiri pe care doar psihologii ar trebui să le audă, toate astea vor face parte din viața ta. Cât timp le vei lăsa tu să facă.
4 Comments
Adevarul este ca ascultand foarte mult din problemele unora te incarci pe tine si porti tu povara de care au scapat catusi de putin cei care ti-au destainuit dezamagirile si dramele. Pare putin egoist dar fiecare le are pe ale lui si cum ai spus tu cred ca numai un psiholog ar trebui sa te faca sa te descarci.
@Dana, mereu m-am intrebat daca exista printre oamenii aceia pe care eu i-am numit ascultatori de profesie, cate unii care sa reuseasca a primi destainuiri fara sa preia macar putin din greutatea lor. Daca exista, eu nu fac parte din ei…
eu am ajuns la concluzia ca atat oamenii care plang pe umarul altora cat si cei care isi ofera umarul, nu au nimic de castigat din treaba asta.
un prieten adevarat te asculta si apoi mergeti mai departe alaturi si atat. asta inseamna sa ii fii alaturi, sa ajuti omul respectiv sa mearga mai departe. si asta nu se poate intampla daca se sta pe loc, se priveste drobul de sare sau se colectioneaza lacrimi.
plansul asta pe umeri risipeste energia tuturor si nu creeaza nimic pozitiv.
cand am probleme le cer oamenilor din jur (prieteni) sa imi distraga atentia de la ele si eu incerc sa fac acelasi lucru pentru ei.
concluzie bună, Andreea, că statul pe loc nu vindecă nimic, ba mai rău face. dar sunt destui care ar vrea să stai pe loc cu ei, mai că-ți pun și piedică să cazi acolo cât mai aproape. iar asta nu-i o soluție pentru nimeni.
faci bine ce faci.