Amintiri cu gust

Nu mă pricep la rețete. Bine, nici amintirile culinare nu înfloresc prea des în memoria mea. Iar aici mă refer la cele care să mă aibă pe mine în rolul principal, cu mâinile rostogolind cocă moale ori ciopârțind niscaiva legume proaspăt culese, pentru a fi aruncate artistic în clocoteală de pe aragaz. Nu, ciorba de flori pentru păpuși nu se pune. Nici aerul servit în cești de plastic urșilor mei de pluș, mereu mulțumiți de ceaiul închipuit. Mai degrabă îmi amintesc cum se tot împiedica mama de mine prin bucătărie. Sau de discuțiile de mai târziu, când ne uita Dumnezeu în camera aia aromată, eu șezând confortabil cu picioarele pe un scaun, mama zâmbindu-mi printre tocături și piruete.

Cărțile de bucate sunt singurele care mi s-au lipit de suflet și ochi, căci la litere m-am priceput mereu mai mult ca la gramaje. Când mai crescusem (așa, cam până la colțul mesei), mama obișnuia să mă cocoațe pe-un scaun lângă ea și să mă pună să-i citesc cu intonație o prăjitură mai complicată din revistele de bucătărie, cu întortocheli, topeli, răsturnări, cât să dau drumul la bâlbâieli cum trebuie. Și așa de serios îmi luam sarcina, de parcă vocea mea anunța deznodământul unei  lupte grele între ingrediente, dată pe focul lăsat domol.

Mai apoi, mi-am făcut caietul meu cu rețete. Copiam din ceaslovul cel verde, ce-și purta un bucătar gras pe o copertă, rețete simple, cu nume de gospodine. Doamnele acelea aveau o imaginație incredibilă. Îmi părea, la vârsta aceea, că-ți trebuie ceva magic să știi să creezi amestecuri comestibile și publicabile. Cam de-atunci tot descifrez cu greu tezele filosofice din cărțile cu bucate, care-mi explică jonglatul cu mirodenii, de parcă aș fi într-un laborator de împletiri chimice ale prafurilor de copt și eu nu știu.

Apreciez cu atât mai mult o rețetă simplă, dar care știe să aibă gust complicat, așa cum a fost mega-tocana de primăvară a dragei de Ana. Om care, deși te ține pe lângă cuptoare în care freamătă prăjituri ori zemuri parfumate, te încălzește mai degrabă cu povești și zâmbete, doar să-ți pară că bucatele se fac singure, fără efort. Ce să mai, de urmărit și crescut frumos pe lângă blogul ei, că mie mi-a inspirat numai pasiune pentru bucătărit și trăit! Iar asta-i doar o dovadă bună că cei de la Electrolux își cunosc bine bucătarii și-i cheamă pe cei mai potriviți la evenimentele #passion4cooking. Cât despre echipamentele lor de gătit din gama Electrolux Inspiration, lansate printre nerăbdările noastre de a gusta din minunățiile preparate, citiți mai multe aici. Mi-ar fi greu să povestesc în doar câteva cuvinte tehnologiile lor complexe, care te trimit pe tărâmul bucătăriilor din care nu mai trebuie să ieși în miez de noapte. Cu ceva apăsări pe butoane, ai rezolvat cu timpul pierdut cu mutat tava sus-jos-stânga-dreapta, să nu se ardă friptura, ori cu prăjiturile pe care le tot bulversai cu deschiderea ușii de la cuptor din 5 în 5 minute. Semn că până și eu mai am șanse să mă împac cu acel spațiu din casă, numit bucătărie!

foto via easypeasy

2 Comments

  1. Tare frumos ai mai scris, domnisoara Rusu! Si eu sunt mega-fan Ana si tot ce gateste/scrie/povesteste. Cat despre gatit, da-ti o sansa. Pe mine #passion4cooking m-a invatat, printre multe altele, ca nimic nu e asa de complicat precum pare. Te pup

  2. Branzan, draga mea, asa mult ma bucura vizita ta, ca parca imi vine sa ma cert ca nu te-am primit cu prajituri. Cat despre gatit, eu imi dau o sansa, mai ales ca acum am descoperit niste oameni care ofera din pasiunea lor cu fiecare cuvant scris si ingredient gatit.

    Te pup si trimit ganduri bune-bune!

Leave A Reply

Navigate