Trăim pe spinarea împrejurărilor pe care le dominăm prin a le exagera însemnătatea. Suntem lipsiți de stil și de instrucție. Ochim din zbor idei cărora nu le dăm niciodată o formă concretă. Dăm la iveală, grăbiți, ceea ce am învățat ieri sau ceea ce nici n-am avut măcar timp să ne-nsușim.
Nu observăm, dar tragem cu urechea. Nu reușim să construim planuri bine închegate, dar ne salvăm prin imagini impetuoase, servite ca adevărate capodopere ale cercetării. Descriem pasiuni mai des decât le trăim. Suntem actori cu bună-credință și foarte dibaci declamatori. Ne împodobim cu frumuseți morale. Ne arătăm demni numai în cuvinte. Nu cunoaștem continuitatea unei munci sârguincioase, dar, când vanitatea ne este rănită, învingem cele mai grele piedici puse în calea inteligenței. Apoi, obosiți, uluiți de a fi creat ceva, cădem iar în plictiseală. În concurența dorințelor, vrem avere fără muncă, glorie fără talent și succes fără strădanie.
Nu toți. Doar unii dintre noi.
Am remodelat un paragraf vechi din Balzac, care-și analiza societatea în epoca Restaurației și a regalității lui Ludovic-Filip, susținută de o cultură proprie a acelui timp. Să le numim asemănări.
