Și acum?

M-am trezit aruncată în liniște. Și-i straniu cum un om poate ajunge să se simtă mai în largul lui în freamăt continuu. Nu știu cum să mă mișc natural în atâtea seri libere, prea m-am obișnuit să înot într-o mare de nu-uri oferite cu dărnicie inconștientă. Și-ncep, ușor-ușor, să mă scutur de obișnuința aia de a veni de la birou direct în tărâmul mormanelor de cărți, care au tot crescut simetric de-a lungul patului, în toate zilele acelea de înțepenit idei în word-uri.

Câteva luni am știut doar a scrie. De multe ori, încercam să-mi păstrez și gândurile la unison, deși deveneau din ce în ce mai leneșe și obosite de aceeași direcție urmată. În urma emoțiilor atașate la lucrarea aceea de 100 de pagini scrise printre stări amânate, mereu după fix o oră de somn convalescent în care îmi adunam forțele, toată reușita mea a fost înșirată în câteva liste care mi-au tot curs prin fața ochilor în ultimele săptămâni. Note, calificative, încadrări, asezonate cu ștampile oficiale. Și, gata, asta a fost tot.

Ce am scris mai sus e un fel de explicație pentru perioada asta stranie de după terminarea studiilor. Stranie pentru că mă simt încă stângace așa, fără termeni limită presărați și-n zecile de nopți nedormite. Că zilele cu soare atârnat periculos îmi erau deja îmbibate în cerințe, care mai personale, care mai profesionale. O perioadă de liniște pe care, fie între noi, eu o numesc moment de popas, că n-o să am stare să mă îndepărtez de tot de mediul academic.

Doar că  m-am trezit pe șezlonguri, în bătaia soarelui, lângă fetele acelea cu care am împărțit timp de cinci ani de zile sesiuni, râsete năuce și lacrimi prostești, și mi-am dat seama că m-am lăsat așa de prinsă în valul acela smiorcăit de când-se-termină-vreau-să-se-termine, încât mi se pare că am pierdut momentul în care chiar s-a terminat. Poate tocmai de aceea am rămas eu agățată de stări trăite pe fugă, cu teama că încă o sută de alte lucruri trebuie bifate până la răsăritul următor.

Ei, și acum mă întreb care-i pasul următor? Și dacă-l aflu, să fie el făcut pe drumul știut, cu siguranțele prinse, ori poate e timpul să-mi dau seama de unul nou?