Interpretări

Am vrut să scriu. Mi-au zburat zeci de titluri prin faţa ochilor, toate legate de casa în care am copilărit.

Am început să deschid uşile bibliotecii. Am pus deoparte trei cărţi. Am tras, pe rând, toate sertarele. Am căutat prin colecţiile de vederi. Am scotocit prin cutiile cu amintiri. Am dezlegat şi am legat la loc panglicile colorate prinse cu atâta grijă. Până când, acolo, sub un teanc de cărţi, lângă Kuprin, Daudet şi Llosa, am găsit trei albume. Două de culoarea pământului, al treilea scăldat în nuanţele cerului la apus. Fiecare avea douăzeci de file de carton subţire şi alte douăzeci de foi transparente, ca hârtia de calc. Pe coperţi, imaginea unei case. Cotoarele, legate cu sfoară răsucită, ornate cu ciucuri coloraţi. Zeci de personaje şi alte zeci de motive să-mi imaginez poveşti.

Primele poze, puţin îngălbenite, erau rupte la colţuri. Pălărie roz, rochie din dantelă, şoseţele scurte şi privire rătăcită. La 4 ani nu-mi plăcea foarte mult soarele. Bine, nici îndemnurile tatălui-fotograf care ne făcea semne de la câţiva metri distanţă – “mai la stânga, mai la dreapta”. Sora mea, lângă mine, cu o tentativă de a mă prinde puternic de braţ. Mama, în spate, cu păr buclat şi cochet îmbrăcată. De-o parte şi de alta, bunicii, amândoi cuminţi, cu mâinile la spate şi privirile jumătate în pământ.

Alături, prinsă în patru colţuri, ne zâmbeşte o tânără. N-o recunosc, dar parcă ar vrea să plece din încăperea în care e fotografiată. O voce, însă, o opreşte. “- Auzi ploaia, fetiţo? Ce-ai să faci afară?” Vocea din spatele aparatului ar fi vrut să o reţină să asculte clichetul farfuriilor mutate dintr-un loc în altul, împrăştiate haotic în toată încăperea.

În alta, un unchi cu privire blândă stă în picioare lângă un cuier. O siluetă fără formă, o umbră în plus printre toate acele umbre ale camerei, pare că-şi repetă zâmbetul în faţa unei oglinzi. Fotograful nu aşteaptă, aşa că personajul se opinteşte fără vlagă între veioză şi comodă.

Aşezate pe terasa unei cafenele, două domnişoare se străduiau, probabil, să bea câte un păhărel de anason ca să se ameţească puţin. “Să ucidem acele remuşcări care ne îngraşă orgoliul”, îşi spuneau ele. Cineva a vrut să-şi aducă aminte de moment, aşa că a rămas şi poza alb negru.

O doamnă nu mai avea curajul să se desfete spionându-i pe alţii. Nicăieri nu mai trecea neobservată. Nu mai avea nici forţa fizică de a se rătăci singură pe străzi. Zadarnic se îmbrăca în culori terne, înfăţişarea ei atrăgea atenţia. Ani de-a rândul cercetase în taina, de la masa ei din restaurant, fiinţele care n-o vedeau. Acum se întreba unde e inelul care te făcea nevăzut şi de ce este un aparat de fotografiat îndreptat către ea?

Cu mâinile în buzunare, cu privirea-n jos, un copil e ţinut de mână de bunica lui. O femeie lângă o Dacie albă îşi priveşte viaţa cu coada ochiului, un bătrân stă spăşit lângă o presă de struguri. Pe o bicicletă, un tânăr salută şcolăreşte fotograful. Cară în spate un ghiozdan de carton. Rochii de voal şi semnături în registre. Feţe vesele, tăcute, încremenite.

Astea-s fotografiile, fragmente. Uneori, simple clipiri. Alteori, interpretări. Interpretările mele.