Jurnalul unui om tăcut (1)

Iau 9 pastile pe zi. Câteodată mă-ncurc în ore și cantități. Una-i de 3 ori pe zi, alta la 3 ore. Una produce somnolență, alta deshidratează și te-amețește, două dintre ele îți cam fură toată energia din corp.

Am dormit 17 ore continuu. Noroc cu notificarea nr. 34 de pe BlackBerry și cu lumina aia roșie care-mi pâlpâia în ochi. Nu vă faceți griji, subconștientul meu nu stă degeaba. A reușit deja să-mi plaseze muțenia  într-un vis bun de Oscar.

Din când în când, fac exerciții de rostit cuvinte. M-am blocat pe copac și metamorfoză, rostite la intensitatea instalației de pom scoasă din priză. Dacă vă mai amintiți. N-am mai vorbit (normal) de aproape 40 de ore. Mi-a fost mai ușor să dorm 17 dintre ele, și-n celelalte să stau cu ochii pe mail și-n desene animate.

O zi de tăcere mi-am petrecut-o la birou. Am eșuat, lamentabil, după-amiază, când am luat direcția acasă într-un taxi. Atunci mi-am folosit ultima dată super-puterile să-i șoptesc adresa individului care conducea. N-am înțeles de ce a simțit nevoia, mai apoi, să-și urle toate cuvintele. I-am făcut semn că-s probleme cu glasul, n-am surzit.

Încă mai am oameni care, deși știu că nu pot vorbi, mă sună. Apoi, când cer sms, muțesc și ei.

Am dormit în pat cu 3 cărți, 12 creioane colorate, 1 laptop, 2 telefoane, 3 portocale. Și-un sirop.

Azi fac prima încercare de a mă duce mai departe de ușa apartamentului. Am 10 scări de urcat până la ghenă.

Dincolo de toate, am partener de tușit în tandem. Din păcate, tusea vecinului meu e mai seacă și  potrivită ca volum cu știrile ProTV.