Paris – Des vitrines

Acolo, pierdută la braţul unui manechin cu gene de plastic şi buze lipite în nu-ştiu-ce fabrică din China, pierdută între geamuri strălucitoare, cu decizia umbrelor, culorilor, pieselor centrale. Acolo mă vedeam lucrând.  Cu mâni prinse în haine, în idei, în gânduri de trecători. Să fiu eu cea care dă viaţă unor personaje uzate de atâtea priviri. Că doar aşa îşi cuantifică experienţa de viaţă manechinele privitoare de străzi, în bătăi de gene, în opriri bruşte, în guri căscate. Să compun, pe rând, arii clasice cu tenori închipuiţi, ori poate o scenă ruptă din cel mai frumos vis din copilările, în care bomboanele glazurate şi o lumină difuză pot ajuta o rochie diafană să-şi găsească stăpâna.

N-a fost să fie. Singura vitrină gândită strategic îmi şade în dreapta, loc de păstrat suveniruri colorate, văzute doar de pescăruşii care mai se izbesc, din când în când, de geamul de la 9.

Dacă vi se mai face dor de Paris, cu vitrinele lui cu tot, găsiţi în jurnal…