Zâmbete în romantism

Pare-se că guturaiul aduce la suprafaţă, cât se poate de intens, ceva momente de auto-analiză. Ar fi păcat să pierd ocazia.

Prefer nuanţele. Ignor excesele. Râd cu poftă. Nu fac parte dintre cei care îşi petrec ceasurile de veghe întrebându-se dacă există şi de ce, de unde vin, ce sunt. Sunt lucruri care consumă timp, la fel cum sfeştnicul consumă ceară.Vorbele-mi dansează în cap după muzica pe care o am pe buze. Sunt ca ritmul unui film, care prinde elan în faţa imprevizibilului. Fredonatul meu le dă curaj oamenilor. Cu toate că, uneori, e pe muţeşte, în sinea mea. Ai crede, când mă întâlneşti, că încă păstrez un soi de nădejde copilărească şi o doză mare de încăpăţânare neîmblânzită. Mă enervez uşor pe oamenii care uită cât frumos este să spui mult, vorbind puţin. Privesc în sute de feluri. Visez mai mult decât ar trebui. Nu mă îndrăgostesc de tipare. Romantismul meu se ascunde, de obicei, în litere. Simţul umorului se pierde în ironii.

Acestea fiind recunoscute, foarte curând va trebui să aleg între două aspecte pe care nu o să le doresc niciodată separat. Aşadar, dacă puteţi să strecuraţi un strop de romantism în poveştile cu umor şi alte câteva picături din cele ce-ţi aduc zâmbete frumoase în poveştile îmbibate în sirop, eu vă rămân recunoscătoare. O să-mi fie mult mai uşor să aleg cel mai convingător şi carismatic BlogJuan ! 🙂

*Undeva, prin Praga. Pe acolo erau cei doi tineri din fotografie.