Poveste #dinRomania – Ziua VI

Să recuperezi exerciţiul privirii poate suna a înşiruire de vorbe alese şi neînţelese. Însă, când ajungi să nu mai consideri nici măcar căderea unei pietre ca fiind inexpresivă, impersonală, inertă, înseamnă că ai înţeles că tot ce te înconjoară trebuie privit Altfel.

Altfel am privit şi eu chipurile oamenilor adunaţi la biserica din satul Surdeşti, în cea de-a doua zi de Paşte, straiele lor, tradiţiile păstrate, jocul copiilor, razele soarelui de culoarea mierii de salcâm. Altfel înseamnă cu ochii cuiva care, păşind de curând pe tărâmurile Maramureşului, redescoperă poveşti la fiecare bătaie călduţă a vântului ce plimbă pe frunea unei fete frumoase umbra unor frunze. Altfel înseamnă zâmbetele trimise de oameni atunci când îndrepţi aparatul de fotografiat către chipurile lor liniştite. Altfel înseamnă mândria pe care o poţi citi fără greutate în privirile lor, precum şi în modul în care îşi poartă veşmintele. Altfel înseamnă şi obiceiul Udătorului, care, răspândind parfum de tinereţe, anunţă venirea primăverii şi sărbătoreşte hărnicia oamenilor din sat. Altfel înseamnă drumurile pline de aventuri, pe care oamenii-călători le condimentează cu stări şi nuanţe. Drumuri care te transportă mereu, pe undeva, în propriile-i adieri melancolice.

Apusul ne-a prins în frumosul oraş Sighişoara, împărţiţi între mansardele casei Wagner şi dealul care ne-a pus la picioare un întreg oraş, pe care l-am servit cu garnitură de piept de raţă cu sos de afine şi l-am condimentat cu poveşti. Şi pentru că ziua VI nu a vrut să se termine,  a cunoscut confesiuni, zâmbete şi fum până la ore târzii din noapte, adică până s-a întâlnit cu ziua a VII a, care şi-a revendicat clipele de despărţire.

Dar despre asta vom vorbi puţin mai încolo 🙂 Pentru că povestea #dinRomania continuă!

 

Redescoperă Romania 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR,DaciaRomtelecomParalela 45 șiMuzeul Național al Țăranului Român.

3 Comments

  1. Eh, isi mai aduce aminte si ea de lucrurile frumoase din ultima perioada 🙂 Ti pup, ti pup!

  2. Pingback: Amintiri fără timbru » Blog Archive » Poveste #dinRomania – ziua VII

Reply To KMS Cancel Reply

Navigate