Vreau pereţi de sticlă

foto via Catalin Georgescu

Apoi vreau să-i mut în pădurile noastre, să-mi aşez un scaun în mijloc şi să privesc în jur minute în şir, până mi se colorează ochii în arămiu şi gândurile se aşază cuminţi pe cărările cu frunze. După luni de zile în care nu ştiam nici în ce culori să mai trăim, s-a amestecat toamna în frunze, în stări şi-n cuvinte scorojite de sfârşit de octombrie.

Am rămas cu mâna în aer, deasupra tastaturii, cam jumătate de oră înainte de a scrie titlul. Credeam că de las o zi să treacă, o să vă feresc de zecile de rânduri îmbibate într-un sirop dulce de metafore şi superlative despre locurile şi oamenii #dinRomânia. Apoi, mi-am dat seama că nu e nimic rău în a-ţi purta sâmbetele şi zâmbetele ca pe haine de sărbătoare, cu mândria omului care a făcut parte din ceva atât de frumos, încât nici cele mai alese cuvinte nu vor fi vreodată îndeajuns.

Redescoperă România a fost o poveste frumoasă purtată 9000 de kilometri de 100 de oameni, timp de 8 luni. Weekend-ul trecut şi-a cunoscut punctul de final, apăsat uşor de cei care, timp de 2 zile, au reeditat în zeci de feluri încheierea clasică a poveştilor „Şi-am încălecat pe-o şa / Şi v-am spus povestea aşa”. A fost Sâmbăta de Sus şi probele de foc, aşa cum toţi eroii din basme au parte. Au fost peste 60 de oameni de care s-au lipit cu încăpăţânare zâmbetele şi emoţiile. Gala de Premiere, titlul de Gheişă şi melodia asta. Nori care s-au sprijinit pe crestele munţilor, seri cu stele căzătoare şi lampioane aprinse, ce purtau în ele făgăduinţa preţioasă a unei alte zile însorite de toamnă, împodobită cu atâtea şi atâtea momente greu de uitat. Au fost priviri sincere, mulţumiri cu sutele, râsete sănătoase, ritmuri amestecate, rotocoale de fum, drumuri întortocheate. Sentimentul acela că locul tău este acolo, printre oameni faini din ale căror poveşti ai ce învăţa.

Închei cu acele cuvinte care nu-şi vor pierde niciodată sensul: colegii, vă mulţumesc!