Toledo

Cu titlu de rezervă: Cum am ajuns la Madrid, pentru că-mi doream să văd Toledo. 

Mi-am închipuit de multe ori cum arată orașul la lumina soarelui de amiază, cernută de nori și prinsă-n șuvițele roșcate răsucite pe degete. De emoție,  doar aveam 19 ani când l-am ales să-mi fie, de la distanță, oraș de-nchipuit povești trăite intens și la înălțimea fiecărui capăt de stradă. I-am lăsat o zi numai lui, l-am parcurs până la epuizare. L-am descoperit prin rătăciri lungi, de fiecare dată cu impresia unui oraș care rămâne tăcut și-n plină agitație, nedescoperit, cu adevărat, de nimeni.

Și totul a pornit de la o imagine.

Note de călătorie: 

  • Varianta cea mai simplă pentru Madrid – Toledo: metrou linia 1 până la stația Atocha, apoi trenul din același loc. Durata călătoriei Madrid-Toledo este de 30′. 
  • Costul unui bilet/1 drum este de 10, 15 E. Dus-întors, reducerea este de 10%.
  • În Toledo, drumul gară – centru poate fi parcurs la pas, în ~ 30′. Îl recomand pentru peisajele incredibil de frumoase și posibilitatea de a vă opri deasupra râului Tajo pentru fotografii (cel mai lung râu din Peninsula Iberică – pleacă din E Spaniei și ajunge până în apropiere de Lisabona; înconjoară Toledo precum un lasou)
  • Face parte din Patrimoniul UNESCO și este cunoscut drept “Orașul celor trei culturi” (influențat de co-existența creștinilor, musulmanilor și evreilor).
  • Singurul muzeu vizitat: Museo del Ejercito (care stă pe fundația castelului Alcazar) povestește istoria orașului pe 4 nivele, în zeci și zeci de camere – de la istoria armelor  la uniformele armatei spaniole, de la monarhia din anii 1700 la secolul 20. Dacă aveți doar o zi la dispoziție, posibil să vă ia prea mult timp să parcurgeți tot, așa că  puteți alege doar H1 și H2. 
  • Orașul e de cunoscut la pas, așa că pregătiți-vă încălțăminte confortabilă, va face diferența pe drumurile de piatră.
  • Toledo mai înseamnă 3 lucruri: marțipan, săbii și calamari prăjiți. Pentru ceva dulce, specialitatea orașului, El Cafe de las Monjas are o poveste extrem de simpatică (prețurile nu sunt cele mai mici, dar puteți alege oricând marțipanul de la micile alimentare, cu prețuri bune/jumătate de kg.). Calamarii au fost luați dintr-un mic restaurant din jurul Pieței Zocodover, preparați pe loc și devorați dintr-o suflare.
  • Străzile scurte și extrem de înguste vă pot da senzația că vă pierdeți la fiecare minut, dar tot ele au obiceiul să vă conducă într-un punct mai atractiv decât cel pe care îl căutați în primă fază.
  • Pregătiți aparatul foto, este orașul care vă va lăsa să-l cuprindeți dintr-o privire la fiecare colț de stradă. 

Toledo, Spain

Toledo streets, Spain

Toledo view

Toledo view, Spain

Toledo, Spain

 

Leave A Reply

Navigate