Curriculum vitae
Nume: Carmen Rusu
Adresă: Corespondența este ridicată din Boulevard Saint-Germain, intersecție cu Saint-Michel, aproape de Cluny-La Sorbonne. Mă mai găsiți și-n Bali.
Telefon: Aruncat de pe stâncile unui Grand Canyon vizitat în decembrie, era în drumul unei despărțiri.
Stare civilă: Incertă. M-am trezit într-o dimineață cu-n inel pe deget. Încă nerevendicat.
Data nașterii: Ultima zi din mai-repede-mai-altădată.
Numele angajatorilor: Închipuite.
Funcțiile ocupate și activităţi principale: Îmblânzitor de lei cu povești citite seara, se răspândise vestea-n cinci țări că vocea mea liniștește cele mai furioase fiare. Le recitam Shakespeare, în timp ce-şi potoleau foamea cu porumbei aruncaţi printre zăbrele. Acrobat part-time, iluzionist de câte ori se mai răsteau animalele sălbatice la mine. Circul mi-a luat 6 ani din viaţă, pân-am fost angajată să lupt cu risipitorii de zâmbete de pe nava M. Acolo am învăţat primii paşi de balet, exersaţi printre mateloţi, de la o vrăjitoare bătrână care se lăuda că dresează dragoni abia născuţi. Căpitanul m-a aruncat în faţa a cinci mii de spectatori, am fost îmbrăcată-n alb şi-am dansat până mi-au sângerat picioarele. Am vindecat gânduri de când mă ştiu, dar mi-au dat haină roşie să-mpac două popoare în numai trei săptămâni. Ceea ce am şi reuşit. Am ajuns la Il Retrovo în mai, acolo am devenit cititor profesionist. Urcat pe-un deal din Positano, restaurantul avea nevoie de povestitori, aşa că mi-am prezentat toate cele nouă vieţi călătorilor. Apoi, am fost vocea care vorbea în germană la telefonul negru din Muzeul Kafka, am primit trei stele pentru interpretarea originală şi-o mustrare serioasă pentru o doamnă baron care-a crezut că-s Hitler. Ea a avut o uşoară stare de leşin, eu am fost prea calificată pentru job şi trimisă la păzit castelul din Praga. De fapt, conduceam în linişte Partidul Zânelor, care a şi câştigat alegerile în unanimitate. O doamnă îmbrăcată-n blănuri m-a prins de braţ, într-o zi de vară, şi mi-a dat pe mână un atelier de modă să-i fac ţinute inspirate din veşmintele zânelor alături de care am lucrat. Am avut trei prezentări de modă cât pentru trei ani de glorie şi 7 vedete care mi-au purtat hainele la decernarea premiilor Oscar. Am, pe undeva, şi poze. M-am întors ca fotograf pe un vas de croazieră, voiam să văd lumea înainte să mă stabilesc la Paris. Ceea ce am şi făcut.
În speranţa că v-am convins în privinţa calificărilor mele potrivite pentru postul de contabil din cadrul corporaţiei dumneavoastră, aştept cu interes o întâlnire în care să pot detalia şi alte aspecte ale parcursului meu profesional. Mă puteţi contacta telepatic sau fredonându-mi melodia preferată.
Vă mulţumesc!
11 Comments
Cred că am mai avut un angajat cu-n CV asemănător. Doar că acela știa versuri și cunoștea tainele lirei, în rest, un îmblânzitor desăvârșit. Precis vrei postul de contabil? Am ceva mai bun pentru tine. Știi, Orfeu s-a abandonat pentru o fată, Euridice, puțin frivolă şi-au mai rămas câteva fiare de îmblânzit, vreo câteva miliarde. Ce zici?
Cred că ne-am și cunoscut, am împărțit un ghețar prin Antarctica. Acolo să vezi ce dansuri încingeam cu pinguinii, de ni se topea zăpada sub tălpi. Mai pot îmblânzi part-time, dacă se poate. De nu primesc răspuns pentru postul de contabil, intenționez să-mi fabric o lume nouă. Primești invitație, cu siguranță!
Ah, să nu uit! Dacă te apuci de creaţie, nu uita mai înainte de Cosmogonia Egipteană. Ra te va învăţa cum să zideşti oameni din lacrimi. 🙂 Have fun!
Eu imi doream sa fiu scafandru. Apoi, pompier.
Carmen, în lumea mea nouă, pe care intenționez s-o fabric curând, te fac scafandru-șef, să poți stinge câte focuri vrei cu apă de mare.
P.S. Ce-mi place când îmi comentezi pe blog, parcă aș vorbi cu mine! 😀
Ernest, simt că nu există vin destul pentru momentul zidirii oamenilor. Mai ales din lacrimi. Dar sună absolut superb!
Scafandru? Îmi amintesc prea bine. Eram în Iran când Dumnezeu se prefăcea că doarme iar Satan voia să îl arunce în mare. Și cât îl rostogolea, pământul tot creștea, astfel că n-a izbutit să-l arunce în adânc. Dar știi de ce făcea asta? Fiindcă voia să rămână singur stăpân peste creație. Dar când se mânie Dumnezeu s-a risipit oceanul și diavolul cu el. Deci te rog reține: să fii pompier e mai plăcut decât să fii iubit Satanei.
Ah, la naiba că mi-ai citit și gândul! Știai ca voi scrie aceea. Ps: e vorba de ultimul meu comentariu. Și mulțumesc pentru apreciere. 🙂
A, uitasem să menționez c-am fost și medium. 😀
În nouă vieți, ai putut încerca multe. 🙂
Am sa imi iau permisiunea de a posta o gluma a marelui Doru Octavian Dumitru, care, zic eu, se potriveste de minune aici:
“Toata viata mea am vrut sa ma fac parasutist, dar tata mi-a zis: “” Cat timp traiesc eu, in casa asta nu intri cu nici o parasuta”” ”
Felicitari ptr C.V. ! 🙂