Anul 3 de facultate l-am trăit la parterul unui cămin cu vedere la lux. Când luam pauză de la antrenatul gândacilor, priveam din pat un el şi-o ea, prin geamurile mari cât peretele, cum îşi beau vinul în balcoanele de dimensiunea camerei noastre. Râdeam zgomotos de-nchipuiri şi proiecţii, analizam cu atenţie zidul trântit între noi şi ei, ca cea mai înaltă metaforă pe care a fabricat-o omul din beton.
Într-o zi, înainte de cele 15 minute de somn – pregătire pentru o noapte albă – am deschis ferestrele şi-am fotografiat clădirea. Am vrut să numesc una dintre imagini Scop, dar am terminat prin a scrie Lucruri mai importante ca asta.
Aşa a şi rămas.
2 Comments
Și fiindcă soarele era la apus, portocaliul varului s-a aprins de furie. :))
Da, Ernest, şi de ciudă. Că n-o să fie niciodată la fel de portocaliu ca soarele la apus. 🙂