Conținutul unei valize de pasager tânăr

Plecările, oricât de departe ar fi ele, încep și se termină cu alegeri. De haine, îndeosebi. De stări, câteodată. La ce renunți atunci când pleci? Cum alegi ce să iei cu tine? Care e formula matematică ce poate să-ți despice șifonierul în două și să-ți împacheteze, fără efort, hainele pe ținute și stări? Ce cuvinte magice pot să oprească piruetele făcute pe nervii tăi întinși, fix în momentele în care gândurile tale au zburat deja departe?

Pe vremuri, plecările se anunțau prin scrisori lăsate pe mesele de bucătărie, în cuvinte conturate cu cerneală întinsă de lacrimile călătorului care știa întotdeauna că se va întoarce schimbat sau deloc. Astăzi – fără gânduri multe, doar cu fuga obișnuită de a bifa necesarul unor zile petrecute departe de propriul univers, prea rar lăsat să se descurce și singur. Așa ajung și nervii să se amețească  în toată povestea asta cu aruncări de la distanță a rotocoalelor de haine, strânse de-a valma într-o bilă mare de mohair și catifea, presate între fermoare gata să crape de ciuda vitezei cu care totul se învârte în jur.

5 cărți. Ba nu, 3. Hai, una, oricum n-o să ai timp să citești. Bine, rămân doar studiile alea printate în geanta de umăr. Rochii? Toate! Nu, nu. Pe culori. Cu și fără volane, pliuri, mai lungi, mai scurte. Ok, lasă teancul ăsta deocamdată. Toc, fără toc, cizme, pantofi, închiși, deschiși. A, ăsta-i tot spațiul? Dar tocurile… Fie. Încheiate-n nasturi, cu flori, simple, complicate, 15 împachetări de bluze, 1 trench, evazații, costumul. Aparatul foto, pălăria. Vremea? Nu mai contează.  2 oameni să se așeze pe valiză acum, trebuie testată răbdarea fermoarelor!

La fiecare plecare mă-ntreb același lucru.  Câte kilograme de așteptări trebuie să mai care un pasager tânăr într-o valiză?

Eu plec. Aici. În plus, vă las și c-o poveste frumoasă a orașului în care o să stau până în aprilie.